Psihologia adâncimii, Terapia psihologiei adâncimii, ADD, ADHD, Tulburarea deficitului de atenție, Sindromul deficitului de atenție, Sindromul psihoorganic (POS), minim creier sindrom, tulburare comportamentală cu tulburare de atenție și concentrare, tulburare de deficit de atenție, sindrom de deficit de atenție la visători, Fidgety Phil, ADHD, ADHD.
Definiție și descriere
Ca o dezvoltare ulterioară a ideilor lui Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, Carl Gustav Jung (CG Jung), fondatorul psihologiei analitice și Alfred Adler, fondatorul psihologiei individuale, psihologia profundă cuprinde forme și tehnici de tratament pentru tratament de conflicte (tulburări) care apar în (copilărie) dezvoltarea și afectează negativ relația dintre oameni și unii pe alții. Așa cum s-a menționat mai sus, formele de tratament de psihologie de profunzime sunt utilizate atunci când apar conflicte în timpul dezvoltării care afectează negativ interacțiunea dintre oameni.
Acesta este cazul, de exemplu, când învăţare probleme, cum ar fi ADHD sau ADHD, pune o povară grea asupra familiei. Modelele comportamentale și, clasic, comportamentul negativ sunt adesea tolerate. Afirmații precum: el nu înseamnă niciun rău ... nu poate să nu o facă ... sau a fost întotdeauna așa ... arată că comportamentele nu sunt binevenite, ci sunt tolerate.
De obicei, situația crește atunci când apar alte probleme. Adesea, motivele anumitor tipare comportamentale sunt înrădăcinate copilărie și tocmai aici intervin tratamente psihologice de profunzime. Legat de problema ADHD, aceasta înseamnă că comportamentul copilului trebuie examinat, pus sub semnul întrebării cauzal pentru a explica și înțelege comportamentul.
Modelele de comportament întemeiate nu sunt adesea observate deoarece s-au dezvoltat și s-au consolidat pe o perioadă mai lungă de timp. În contactul zilnic unul cu celălalt, aceste comportamente nu sunt străine, ci mai degrabă aparțin acestei persoane. Cum, când și prin ce mijloace au apărut nu mai poate fi determinat.
Acesta este punctul de plecare al tratamentului psihologic de profunzime, al cărui scop este să recunoască tiparele comportamentale tipice care au efecte negative și să le schimbe sau să le înlocuiască cu modele comportamentale alternative. Spre deosebire de domeniul psihanalizei clasice, prezentului, prezentului i se atribuie un rol mai important în domeniul psihologiei profunzimii. Aceasta înseamnă: apare o problemă și este preluată.
Problema centrală este punctul de plecare al unei sesiuni. Sarcina terapeutului este acum de a oferi ajutor pentru auto-ajutor, lucrând la soluționarea problemei. Procedând astfel, poate fi necesar să se definească mai întâi obiective parțiale care trebuie atinse.
Aceste obiective nu pot fi atinse numai prin ședințele de terapie, care pot lua forma unei terapii individuale sau de grup. O importanță deosebită este asistența în mediul acasă. Doar așa se poate realiza permanent ca simptomele tipice ale copilului să fie atenuate, schimbate sau înlocuite cu alte tipare comportamentale. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este deosebit de important un schimb intensiv de obiective între terapeut și copil, dar și între terapeut și părinți. Acest lucru explică de ce o relație de încredere atât între copil și terapeut, cât și între părinți și terapeut este indispensabilă și este unul dintre factorii esențiali pentru succesul unei terapii.
Toate articolele din această serie:
