Prezentare scurta
- Gradații: Printre astrocitoame, există forme benigne și slab maligne (gradele OMS 1 și 2) și maligne (gradul OMS 3) până la forme foarte maligne (gradul OMS 4). Formele benigne cresc adesea lent sau sunt bine delimitate. Variantele maligne de obicei cresc rapid și reapar după tratament (recurență).
- Tratament: Opțiunile de tratament includ intervenții chirurgicale, radiații și/sau chimioterapie.
- Cauze: Declanșatorii modificărilor genetice subiacente în celulele gliale sunt în mare parte necunoscute. Probabil, există o predispoziție pentru dezvoltarea tumorilor, deoarece, de exemplu, bolile ereditare, cum ar fi neurofibromatoza de tip 1, prezintă un risc crescut. De asemenea, radiațiile puternice prezintă un risc crescut.
- Diagnostic: Pe lângă examenul fizic, diagnosticul se face cu ajutorul ecografiei, imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), tomografie computerizată (CT), examen tisular (biopsie) și teste de sânge și hormoni.
Ce este un astrocitom?
Care sunt formele sau gradațiile?
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) împarte astrocitoamele în două forme și patru grade de severitate:
1. astrocitoame benigne până la slab maligne (scăzut maligne):
- OMS grad 1: Astrocitom pilochistic
- OMS gradul 2: Astrocitom difuz
Astrocitoame maligne (maligne) de gradul 2:
- OMS gradul 3: Astrocitom anaplazic
- OMS gradul 4: Glioblastom
Astrocitom pilochistic
Acest tip de tumoare este cea mai frecventă tumoare cerebrală la copii, dar apare și la adulții tineri. De obicei crește în calea vizuală anterioară, hipotalamus sau cerebel. Se separă bine de țesutul cerebral sănătos și crește încet. Astfel, acest tip de tumoare este considerat benign – extrem de rar evoluează la o tumoare malignă.
Astrocitom difuz
Astrocitomul difuz este considerat a avea o malignitate limitată benignă sau de grad scăzut, deși aproape niciodată nu este vindecabil. Este posibil ca acesta să progreseze în timp la tipul anaplazic sau glioblastom.
Astrocitom anaplazic
glioblastomul
Glioblastomul, cel mai frecvent tip de astrocitom, fie apare dintr-un alt astrocitom – caz în care vârsta de vârf a persoanelor afectate este între 50 și 60 de ani. Sau se dezvoltă un glioblastom primar „de novo”. Acest lucru afectează în mod predominant persoanele în vârstă din a șasea până la a șaptea decadă de viață.
Pentru mai multe informații, consultați articolul Glioblastom.
Terapia unui astrocitom
În cazul tumorilor circumscrise, brahiterapia este uneori luată în considerare. În acest scop, medicul implantează boabe radioactive mici (semințe) în regiunea afectată a corpului. Avantajul acestei forme de radiații este că lovește tumora foarte specific și dăunează țesutului mai puțin sănătos.
Pe lângă aceste măsuri terapeutice, există numeroase alte măsuri de tratament care nu combate tumora în sine, dar combate simptomele. De exemplu, medicii administrează diverse medicamente pentru dureri de cap, greață și vărsături. În plus, psihoterapia profesională este de obicei parte a planului de tratament. Unii suferinzi folosesc îngrijirea pastorală.
Informații mai detaliate despre examinare și tratament pot fi găsite în articolul Brain tumor.
Cursul bolii și prognosticul depind în principal de forma specifică a astrocitomului.
În schimb, un astrocitom cu gradul 2 sau 3 OMS are un prognostic semnificativ mai rău. Astrocitoamele de gradul al doilea și al treilea sunt de obicei operabile, dar adesea revin (recurențe). În unele cazuri, tumorile ambelor forme degenerează malign și progresează spre glioblastom (gradul 4 OMS). Acesta are cel mai prost prognostic: la cinci ani de la diagnosticare, doar cinci la sută dintre cei afectați sunt încă în viață.
Ce cauzează un astrocitom?
Un astrocitom apare din așa-numitele astrocite. Aceste celule alcătuiesc cea mai mare parte a celulelor de susținere (celule gliale) din sistemul nervos central. Ele delimitează țesutul nervos de suprafața creierului și de vasele de sânge. La fel ca și alte celule din organism, astrocitele sunt reînnoite în mod regulat. În unele cazuri, în timpul acestui proces apar erori care duc la creșterea necontrolată a celulelor și în cele din urmă la o tumoare.
În plus, această formă de tumoră cerebrală apare mai frecvent în anumite boli de bază, care sunt de obicei moștenite. Acestea includ neurofibromatoza de tip I (boala von Recklinghausen) și tipul II, scleroza tuberoasă (boala Bournville-Pringle), sindromul Li-Fraumeni și sindromul Turcot. Aceste boli sunt foarte rare și sunt de obicei însoțite de modificări tipice ale pielii.
Care sunt semnele tipice?
Tumorile cu creștere rapidă nu numai că deplasează structurile individuale ale creierului, dar cresc și presiunea intracraniană. Ca urmare, cei afectați au de obicei dureri de cap și suferă de greață și vărsături. În principiu, un astrocitom provoacă simptome similare altor tumori cerebrale.
Pentru mai multe informații despre simptomele unei tumori pe creier, citiți articolul Brain Tumor – Symptoms.
Diagnosticul unui astrocitom
Cea mai importantă procedură de diagnosticare pentru astrocitom este imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) - o tehnică de imagistică care utilizează câmpuri magnetice și unde electromagnetice pentru a produce imagini precise în secțiune transversală ale interiorului corpului. Persoanele afectate primesc adesea un agent de contrast injectat într-o venă înainte de examinare. Astrocitoamele absorb mediul de contrast în diferite grade.
Dacă RMN-ul nu este posibil din diverse motive, medicul utilizează tomografia computerizată (CT) ca alternativă.
În cazul unui astrocitom de gradul OMS 2 sau mai mare, medicul ia o probă de țesut și o examinează în laborator. În cazuri individuale, sunt indicate examinări suplimentare. În unele cazuri, de exemplu, medicul preia și analizează suplimentar lichidul cefalorahidian (diagnostic LCR) sau efectuează o măsurare a undelor electrice cerebrale (EEG).
