Ce este terapia comportamentală?
Terapia comportamentală s-a dezvoltat ca o mișcare contrară a psihanalizei. Ea a apărut din școala așa-numitului behaviorism, care a modelat psihologia în secolul al XX-lea. În timp ce psihanaliza freudiană se concentrează în primul rând pe interpretările conflictelor inconștiente, behaviorismul se concentrează pe comportamentul observabil. Scopul este de a examina comportamentul uman în mod obiectiv.
Condiții clasice
Experimentele psihologului rus Ivan Pavlov au fost decisive pentru descoperirile behaviorismului și a terapiei comportamentale de astăzi. El a descoperit că câinii dresați corespunzător au răspuns direct la sunetul unui clopoțel cu salivare dacă clopoțelul era întotdeauna sunat imediat înainte de hrănire. Câinii învățaseră să asocieze sunetul clopoțelului cu mâncarea.
Termenul tehnic pentru acest proces de învățare este „condiționare clasică”. Acest principiu de învățare funcționează și la oameni.
Terapia comportamentală acordă o mare importanță abordării științifice. Succesul terapiei ar trebui să fie măsurabil prin documentarea schimbărilor în comportamentul pacientului. În plus, terapia comportamentală se bazează pe descoperirile științifice actuale. Descoperirile cercetărilor din biologie și medicină sunt de asemenea luate în considerare.
Terapie cognitiv comportamentală
Terapia comportamentală a fost extinsă în anii 1970 pentru a deveni terapie cognitiv-comportamentală. Se bazează pe presupunerea că gândurile și sentimentele au o influență decisivă asupra comportamentului nostru. Conținutul și natura gândurilor noastre pot declanșa credințe și comportamente nefavorabile. În schimb, schimbarea tiparelor de gândire nefavorabile poate schimba în mod pozitiv comportamentul și sentimentele.
Terapia cognitivă își propune să pună la îndoială și să lucreze asupra modurilor anterioare de gândire. Atitudinile și presupunerile personale joacă un rol important aici. De exemplu, unii oameni cred că trebuie să fie întotdeauna perfecți pentru a fi plăcut. Mai devreme sau mai târziu ei disperă de așteptările lor nerealiste. Terapia cognitivă înseamnă înlocuirea unor astfel de credințe nesănătoase cu unele realiste.
Când faci terapie comportamentală?
Terapia comportamentală poate fi oferită în ambulatoriu, în îngrijire de zi (de exemplu, într-o clinică de zi) sau în regim de internare. Un loc în terapie este de obicei obținut printr-o recomandare de la medicul de familie. Cu toate acestea, uneori trebuie așteptate timpi de așteptare de câteva săptămâni.
Terapia comportamentală necesită cooperarea activă a pacientului. Prin urmare, terapia are sens numai dacă persoana în cauză este pregătită să se ocupe de ea însăși și să lucreze asupra lor. Cooperarea nu este necesară doar în timpul ședințelor de terapie, ci și în viața de zi cu zi: pacientul este așteptat să pună în practică ceea ce a învățat și i se dau teme, despre care se discută în timpul ședințelor.
Această abordare foarte directă a terapiei, care se concentrează pe problemele actuale, nu se potrivește tuturor. Cei cărora le place să se gândească intens la ei înșiși și caută o înțelegere profundă a cauzelor problemelor lor se pot simți mai confortabil cu o terapie orientată spre psihologia profundă, cum ar fi psihoterapia bazată pe psihologia profundă.
Terapie comportamentală: copii și adolescenți
Metodele de terapie comportamentală pot fi folosite cu succes și cu copiii și adolescenții. Terapeutul implică adesea familia. Cooperarea îngrijitorilor este deosebit de importantă pentru succesul terapiei cu copiii.
Ce faci în terapia comportamentală?
Conceptul de terapie comportamentală necesită o bună cooperare între terapeut și pacient. Scopul este de a promova independența și autoeficacitatea pacientului. Aceasta înseamnă că terapeutul implică activ pacientul în procesul de terapie și prezintă toate procedurile în mod transparent.
