Termenul de forță de retracție se referă în primul rând la plămâni sau torace și înseamnă tendința lor de a se contracta atunci când este întins, creând presiunea negativă intratoracică. Plămânii își obțin forța de retracție din fibrele elastice și tensiunea superficială a alveolelor. Forța de retracție a plămânilor este crucială pentru respirație, mai ales în sensul expirației.
Care este forța de retragere?
Termenul de forță de retracție se referă în primul rând la plămâni sau torace și înseamnă tendința lor de a se contracta atunci când este întins, creând presiunea negativă intratoracică. Retractarea corespunde unei mișcări contractante. De asemenea, termenul de forță de retracție se referă astfel la capacitatea de și rezistenţă a mișcărilor contractante. În corpul uman, mișcări de acest tip apar în primul rând în plămâni. Forța de retragere a plămân corespunde tendinței pe care plămânul uman o urmează în stare întinsă: încearcă să se contracte. Ca o consecință a forței sale de retracție, se creează presiune negativă intratoracică sau interpleurală. Această presiune în spațiul pleural, împreună cu forțele de adeziune mediată de fluid, asigură că foile de plămân nu aderați unul la altul și nu se produce prăbușirea plămânului. Nu numai plămânii, ci și toracele posedă forță de retracție. În așa-numita poziție de odihnă respiratorie, a echilibra se ajunge între cele două forțe de retragere pasive. Acest echilibru apare în timpul normalului respiraţie după expirare, odată ce plămânii își înțeleg doar capacitatea reziduală.
Funcția și sarcina
Plămânii își obțin forța de retracție din fibrele lor elastice și tensiunea superficială a alveolelor lor. Tensiunea superficială se bazează pe interfața de apă și aerul care apare în celulele alveolare umede. Tensiunea superficială a alveolelor depinde în special de influențele externe și poate fi redusă de substanțe precum surfactantul. Deoarece forța de retracție a plămânilor este direct legată de expansiunea lor, forța este mai mică cu cât plămânii sunt mai puțin extinși. Forța de retracție a organului respirator este uneori cea mai relevantă forță pentru expirație. Ca atare, se numește faza de respirație în care aerul este transportat din plămâni și căi respiratorii. În condiții de odihnă, expirarea are loc pe baza plămân elasticitatea și forțele de retracție ale toracelui și plămânilor. Asistența mușchilor respiratori nu este necesară în acest scop. Când numai plămânul expirator de capăt volum rămâne în plămâni după expirarea normală, se folosește termenul de capacitate funcțională reziduală. De îndată ce numai capacitatea reziduală funcțională este în plămâni, medicii vorbesc despre odihnă respiraţie poziţie. În această poziție de repaus, există un echilibra între forțele de retragere pasive ale plămânilor și toracelui. În poziția de repaus, plămânii sunt mulțumiți de un mic volum. Cu toate acestea, toracele încearcă să se extindă. În cele din urmă, forța de retracție corespunde unei forțe de refacere elastice, așa cum este obligatoriu pentru respiraţie. Fibrele elastice interstițiale sunt prezente în plămâni. Astfel, atinge o elasticitate ideală și se poate contracta imediat după întinderea inspirației și își recapătă dimensiunea inițială în ceea ce privește poziția expiratorie. Astfel, musculatura expiratorie nu este necesară pentru respirația în repaus, ci este utilizată doar pentru a ventila rezerva reținută volum.
Boli și reclamații
Mai multe afecțiuni medicale pot limita puterea de retracție a plămânilor. Alte condiții sunt corelate cu forța de retracție. Revărsat pleural, de exemplu, nu este afectat nesemnificativ de forța de retracție. Această revărsare corespunde unei acumulări patologice de lichid între foile pleurale individuale. distribuire a unui revărsat pleural în spațiul pleural depinde semnificativ de forța de retracție a plămânului, pe lângă gravitație și capilar forta. La începutul revărsării, fluidul se colectează între diafragmă iar partea inferioară a plămânului. De îndată ce cantitatea de revărsat crește datorită fluxului de limfă, sânge or puroi, capilar forțele creează o semilună orientată în sus de fluid în fisura plaurală. Revărsatul continuă să crească lateral, deoarece sunt prezente lateral forțe de refacere mai puternice ale țesutului pulmonar. Forța de retracție a plămânului afectează în mod similar acumularea de lichide și aspectul său medical. Un alt tablou clinic direct legat de forța de retracție este pneumotorax. Acest termen reprezintă intrarea aerului în cavitatea pleurală. Când spațiul intratoracic se deschide, plămânul își urmărește forța de retracție și se contractă complet. Din acest motiv, spațiul intratoracic se umple de aer și a pneumotorax se dezvoltă. Aderența viscerului strigă iar pleura parietală nu mai este asigurată. Astfel, plămânul nu mai poate urmări mișcările toracelui, deci nu se mai deschide și suferă colaps parțial sau complet. În cele mai multe cazuri, pneumotorax are o cauză traumatică și apare în acest caz ca urmare a unei vătămări directe sau indirecte a toracelui sau a organelor sale. Cauzele tipice includ leziuni ale plămânilor care apar ca urmare a fracturilor coastei care străpung spre interior. Cauze la fel de frecvente sunt înjunghierea sau împușcătura răni care deschid piept cavitatea descrisă mai sus. Pneumotoraxul traumatic poate fi, de asemenea, favorizat în urma leziunilor la strivire la nivelul toracelui, prin prindere sau răsturnare, deoarece țesutul pulmonar este slăbit de aceste evenimente. Cauzele ceva mai puțin frecvente sunt barotrauma, care este asociată cu o modificare extremă și bruscă a presiunii în plămâni și care poate apărea în timpul care zboară, scufundări sau presiune pozitivă ventilație. Uneori, pneumotoraxul este, de asemenea, un rezultat al intervenției medicale, cum ar fi o malpunctură pe subclavie nervură care a rănit piept sau plămâni.
