Anatomia și dezvoltarea limfocitelor
Limfocitele au dimensiuni variabile de 6-12 μm și sunt deosebit de vizibile de nucleul mare de celule întunecate, care umple aproape întreaga celulă. Restul celulei poate fi recunoscut ca o franjură citoplasmatică subțire, care conține doar câteva mitocondriile pentru producerea de energie și ribozomi pentru producerea de proteine. Se presupune că formele mai mari de limfocite, care au, de asemenea, un nucleu celular mai ușor (= euchromatic), au fost activate prin atac bacterian sau viral.
Limfocitele inactive mai mici, care sunt, de asemenea, numite naive, sunt mult mai frecvente la persoanele sănătoase și au aproximativ aceeași dimensiune ca roșu sânge celule (eritrocite). Limfocitele se formează prin etapa intermediară a limfoblastelor din celulele stem hematopoietice (hematopoieză = sânge formare), care la adulți se găsesc mai ales în măduvă osoasă. Aici, celulele progenitoare (progenitorii) limfocitelor diferă de cele ale celorlalte celule (mieloide) într-un stadiu foarte timpuriu, deoarece unele dintre ele continuă să se maturizeze în timus (numit și pâine dulce).
Acestea sunt numite ulterior Limfocite T („T” ca în timus). Scopul maturării în timus este de a sorta toate acele celule T care reacționează la structurile proprii ale corpului sau sunt altfel restricționate în funcția lor (selecție pozitivă și negativă). Limfocitele B și celulele NK (celule ucigașe naturale), pe de altă parte, își completează maturizarea ca și cealaltă sânge celulele din măduvă osoasă („B” = măduvă osoasă sau istoric Bursa fabricii, un organ al păsărilor).
După ce limfocitele B au părăsit măduvă osoasă ca celule mature, naive (= nespecializate), ele intră în organe precum splină, amigdalele sau limfă noduri, unde pot intra în contact cu antigene (structuri străine corpului). În acest scop, celula poartă anumite anticorpi pe suprafața sa, care servesc ca receptori ai celulelor B. Așa-numitele celule dendritice, un alt tip de celulă imună care nu aparține limfocitelor, prezintă fragmente de antigen limfocitelor B naive și le activează cu ajutorul T- celule ajutătoare. Dacă o celulă B este activată, aceasta se împarte de mai multe ori și se transformă într-o celulă plasmatică (selecție clonală).
Diferitele tipuri de limfocite arată foarte asemănător, dar se pot distinge între ele la microscop folosind metode speciale de marcare și colorare (imunohistochimie). Limfocitele B și celulele NK (celule ucigașe naturale), pe de altă parte, își completează maturizarea la fel ca celelalte celule sanguine din măduva osoasă („B” sau istoric Bursa fabricii, un organ al păsărilor). După ce limfocitele B au părăsit măduva osoasă ca celule mature, naive (= nespecializate), ele intră în organe precum splină, amigdalele sau limfă noduri, unde pot intra în contact cu antigene (structuri străine corpului).
În acest scop, celula poartă anumite anticorpi pe suprafața sa, care servesc ca receptori ai celulelor B. Așa-numitele celule dendritice, un alt tip de celulă imună care nu aparține limfocitelor, prezintă fragmente de antigen limfocitelor B naive și le activează cu ajutorul celulelor T-helper. Dacă o celulă B este activată, aceasta se împarte de mai multe ori și se transformă într-o celulă plasmatică (selecție clonală). Diferitele tipuri de limfocite arată foarte asemănător, dar pot fi distinse între ele la microscop folosind metode speciale de marcare și colorare (imunohistochimie).
