Diagnostic | Fractura sacrala

Diagnostics

Diagnosticul unui sacral fractură include o anamneză completă, care oferă informații despre mecanismul de vătămare și simptomele existente. Aceste informații sunt adesea suficiente pentru a ajunge la diagnosticul corect. În ciuda acestui fapt, un examen clinic, precum și un radiografie a bazinului în 2 planuri (vedere generală a bazinului și radiografie pelviană oblică) trebuie efectuată întotdeauna pentru a confirma diagnosticul.

În plus, poate fi efectuată o CT (tomografie computerizată) pentru a localiza mai bine fractură și să detecteze orice leziuni concomitente. În timpul examinării clinice, este deosebit de important să acordați atenție posibilelor deficite motorii sau senzoriale, precum și să determinați starea vasculară (palparea pulsurilor picioarelor și picioarelor!). În acest fel, posibilele leziuni vasculare și nervoase pot fi detectate timpuriu și se pot evita consecințele grave.

Terapie

Un sacral nedislocat, adică nedislocat fractură poate fi tratat în majoritatea cazurilor în mod conservator, adică fără intervenție chirurgicală. În acest caz, repausul la pat este menținut inițial timp de 3-4 săptămâni, urmat de o creștere treptată a greutății cu cârje.

Pentru a evita luxațiile secundare (alunecarea fracțiilor), ar trebui efectuate examinări periodice de urmărire. Stabilizarea chirurgicală trebuie efectuată întotdeauna în cazurile de fracturi severe (adică cele care implică leziuni vasculare sau nervoase), fracturi instabile sau dislocate ale sacrum. Stabilizarea chirurgicală se realizează, de obicei, prin intermediul osteosintezei plăcilor sau prin fixarea șurubului.

Fracturile sacrale sunt reabilitate chirurgical numai în cazul unei fracturi dislocate sau instabile, în timp ce fracturile simple și nelosate pot fi tratate conservator (non-chirurgical). Sunt disponibile diverse osteosinteze pentru tratament chirurgical. Acestea includ implanturi cu unghi stabil, osteosinteze cu plăci și șuruburi.

În funcție de fractură, partea inferioară a coloanei vertebrale sau a pelvisului trebuie, de asemenea, tratată cu materialul de osteosinteză în timpul intervenției chirurgicale. Stabilizarea inelului pelvian posterior este deosebit de importantă, permițând mobilizarea și funcționalitatea timpurie. În plus, ar trebui efectuată decompresia chirurgicală, adică ameliorarea structurilor nervoase și vasculare, dacă este necesar.

Fizioterapia joacă un rol atât în ​​tratamentul conservator, cât și în cel chirurgical al fracturilor sacrale. Fizioterapia asigură menținerea mobilității pacienților în condiții controlate, în ciuda imobilizării și protecției. Cu ajutorul kinetoterapeuților, pacienții învață, de asemenea, cum să utilizeze cârje corect pentru a expune sacrum la o sarcină parțială la început. În plus, kinetoterapeutul antrenează mușchii, deoarece aparatul muscular al șoldurilor și picioarelor a regresat adesea semnificativ datorită odihnei la pat și odihnă.