Unii autori sugerează că Glycine soja Siebold și Zucc. este forma sălbatică a soiei. Culturile din aceasta se găsesc în Asia Centrală și de Est. Cultivarea are loc în principal în China, Brazilia, Argentina și Statele Unite, și mai puțin în Indonezia, India, Japonia, Coreea, Canada și sud-estul Europei.
Soia în plante medicinale
In pe bază de plante medicament, oamenii folosesc semințele plantei (spermă glicină), proteine (soia lecitină, Lecithinum ex soja) sau uleiul (Sojae oleum).
Soia: caracteristicile plantei
Soia este o plantă anuală care seamănă cu bobul de tufiș cu înălțimea sa de până la 90 cm. Planta poartă frunze cu 3 dinți, ovate și întregi, cu pețiole lungi, venele frunzelor de pe partea inferioară sunt păroase. Tulpinile erecte ale plantelor sunt ramificate și, de asemenea, în cea mai mare parte păroase.
Flori și păstăi ale plantei de soia.
Florile sunt situate aproape de tulpină, până la 20 de flori fiecare sunt aranjate în ciorchini. Florile cu tulpini scurte sunt mici, discret și purpuriu până la albicios.
În plus, planta poartă păstăi de aproximativ 1 cm lățime, pendulante sau proeminente, de culoare gri, maroniu negru sau violet. La fel ca păstăile de mazăre, 1-5 semințe conținute în păstăi pot fi identificate extern prin umflături.
Soia ca medicament
Materialul medicamentos constă din boabe de soia ușor turtite sau sferice, cam de mărimea unui bob de mazăre. Acestea sunt de obicei galbene, dar pot fi, de asemenea, albe, verzui, maronii negricioase, maronii sau bicolore. Suprafața semințelor este netedă și ușor strălucitoare.
Mirosul și gustul soiei.
Soia nu miros într-o formă netezită, praf emite un miros slab, ciudat. Doar boabele praf au aromă; ei gust oarecum amărui la început, apoi nuci și uleioși.
