Pensie pentru sindromul durerii cronice
Dacă pacientul, chiar și cu o terapie extinsă, nu mai este capabil să lucreze din cauza cronice durere, pot fi solicitate următoarele tipuri de pensii. Pe de o parte, o pensie cu capacitate de câștig redusă poate fi o posibilitate. Aceasta se numește „plin” dacă pacientul poate lucra doar trei ore sau mai puțin pe zi și este clasificat ca „parțial” dacă este posibil să lucreze între trei și șase ore.
Pensia pentru capacitatea de câștig redusă este limitată doar la anumite perioade de timp și trebuie prelungită din nou la expirarea acesteia. Dacă se depune o cerere pentru o pensie de capacitate de câștig redusă, trebuie efectuate unele evaluări medicale și trebuie să se certifice că durere nu a fost îmbunătățită prin măsuri de reabilitare. Pe de altă parte, dacă există o dizabilitate severă din cauza cronică durere, se poate face o cerere pentru o pensie pentru limită de vârstă pentru persoanele cu handicap grav. Aceasta înseamnă că pensia normală pentru limită de vârstă poate fi solicitată mai devreme. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru, mai întâi trebuie certificat un handicap sever.
Gradul de dizabilitate (GdB) în sindromul durerii cronice
GdB (gradul de handicap) este o măsură standardizată pentru cuantificarea unui grad de handicap la persoanele bolnave fizic sau mental. GdB se măsoară pe o scară de la 0 la 100, fără restricții sau aproape deloc restricții la 0 și o dizabilitate severă la 100. În general, o persoană cu handicap sever este definită ca o persoană cu o valoare de 50 sau mai mare.
GdB depinde de obicei de boala subiacentă și de restricțiile funcționale rezultate. Cu privire la sindromul durerii cronice, există multe tipuri diferite de handicap. Dacă simptomele bolii subiacente nu sunt deosebit de severe și durerea rezultată duce cu greu la restricții în viața de zi cu zi, pacienții nu ating o valoare mai mare de 20. Dacă, pe de altă parte, boala subiacentă este severă, de exemplu cancer, iar pacientul nu mai este capabil să aibă grijă de el însuși, este adesea clasificat ca fiind cu handicap sever. Prin urmare, GdB joacă un rol important în alocarea prestațiilor sociale și reprezintă un punct de referință neobligatoriu pentru gravitatea unei boli.
Terapie
Scopul terapiei ar trebui să fie combaterea cauzei durerii cronice. Deoarece acest lucru este adesea dificil, terapia ar trebui să conducă la o creștere a calității vieții pacientului și să nu se axeze doar pe reducerea intensității durerii. În plus, este sarcina medicului curant să recunoască și să trateze modificările psihologice, cum ar fi stările depresive sau tulburările de somn, într-un stadiu incipient.
Alegerea medicamentelor pentru durere depinde dacă durerea este clasificată ca nociceptivă, adică începând de la țesut sau neuropatică, adică începând de la nervi. Dacă durerea este nociceptivă, analgezice precum ibuprofen poate fi dat și, dacă este necesar, opioide.
Durerea neuropatică poate fi tratată cu anticonvulsivante precum gabapentină sau pregabalin (lyrica). Dacă factorii psihosomatici joacă un rol în sindromul durerii cronice, terapia medicamentoasă singură nu este suficientă pentru a trata durerea în mod optim. Aici este adecvată terapia psihosocială sub formă de terapie comportamentală sau terapie direcționată spre atenție pentru susținerea medicației.
În general, tratamentul sindromului durerii cronice ar trebui, dacă este posibil, să conste întotdeauna dintr-o combinație de măsuri medicamentoase și non-medicamentoase. Accidentele sunt un factor declanșator important pentru sindromul durerii cronice. Durerea prelungită datorată rănilor sau prelucrării incorecte a durerii poate duce la modificări ale corpului care nu sunt încă pe deplin înțelese și cu consecințele sindromului durerii cronice.
Prin urmare, este important după un accident traumatic nu numai să se trateze daunele fizice, ci să se ofere pacientului posibilitatea de a procesa ceea ce a trăit. Dacă acest lucru nu se întâmplă, accidentele sunt, de asemenea, asociate cu tulburări de stres post-traumatic. Acest lucru poate duce la o procesare perturbată a durerii și a traumei, iar durerea rămâne chiar și după vindecarea tuturor leziunilor fizice. Tipice tulburărilor de stres posttraumatic sunt sentimentele profunde de pierdere a controlului, disperare și neajutorare.
Toate articolele din această serie:
