Ce este respirația?
Respirația este procesul vital prin care oxigenul este absorbit din aer (respirația externă) și transportat către toate celulele corpului, unde este folosit pentru a genera energie (respirația internă). Aceasta produce apă și dioxid de carbon. Acesta din urmă este eliberat în aer pentru a fi expirat în plămâni și astfel îndepărtat din corp. Dar cum funcționează respirația umană în detaliu?
Respirația externă
Respirația externă (respirația pulmonară) are loc în plămâni. Se referă la aportul de oxigen din aerul pe care îl respirăm și la eliberarea de dioxid de carbon în aerul pe care îl respirăm. Întregul proces este controlat de centrul respirator din creier. În detaliu, respirația externă are loc după cum urmează:
Aerul de respirație bogat în oxigen curge în trahee prin gură, nas și gât, unde este încălzit, umezit și purificat pe drum. Din trahee, se continuă în bronhii și ramurile lor mai mici, bronhiole. La capătul bronhiolelor, aerul pe care îl respirăm pătrunde în aproximativ 300 de milioane de saci de aer (alveole). Acestea au pereți foarte subțiri și sunt înconjurate de o rețea de vase de sânge foarte fine (capilare). Aici are loc schimbul de gaze:
Hemoglobina transportă oxigenul legat cu fluxul sanguin către toate organele și celulele care au nevoie de el pentru a genera energie.
De altfel, suprafața alveolelor, prin care are loc schimbul de gaze, acoperă o suprafață totală de 50 până la 100 de metri pătrați. Adică de aproximativ cincizeci de ori mai mult decât suprafața corpului.
Respirația internă
Respirația internă este cunoscută și sub denumirea de respirație tisulară sau respirație celulară. Descrie procesul biochimic prin care substanțele organice sunt modificate (oxidate) cu ajutorul oxigenului pentru a elibera energia stocată în substanțe și a o face utilizabilă sub formă de ATP (adenozin trifosfat). ATP este cea mai importantă formă de stocare a energiei în interiorul celulelor.
În cursul respirației interne, dioxidul de carbon este produs ca deșeu. Este transportat din sânge în plămâni și expirat acolo (ca parte a respirației externe).
Mușchii respiratori
Corpul are nevoie de mușchii respiratori pentru a inspira și a expira aer. În timpul respirației în repaus, care este de obicei respirația toracică, diafragma este cel mai important mușchi pentru inhalare. Cei trei mușchi care ridică coastele, care se atașează de vertebrele cervicale, ajută și ei. Mușchii intercostali servesc doar la stabilizarea peretelui toracic în timpul respirației în repaus.
Hemoglobina transportă oxigenul legat cu fluxul sanguin către toate organele și celulele care au nevoie de el pentru a genera energie.
De altfel, suprafața alveolelor, prin care are loc schimbul de gaze, acoperă o suprafață totală de 50 până la 100 de metri pătrați. Adică de aproximativ cincizeci de ori mai mult decât suprafața corpului.
Respirația internă
Respirația internă este cunoscută și sub denumirea de respirație tisulară sau respirație celulară. Descrie procesul biochimic prin care substanțele organice sunt modificate (oxidate) cu ajutorul oxigenului pentru a elibera energia stocată în substanțe și a o face utilizabilă sub formă de ATP (adenozin trifosfat). ATP este cea mai importantă formă de stocare a energiei în interiorul celulelor.
În cursul respirației interne, dioxidul de carbon este produs ca deșeu. Este transportat din sânge în plămâni și expirat acolo (ca parte a respirației externe).
Mușchii respiratori
Corpul are nevoie de mușchii respiratori pentru a inspira și a expira aer. În timpul respirației în repaus, care este de obicei respirația toracică, diafragma este cel mai important mușchi pentru inhalare. Cei trei mușchi care ridică coastele, care se atașează de vertebrele cervicale, ajută și ei. Mușchii intercostali servesc doar la stabilizarea peretelui toracic în timpul respirației în repaus.
Dacă cineva simte că nu primește suficient aer, se numește dispnee sau dispnee. Cei afectați încearcă adesea să-și acopere necesarul de oxigen prin respirație rapidă și superficială (hiperventilație) sau prin respirație mai profundă.
Există multe cauze posibile ale dispneei. Uneori este cauzată de o boală pulmonară precum astmul, BPOC, pneumonia sau embolia pulmonară. Bolile de inimă, cum ar fi insuficiența cardiacă sau un atac de cord pot provoca, de asemenea, dificultăți de respirație. În alte cazuri, leziunile toracice (cum ar fi fracturile de coastă), fibroza chistică, reacțiile alergice sau infecțiile respiratorii (cum ar fi difteria) sunt cauza. În sfârșit, există și dispneea psihogenă: Aici, respirația scurtă este declanșată de stres, depresie sau tulburări de anxietate, de exemplu.
Dacă conținutul de oxigen din sânge este redus ca urmare a unei tulburări a sistemului respirator, aceasta se numește hipoxie. Devine rapid în pericol viața când respirația se oprește complet (apnee): După aproximativ patru minute fără oxigen, celulele creierului încep să moară, ducând la leziuni ale creierului și în cele din urmă la moarte.
