Psihologia clinică este o subdisciplină a psihologiei aplicate și se ocupă cu dezvoltarea, emoțională, cognitivă, comportamentală, precum și socială Baze de a tulburărilor psihice și ce efecte au asupra comportamentului. Psihologia clinică include și neuropsihologia, precum și psihologia medicală.
Ce este psihologia clinică?
Atunci când tulburările interne sau externe afectează oameni, sisteme sau grupuri, psihologia clinică folosește metode științifice pentru a studia efectele asupra comportamentului și experienței. Dacă tulburările interne sau externe acționează asupra oamenilor, sistemelor sau grupurilor, psihologia clinică folosește metode științifice pentru a investiga efectele asupra comportamentului și experienței. Relațiile sunt descrise sub formă de predicții și diagnostice, cercetarea, evaluarea și procedurile practice formând o singură unitate. Pregătirea, precum și activitatea profesională ulterioară urmează așa-numitul model de om de știință-practicant. Psihologia clinică este foarte larg definită și se ocupă nu numai de tulburările psihice, ci și de o mare varietate de sisteme și metode de diagnostic, tratament, reabilitare și prevenire. Cu toate acestea, disciplina efectuează în primul rând cercetări de bază și, ca parte a cercetării, caută, de asemenea, cauza unor zone perturbate de funcționare. Din rezultate este posibil să se dezvolte metode care să aducă schimbări. În cadrul tratamentului psihologic clinic, de exemplu, sunt utilizate interviurile psihologice, analizele comportamentale și psihodiagnosticul. Durata sau tipul tratamentului depinde de situația individuală sau de intensitatea simptomelor.
Tratamente și terapii
Domeniul de activitate al unui psiholog clinic include diagnostice psihologice clinice referitoare la tulburări de comportament, performanță și modificări psihologice, precum și metode de tratament psihologic bazate pe personalitate și psihologia dezvoltării, învăţare teorie precum și psihologia socială. Tratamentul psihologic ar trebui să fie întotdeauna integrat într-o definiție anterioară a problemei sau într-o evaluare ulterioară. În consecință, cursul tratamentului este după cum urmează:
- Definiția sau descrierea problemei
- Indicație și decizie de tratament
- Planificarea tratamentului
- Evaluarea rezultatului și a procesului de tratament
Intervenția în acest context include lucrul cu persoana afectată, dar și schimbarea condițiilor instituționale și sociale. Deoarece tulburările mentale sunt de obicei foarte complexe, este adesea necesară o varietate de forme diferite de intervenție. Programe de tratament standardizate combinate, cum ar fi terapia comportamentală programe de conflict, stres și managementul anxietății, psihologic integrat terapie program pentru pacienți schizofrenici sau programe de formare neuropsihologică, care sunt utilizate, de exemplu, pentru creier tulburări, s-au dovedit eficiente aici. Intervențiile pot fi alocate diferitelor domenii. Acestea includ:
- Cunoaștere (strategii de rezolvare a problemelor, percepție, concentrare abilitate, abilitate de orientare).
- Psihofiziologie (durere management, biofeedback, conștientizare corporală, relaxare, reeducare neuromusculară).
- Comportamentul social (percepția socială, consolidarea mecanismelor de autocontrol, formarea comportamentală, formarea încrederii în sine, formarea comunicării).
- Managementul bolilor (prevenirea recidivelor, managementul bolii, promovarea conformității, psihoeducație).
- Tratament specific tulburării (dezvoltare a personalității, conflict și stres managementul, controlul afectelor și agresivității, prevenirea sinuciderii).
Tratamentul clinico-psihologic este orientat către șase trăsături caracteristice:
- Alegerea mijloacelor: acestea includ, de exemplu, conversația, relațiile interumane și exercițiul.
- Funcțiile tratamentului: funcțiile importante pentru tratamentul psihologic clinic sunt prevenirea, sănătate promovare, reabilitare și terapie.
- Orientarea obiectivelor: pentru a putea selecta metoda potrivită pentru un tratament clinico-psihologic, este necesară o formulare concretă a obiectivelor. Acesta stă la baza dezvoltării intervențiilor orientate spre obiective.
- Fundamente teoretice: tratamentul trebuie să îndeplinească criteriile privind cercetarea empirică, descoperirile empirice, teoriile și ipotezele.
- Evaluare: este posibil să se verifice empiric dacă un tratament este eficient.
- Acțiune profesională: Intervențiile sunt efectuate de experți, terapeutul și clientul schimbând activ idei. Orientarea către resurse în cursul tratamentului este, de asemenea, deosebit de importantă.
Prin urmare, oferta se adresează persoanelor, familiilor sau cuplurilor care suferă de boli psihiatrice, tulburări mintale sau cronice sau acute stres reacții. Acestea includ:
- Afectiuni psihiatrice rezultate din boli somatice precum inimă atac, cursă, scleroză multiplă, Sau cancer.
- Crizele acute sau situațiile dificile, cum ar fi separarea, moartea, dezastrul experimentat sau violența.
- Anxietate care este situațională, ca înainte chimioterapie sau chirurgie.
- Plângeri psihosomatice
- Boli mintale precum depresiune, ADHD, autism sau probleme obsesiv-compulsive.
- Probleme școlare sau tulburări de dezvoltare
- Probleme sexuale care apar în contextul bolilor psihice sau fizice.
- Dependențe de medicamente, alcool or nicotină.
Metode de diagnostic și examinare
În contextul diagnosticului, ar trebui examinată prezența sau gradul de exprimare a diferitelor caracteristici psihologice. În acest scop, sunt disponibile următoarele metode de testare:
- Teste de performanță (acestea includ teste de aptitudine, teste școlare, teste generale de performanță, teste de inteligență, teste de dezvoltare).
- Teste psihometrice de personalitate (include teste de structură a personalității, teste de atitudine și interes, teste clinice).
- Proceduri de dezvoltare a personalității (aceasta include proceduri de desen și proiectare, proceduri verbale-tematice).
În plus, sunt utilizate și o serie de proceduri de diagnosticare asistate de computer, inclusiv, de exemplu, sistemul de testare Hogrefe sau sistemul de testare de la Viena. Dacă situațiile stresante trebuie gestionate, se numește intervenție de criză. Deoarece crizele se desfășoară în etape, se utilizează intervenții speciale în fiecare etapă, permițându-le celor afectați să se reorienteze. În contextul unei consultații clinico-psihologice, terapeutul oferă cunoștințe de specialitate pentru anumite tipare de tulburări sau modalități prin care acestea pot fi schimbate. Spre deosebire de tratamentul psihologic clinic, consilierea este o intervenție orientată spre soluție și pe termen scurt. În acest proces, clienților li se oferă instrumente și informații pentru luarea deciziilor, iar preocuparea este soluționată. Ca urmare, schimbarea comportamentului poate fi inițiată, dar indivizii nu sunt urmăriți pentru o perioadă extinsă de timp.
