Prezentare scurta
- Când să vezi un medic? În caz de tulburări bruște sau treptate de vorbire
- Cauze: accident vascular cerebral, traumatism cranio-cerebral, afectarea precoce a creierului, encefalita, meningita, tumora cerebrala, scleroza multipla, boala Parkinson, scleroza laterala amiotrofica, coreea Huntington
- Terapie: Tratamentul bolii de bază, terapie individuală a vorbirii, dacă este necesar ajutoare cum ar fi proteza palatului moale sau amplificatorul electronic de voce
Ce este disartria?
Prin definiție, disartria este o tulburare a sistemului motor al vorbirii. Persoana afectată știe exact ce și cum vrea să spună ceva. Cu toate acestea, structurile nervoase și musculare responsabile de vorbire nu sunt în măsură să execute corect comenzile corespunzătoare din cortexul cerebral.
Diferența față de tulburarea de vorbire
Tulburările de vorbire (afaziile) trebuie să fie distinse de tulburările de vorbire (disartrii): în acestea, persoanele afectate nu sunt capabile să înțeleagă și să proceseze corect vorbirea. De asemenea, au probleme în a găsi cuvintele potrivite și a forma propoziții corecte și semnificative. În disartrie, pe de altă parte, aceste funcții superioare ale creierului nu sunt afectate.
Cum se manifestă disartria?
Disartrie spastică (hipertonică).
Caracterizat prin creșterea tensiunii musculare (hipertonie) a mușchilor vorbirii, care, prin urmare, poate fi mișcat doar într-o măsură limitată. Acest lucru afectează respirația, producția vocii și articulația. O voce comprimată, răgușită este tipică. De asemenea, persoana afectată articulează doar intermitent și neclar.
Disartrie hipotonică
Disartrie hiperkinetică
Mișcările de vorbire exagerate, explozive sunt tipice. Volumul, înălțimea și articulația variază foarte mult. Uneori, persoana afectată se strâmbă și se strâmbă involuntar, se zvârnește sau pocnește cu limba.
Disartrie (rigidă-)hipocinetică
Disartrie ataxică
Persoanele cu disartrie ataxică vorbesc foarte neuniform, ceea ce înseamnă că volumul, înălțimea și acuratețea articulației variază foarte mult; orice vorbire este caracterizată de modificări involuntare, nepotrivite ale respirației, vocii și articulației.
Disartrie mixtă
Disartrie: cauze și factori de risc
Există multe cauze ale disartriei. Cele mai frecvente sunt:
- Accident vascular cerebral (apoplexie): Într-un accident vascular cerebral, creierul nu mai este alimentat brusc cu suficient sânge și, prin urmare, cu oxigen. Aceasta este de obicei cauzată de un cheag în vasele de sânge, mai rar de o hemoragie cerebrală. Accidentele vasculare cerebrale cauzează foarte des tulburări de vorbire. Pacienții cu AVC dezvoltă adesea și afazie.
- Leziuni cerebrale la începutul copilăriei: Dacă creierul copilului este deteriorat între a șasea lună de sarcină și sfârșitul primului an de viață, acest lucru poate duce și la disartrie.
- Inflamația creierului (encefalită): de obicei, virușii declanșează inflamația infecțioasă a creierului, mai rar bacterii. Disartria este unul dintre posibilele simptome ale encefalitei.
- Tumoarea cerebrală: tumorile cerebrale sunt posibili declanșatori pentru diferite forme de disartrie, în funcție de locația și dimensiunea acestora.
- Scleroza multiplă (SM): În această boală inflamatorie cronică a sistemului nervos (măduva spinării și creierul), sistemul imunitar distruge stratul protector din jurul fibrelor nervoase (tecile de mielină), astfel încât impulsurile nervoase să nu mai fie transmise fără interferențe. Disartria este o posibilă consecință.
- Scleroza laterală amiotrofică (ALS): această boală cronică rară a sistemului nervos afectează funcția motrică, respirația, abilitățile de comunicare și aportul alimentar. Tulburările de vorbire se numără printre simptomele precoce comune ale SLA.
