Nebunia Cezar este o formă de megalomanie care era obișnuită printre monarhi și tirani. Cifre precum Hitler, împăratul Caligula și regele Henric al VIII-lea sunt acum asociate cu simptomul delirant. Multe surse se îndoiesc de Cezar manie ca simptomatologie a bolii și consideră simptomele individuale o consecință naturală a imaginii supradimensionate a conducătorilor în timpurile preistorice.
Ce este nebunia Cezarului?
Megalomania este cunoscută și sub numele de megalomanie. Acesta este un conținut delirant care poate caracteriza diferite tulburări ale psihicului. Iluziile de măreție sunt strâns legate de delirurile de descendență. Suferinții se gândesc adesea la ei înșiși, de exemplu, ca personalități importante din sfera politică sau religioasă, ca zei, profeți sau supereroi. Iluzia măreției este adesea asociată cu o iluzie a misiunii sau a mântuirii. Pacienții sunt convinși că îndeplinesc o misiune superioară pentru omenire și o răscumpără. În acest context, o formă de megalomanie este cunoscută sub numele de Cezar manie, despre care se spune că a fost deosebit de obișnuit în rândul liderilor politici precum împărații romani. Termenul denotă în cele din urmă mai puține simptome specifice, dar este utilizat în esență pentru a descrie monarhi neadecvați să conducă. Nebunia Cezarului se manifestă adesea în iluzii paranoice de măreție și misiune sau mântuire. Termenul se întoarce la Gustav Freytag și la romanul său „Manuscrisul pierdut”, unde se referă la casa imperială iulio-claudiană. Termenul de Cezar manie s-a răspândit odată cu Caligula. Studii despre nebunia Cezarului împăratului Caligula documentate în secolul al XIX-lea, în special câștigătorul Premiului Nobel pentru pace Ludwig Quidde.
Cauze
Nebunia Cezar apare exclusiv la persoanele cu mare putere politică. Monarhii, în special, riscă să dezvolte tulburarea. Pe lângă împăratul Caligula și William al II-lea, indivizi precum regele Angliei Henric al VIII-lea au suferit probabil și de nebunia lui Cezar. În trecut, monarhilor li s-au dat deseori puteri atât de extinse la o vârstă fragedă încât au avut tendința de a crede în nelimitarea propriei puteri. Adesea nu se mai simțeau legați de lege și o modificau după bunul plac, precum Henric al VIII-lea, care s-a ridicat împotriva puterii papale în scopul divorțului. Quidde notează flatarea mediului imediat și propaganda special organizată despre propria sa persoană ca fiind cauze importante ale sentimentului de putere supraomenesc al monarhilor. Din multe surse, nebunia Cezarului este considerată mai puțin ca un tablou clinic, ci ca o consecință naturală a actualității tiranului. În acest context, simptomele aparente ale monarhilor nu s-ar datora unei tulburări psihice, ci conceptului de monarhie în sine. Pentru a convinge oamenii și a menține ordinea, monarhii erau așteptați să aibă un anumit mod de a se certa și de a se prezenta care ar putea explica simptomele individuale ale maniei Cezar cel puțin la fel de bine ca o boală. De fapt, din moment ce aproximativ toți monarhii au prezentat simptome ale maniei lui Cezar, această relație este explicația cea mai probabilă.
Simptome, plângeri și semne
În secolul al XIX-lea, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, Ludwig Quidde, a descris elementele esențiale ale nebuniei lui Cezar folosind exemplul împăratului Caligula. El a imputat împăratului o credință în propria sa divinitate asociată cu extravaganța. Pe lângă o apariție teatrală, el a descris foamea de victorii militare ca fiind simptomatică. O tendință spre paranoia i-a completat tabloul. Mai mult, Quidde a făcut referire la legătura că conducătorii unici sunt adesea depășiți de impresia unei puteri nelimitate. Această impresie a atribuit renunțarea la legea și ordinea răspândită în rândul autocraților. În mod obișnuit, monarhii încep să creadă în propria lor supraomenire, invincibilitate sau divinitate prin blandishments ale celor din jur. Nebunia Cezarului este întotdeauna asociată cu un anumit sentiment de misiune și pretenție la mântuire. Există câteva forme speciale de megalomanie, cum ar fi mania religioasă cu o misiune de mântuire, înălțarea delirantă a propriei persoane, mania îmbunătățirii lumii sau reînnoirii lumii și mania omnipotenței. Toate acestea se întâlnesc în amăgirea Cezarului. În plus, paranoia îl face pe persoana afectată să creadă într-un mediu rău intenționat. De exemplu, persoana afectată are sentimentul că viața sa este amenințată.