Spre deosebire de psihanaliza, focalizarea terapiei comportamentale nu este atât de mult pe evenimentele cauzale trecute. Mai degrabă, este vorba despre depășirea problemelor existente prin noi moduri de a gândi și de a se comporta.
Diagnostic și plan de terapie
La început se pune un diagnostic precis. Terapeutul explică apoi tulburarea pacientului în detaliu. Mulți bolnavi consideră că este ușurator atunci când sunt informați în detaliu despre simptomele tipice, modelele explicative pentru dezvoltarea tulburării lor mentale și opțiunile de tratament.
Terapeutul și pacientul determină apoi împreună obiectivele terapiei și elaborează un plan de tratament. Scopul general este de a schimba modelele comportamentale și de gândire nefavorabile care sunt stresante sau limitează persoana afectată.
Terapia comportamentală propriu-zisă
De exemplu, terapia de expunere sau de confruntare s-a dovedit a fi de succes pentru tulburările de anxietate. Pacienții se confruntă cu situații care provoacă frică și învață că sunt mai puțin greu de suportat decât s-au temut. Pacienții se confruntă cu această confruntare împreună cu terapeutul și ulterior singuri până când situația de temut nu mai declanșează nicio anxietate sau aproape deloc.
Prevenirea recăderilor
Prevenirea recăderii implică pregătirea pacientului pentru timpul după terapie. Terapeutul discută cu pacientul temerile asociate cu sfârșitul terapiei. De asemenea, pacientului i se oferă instrucțiuni specifice despre cum să facă față oricăror probleme care apar din nou. La sfârșitul terapiei comportamentale, pacientul are în repertoriu o serie de strategii și metode pe care le poate folosi în viitor pentru a face față situațiilor dificile.
Durata terapiei comportamentale
Durata terapiei comportamentale depinde, printre altele, de tipul și severitatea tulburării mintale. Fobiile specifice (de exemplu, arahnofobia) pot fi uneori depășite în câteva ședințe. Tratamentul depresiei severe, pe de altă parte, poate dura câțiva ani. De regulă, însă, terapia comportamentală implică 25 până la 50 de ședințe.
Care sunt riscurile terapiei comportamentale?
Uneori, pacienții se simt copleșiți de exerciții. Chiar dacă anumite provocări fac parte din conceptul de terapie – terapia comportamentală nu trebuie să devină o povară suplimentară!
În trecut, terapia comportamentală se concentra exclusiv pe simptome și nu pe posibile declanșatoare – ceea ce a fost adesea criticat. În zilele noastre, terapeuții comportamentali acordă atenție nu numai problemelor actuale, ci și cauzelor posibile din istoria pacientului.
Teama că problemele vor fi tratate doar superficial ca parte a terapiei comportamentale și că simptomele s-ar muta în alte zone nu a fost confirmată științific.
Ce trebuie să iau în considerare după terapia comportamentală?
Mulți oameni cu probleme de sănătate mintală sunt reticente în a începe terapia. Le este frică să nu fie stigmatizați ca „nebuni” sau cred că nimeni nu îi poate ajuta. Cu toate acestea, odată ce au găsit terapeutul potrivit, mulți consideră că este la fel de dificil de gestionat fără el sau ea odată ce terapia este completă. Există o mare teamă că problemele ar putea reveni.
Prevenirea recăderilor
Prevenirea recidivelor este o parte importantă a terapiei comportamentale. Terapeutul discută cu pacientul cum poate evita recidivele și ce strategii pot folosi în cazul unei recidive.
Este considerat un rezultat nefavorabil al terapiei dacă pacientul se simte pierdut fără terapeut. În terapia comportamentală, se acordă, așadar, o mare importanță independenței pacientului. În cele din urmă, pacientul trebuie să poată face față singur vieții pe termen lung.
Abilitățile pe care pacientul le-a învățat în terapia comportamentală ar trebui, de asemenea, practicate după terapie. Aceasta înseamnă, de exemplu, să continui să-și înfrunte temerile și să-și pună sub semnul întrebării gândurile negative.
Întrucât corpul și mintea sunt conectate, sportul, o alimentație sănătoasă, somnul suficient și cât mai puțin stres sunt baza pentru o minte sănătoasă în permanență.