- Boala Huntington: La adulții cu disartrie hiperkinetică, cauza este de obicei boala Huntington – o tulburare moștenită rară care este asociată cu mișcări involuntare, bruște, neregulate, printre alte simptome.
- Intoxicații (intoxicații): Intoxicațiile, de exemplu, datorate abuzului de alcool sau consumului de droguri, sunt, de asemenea, printre posibilele cauze ale disartriei.
Disartrie: Când să mergi la medic?
Disartrie: examinări și diagnostic
În cazul debutului brusc al disartriei ca urmare a unui accident vascular cerebral sau a unei leziuni cerebrale traumatice, cauza este clară. Aici, accentul se pune pe îngrijirea medicală inițială a pacientului.
Aceasta este urmată de un examen neurologic cu scopul de a determina boala care stă la baza disartriei și locația exactă a leziunii cerebrale.
Sunt posibile examinări suplimentare, de exemplu, măsurarea activității electrice a creierului (EEG), proceduri imagistice, cum ar fi tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), precum și prelevarea și analizarea unei mostre de lichid cefalorahidian (diagnostic LCR).
Disartrie: tratament
Primul pas este tratarea afecțiunii de bază care a dus la disartrie (cum ar fi accidentul vascular cerebral, encefalita, boala Parkinson).
Disartria în sine este tratată în primul rând prin terapie logopedică. Cel mai important obiectiv este menținerea sau restabilirea capacității pacientului de a comunica independent.
Elemente de bază ale terapiei logopedice
În terapia logopedică, pacienții învață cum să vorbească mai inteligibil, cu poziția conștientă a capului și a corpului. Folosind exerciții speciale, terapeutul promovează interacțiunea armonioasă a respirației, vocii și articulației. Dacă tensiunea corporală este prea mare (disartrie spastică), exercițiile de relaxare ajută; dacă tensiunea corporală este prea scăzută (disartrie hipotonică), sesiunile de antrenament pentru creșterea tensiunii sunt utile.
Pacienții care au probleme speciale de a vorbi în anumite situații sunt sfătuiți cel mai bine să discute acest lucru în mod specific cu terapeutul. Cum să faceți față unor astfel de situații critice poate fi apoi practicat, de exemplu, în jocuri de rol.
În cazurile foarte severe de disartrie, pacienții elaborează împreună cu terapeutul forme alternative de comunicare. De exemplu, în loc de a vorbi, expresiile faciale, gesturile și limbajul scris pot fi folosite pentru a se face înțeles.
Instrumente de comunicare
Amplificatoarele electronice susțin vocea pacienților cu disartrie care vorbesc foarte încet. Sistemele alternative de comunicare, cum ar fi mașinile de scris electronice portabile, sunt concepute pentru pacienții cu disartrie care abia sunt capabili să articuleze sau să vorbească inteligibil (de exemplu, în stadiile târzii ale sclerozei laterale amiotrofice).
Managementul bolii
Ce poți face singur
Atât pacienții cu disartrie, cât și partenerii lor de conversație pot contribui mult la comunicarea de succes. Punctele importante sunt:
- Evitați stresul și entuziasmul: purtați conversații fără grabă și într-un mediu calm. Ambele părți - pacientul cu disartrie și partenerul de conversație - ar fi cel mai bine să-și acorde suficient timp pentru a vorbi și a înțelege. Sursele de zgomot din imediata apropiere (radio, TV, aparate etc.) rămân între timp oprite.
- Menține contactul vizual: în timpul conversației, se recomandă ca pacientul cu disartrie și cealaltă persoană să mențină contactul vizual. Acest lucru se datorează faptului că expresiile faciale și gesturile de susținere facilitează pacientului să se facă înțeles.
- Puneți întrebări: Dacă nu înțelegeți corect un pacient cu disartrie, întrebați. Comentariile de reproș („Vorbește mai clar!” sau „Vorbește mai tare!”) ar trebui evitate!
- Arătați respect: o tulburare de vorbire nu este o dizabilitate intelectuală. Pentru persoanele cu disartrie, este important să nu se simtă inferiori sau imaturi din punct de vedere mental.