Diagnostic
Nebunia cezariană și-a pierdut de atunci semnificația și nu este diagnosticată ca o boală de sine stătătoare în niciun caz în timpurile moderne. Cu toate acestea, formele de megalomanie, cum ar fi megalomania cu o misiune de mântuire și mania de persecuție sunt încă considerate imagini clinice reale și sunt diagnosticate de psihologi și psihiatri conform ICD-10. În cele mai multe cazuri, acestea sunt doar simptome ale unei imagini clinice superordonate, cum ar fi tulburare de personalitate narcisistă or schizofrenie. În plus, creier daunele pot juca un rol. Prin urmare, este indicată colaborarea diagnostic cu un neurolog.
Când ar trebui să vezi un doctor?
Multe comportamente pot fi descrise ca iluzii ale măreției, care se presupune că erau deja cunoscute în Roma antică. Cu toate acestea, dacă acest tipar de comportament are valoare de boală și face necesară o vizită la medic trebuie să fie cântărit. Un posibil criteriu de evaluare pentru sau împotriva intervenției medicale ar putea fi faptul că persoana în cauză își face rău pe sine sau pe ceilalți făcând acest lucru. Megalomania unui conducător trebuie deosebită de tabloul clinic al megalomaniei. Cei care dețin multă putere tind să aibă deseori amăgiri de măreție. Acest lucru a fost demonstrat de mulți dictatori de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, atunci când o persoană complet normală tinde spre megalomanie, suferă o pierdere a realității. Devine delirant în legătură cu importanța, originea și puterea sa și dezvoltă paranoia. Acest lucru necesită tratament în multe cazuri. Maniei Cezar i se dă rar această denumire la oamenii normali. Denumirea „mania Cezar” a fost dată exclusiv conducătorilor care puteau demonstra o abundență corespunzătoare de putere. Tulburarea mentală corespunzătoare se numește de obicei megalomanie. În timp ce mania Cezarului este o posibilă consecință a unei puteri imense, megalomania este o boală care necesită tratament. Cu toate acestea, circumstanțele însoțitoare, cum ar fi iluziile persecuției, pot da și maniei lui Cezar un aspect de boală care necesită tratament.
Tratament și terapie
Dacă mania cezariană este sau nu o boală rămâne nerezolvată până în prezent. Întrucât nebunia lui Cezar nu este diagnosticată în epoca modernă oricum și se referă în mod explicit la autocrați în poziții de putere politic monarhice, abordările terapeutice au între timp o relevanță redusă. Cu toate acestea, pentru conținutul delirant individual al iluziei Cezar, există opțiuni de tratament, de exemplu pentru paranoia sau iluzia măreției cu o misiune de salvare. În cazul unor astfel de amăgiri, terapie depinde de cauza primară a iluziei. Medicamentele precum antipsihoticele sunt disponibile ca opțiuni de tratament simptomatic. De asemenea, sunt disponibili pași psihoterapeutici ai diferitelor școli terapie, de exemplu, cognitiv terapia comportamentală. În ceea ce privește monarhii din trecut, mania Cezarului nu a fost, în general, tratată. Doar unele preventive măsuri au fost inițiate, potrivit lui Quidde.
Perspectivă și prognostic
Deci, nebunia Cezarului din timpul prezent ar fi încă diagnosticată, ar avea un prognostic nefavorabil. Cu toate acestea, deoarece nu mai există nicio modalitate de a diagnostica nebunia cezariană la un pacient în conformitate cu liniile directoare ale bolilor recunoscute, acest lucru este puțin probabil. În prezent, medicii și psihoterapeuții ar diagnostica alte boli și tulburări care sunt un hibrid al nebuniei Cezar, dar ar avea o perspectivă de prognostic comparabilă. Fenomenul se caracterizează prin faptul că nu există o perspectivă asupra bolii pacientului. Din acest motiv, doar în cazuri foarte rare apare un tratament medical sau terapeutic. Cu toate acestea, aceasta ar fi condiția prealabilă pentru a experimenta o vindecare sau o ameliorare a pacientului sănătate condiție. Cei afectați nu au sentimentul că ceva ar putea fi în neregulă cu ei. Opusul este cazul. Ei înșiși sunt convinși că gândirea, sentimentul și acțiunea lor sunt potrivite. De asemenea, mediul apropiat nu are loc de manevră în contact direct cu aceste persoane. Bolnavul își construiește viața socială în totalitate în funcție de preferințele sale. Cei care cad din favoare sunt eliminați. Nu există toleranță pentru acești oameni. Prin urmare, este aproape imposibil să lucrezi cu persoana bolnavă și să obții astfel un remediu.
Prevenirea
În trecut, Nebunia lui Caesar a fost împiedicată de sclavi pe carul unui monarh învingător pentru a-i aminti triumfătorului propriei sale umanități. Deoarece boala nu mai este o problemă majoră astăzi, nu este nevoie de prevenire corespunzătoare măsuri.
Post-Operație
În cazul nebuniei cezariene, pacientul are de obicei doar câteva ore măsuri a unei îngrijiri ulterioare disponibile. Deoarece această boală apare cu greu în timpurile moderne, nu pot fi făcute predicții generale despre evoluția ulterioară în acest proces. În general, activitățile care au dus la nebunia cezariană ar trebui evitate. Cu toate acestea, deoarece această boală nu mai apare astăzi, de obicei nu există măsuri speciale sau posibilități de îngrijire ulterioară disponibile pentru persoana afectată. În trecut, nebunia lui Cezar a fost tratată luând medicamente. Persoana afectată a trebuit să fie atentă la un aport corect și, de asemenea, la doza adecvată. În general, suferinzi de boală mintală ar trebui să apeleze întotdeauna la familie sau prieteni pentru o discuție. Acest lucru poate preveni deteriorarea ulterioară a simptomelor. În cazurile grave, însă, a boală mintală trebuie întotdeauna tratat de un medic profesionist și este posibil și tratamentul într-o clinică închisă. Nu este posibil să se prezică în general dacă aceste boli vor duce la o speranță de viață redusă pentru pacient. De asemenea, cursul ulterior depinde puternic de tipul și caracteristica bolii respective.
Ce poți face singur
Nebunia cezariană nu este diagnosticată ca o boală separată în zilele noastre. Simptomele delirante asociate cu forma rară de megalomanie pot fi uneori tratate folosind propriile strategii și sfaturi. Cu toate acestea, oricine suspectează iluzii de măreție sau altul tulburare de personalitate în sine sau în alții ar trebui să consulte mai întâi un medic. După ce tulburarea cauzală a fost diagnosticată, procesul de vindecare poate fi susținut prin măsuri de auto-ajutorare. Neurologul sau terapeutul responsabil va oferi inițial persoanei afectate strategii pentru a trece prin gândirea tulburată și tiparele de comportament. În cazuri ușoare, este adesea suficient să schimbi mediul sau locul de muncă. O schimbare a stilului de viață, inclusiv exerciții fizice și un mod sănătos dietă, poate contracara și cauzele psihosomatice. De regulă, cel care suferă este de asemenea trimis la grupuri de auto-ajutor sau la un terapeut specialist. În plus, sunt prescrise medicamente precum antipsihoticele. Este esențial ca acestea să fie luate conform instrucțiunilor medicului pentru a obține ameliorarea simptomelor. Dacă există o creștere a megalomaniei, este important să discutați imediat cu medicul corespunzător.
