Definiție
Cronicul durere sindromul este în general înțeles ca fiind dureros condiție care durează mai mult de șase luni. Este important să distingem acutele durere de la durerea cronică. Acuta durere durează doar pentru o perioadă scurtă de timp și este legată de un eveniment dureros.
Durerea acută apare, de exemplu, atunci când cineva este rănit, dar se termină atunci când rana s-a vindecat. Durerea cronică nu este direct atribuită unui eveniment de durere directă. Astfel, durerea cronică nu are funcții de avertizare sau de protecție precum durerea acută.
Deseori durerea cronică rezultă din durerea acută, de exemplu atunci când durerea nu a fost tratată în mod adecvat. Deoarece durerea nu are nicio funcție directă în acest caz, sindromul durerii cronice este considerat ca un tablou clinic independent. În plus, o componentă psihologică joacă adesea un rol decisiv.
Durerea cronică poate fi rezultatul unei boală mintală, dar în același timp o durere acută, mentală, se poate transforma într-o durere cronică datorită unei componente fizice suplimentare. Sindromul durerii cronice nu este un tablou clinic rar. Peste opt milioane de oameni din Germania suferă de dureri cronice.
Terapia nu este ușoară, deoarece durerea nu este cauzată de un eveniment specific. În durerea acută, un astfel de eveniment este adesea ușor de tratat. Pacienții care suferă de durere cronică trebuie, prin urmare, tratați cu multe metode diferite în același timp.
Boală cronică și boală cronică În principiu, se pot distinge patru tipuri diferite de durere, fiecare dintre acestea putând duce la un sindrom de durere cronică. O cauză a durerii este așa-numita durere psihogenă. Această durere nu este cauzată de o vătămare fizică, ci de deteriorarea psihicului.
Astfel, boli mintale precum depresiune sau imaginația delirantă și anxioasă poate duce, de asemenea, la dureri care trebuie tratate. Durerea neuropatică rezultă dintr-o leziune sau deteriorarea nervului în sine. În corpul uman, nervi au sarcina de a conduce percepția senzorială și a durerii de la periferie la noi creier.
If nervi sunt deteriorate, rezultatul este o durere permanentă, puternică. Cauzele frecvente ale durerii neuropatice sunt infecțiile virale, cum ar fi herpes zoster sau diabet. Durerea nociceptivă este durerea pe care o simțim când suntem răniți.
De exemplu, o incizie a pielii determină eliberarea de substanțe care irită nervi și astfel duc la durere. Dacă o astfel de durere apare pe o perioadă mai lungă de timp, nervii sunt supra-stimulați și o așa-numită durere memorie se dezvoltă. Aceasta este baza dezvoltării unui sindrom de durere cronică.
Oamenii percep, de asemenea, durerea nociceptivă atunci când organe interne sunt deteriorate. Ultima formă de durere este durerea miofascială. Această durere își are originea în musculatură și poate apărea, de exemplu, în bolile reumatice.
Indiferent de originea durerii acute, poate deveni oricând cronică dacă nu este tratată sau tratată corect. Adesea, o componentă psihologică joacă, de asemenea, un rol decisiv în sindromul durerii cronice. Dezvoltarea poate fi explicată cel mai bine printr-un exemplu.
Un pacient imaginar de 50 de ani suferă a a alunecat discul, ceea ce îi provoacă durere la fese cu radiații în picioare. În stadiile incipiente, acest lucru se numește un eveniment de durere acută. Din încăpățânare, ignoră durerea și refuză să meargă la medic în speranța că durerea va dispărea singură în câteva zile.
Abia după luni, pacientul părăsește medicul, care îi dă o notă de boală și îl trimite la un ortoped. Un total de șase luni trec până la diagnosticul final și la terapie. Acest exemplu arată trei moduri diferite de a dezvolta sindromul durerii cronice.
În primul rând, există o componentă psihologică decisivă. Luând concediu medical, pacientul este recompensat indirect pentru durerea suferită, deoarece pacientul nu trebuie doar să meargă la muncă. Acest lucru îi sporește acceptarea bolii.
În plus, pacientul observă că nu poate face nimic împotriva durerii prin propriile sale forțe și în acest fel dezvoltă un sentiment de neputință. Această atitudine psihologică favorizează în cele din urmă dezvoltarea unui sindrom de durere cronică. În special, bărbații trăiesc cu atitudinea că multe imagini clinice se potolesc pur și simplu perseverând.
De exemplu, ei iau analgezice mult mai rar decât femeile. Cu toate acestea, acest sindrom de durere cronică, netratată, duce la obișnuirea organismului cu durerea și la considerarea normală. Se spune că organismul dezvoltă o așa-numită durere memorie.
Aceasta este responsabilă pentru cronificarea durerii. O cauză finală este fixarea fizică și mentală a durerii acute până la cronice. Doar ideea de a avea durere în timpul unei anumite mișcări poate duce la o percepție a durerii în creier.
Chiar și asumarea constantă a unei posturi amelioratoare poate duce la dezvoltarea unui sindrom de durere cronică. Pe scurt, fiecare pacient care are durere mai mult de o lună ar trebui să consulte un medic pentru a trata durerea și, eventual, cauza cât mai curând posibil. Terapia durerii acute este mult mai ușoară și mai eficientă decât cea a sindromului durerii cronice. Prin urmare, trebuie evitat să se dezvolte o durere cronică.
Toate articolele din această serie:
