Diagnostic
Pentru a diagnostica demenţă, procedurile standardizate de testare sunt considerate în primul rând mijloacele de alegere. Testele precum Mini Mental State Test (MMST), Montreal Cognitive Assessment Test (MOCA Test) sau DemTec Test pot fi utilizate pentru a evalua atenția, memorie performanță, orientare, precum și abilități aritmetice, lingvistice și constructive. Probabilitatea prezenței demenţă poate fi apoi estimat pe baza unui sistem de notare. În plus, o anamneză detaliată (atât o anamneză proprie, cât și o anamneză a altora, de exemplu de către rude), un examen fizic și un examen neuro-psihologic fac parte din diagnosticul clasic, precum și sânge teste, creier teste de apă, imagistică (CCT, MRT) a cap sau creier și electroencefalografie (EEG).
Măsuri terapeutice
Întrucât majoritatea formelor de demenţă sunt boli ireversibile ale creier, prin urmare, nu există opțiuni terapeutice disponibile pentru aprox. 90% dintre pacienții cu demență care ar permite o vindecare completă. Singura modalitate de a întârzia progresia bolii și de a menține independența cât mai mult timp este utilizarea unei combinații adecvate de tratament psihoterapeutic, social terapeutic și medical.
Medicamentele pentru demență sunt așa-numitele medicamente antidemențiale (de exemplu, Donepezil®, Galantamin® sau Rivastigmin®), care sunt utilizate în principal în Demența Alzheimer și acționează ca central colinergice. În plus, antidepresivele (de ex Citalopram®) pentru simptome depresive sau atipice neuroleptice (de exemplu Risperidona®) pentru simptomele psihotice și tulburările de somn pot fi utilizate ca medicamente de susținere și de ameliorare a simptomelor. În special în demențele vasculare, terapia se bazează în primul rând pe îmbunătățirea sânge aprovizionare către creier țesutului și reducând astfel riscul cardiovascular.
Cursul formelor de demență
Cursul unei boli de demență poate fi împărțit în trei etape: demență ușoară, moderată și severă. Faza ușoară, inițială a demenței se caracterizează prin creșterea uitării (în special pe termen scurt memorie este afectat) și dificultăți de orientare, care sunt inițial limitate în timp. În acest stadiu, persoanele afectate nu sunt, de obicei, restricționate în ceea ce privește independența lor, dar se poate observa că frecvent scapă obiectele sau, de exemplu, rătăcesc frecvent în zilele lucrătoare.
Demența moderat severă se adaugă la creșterea memorie probleme, tulburări de comunicare, recunoaștere, mobilitate și capacitatea de a învăța, astfel încât secvențele complexe de acțiune sunt adesea dificile și independența este restrânsă treptat. În plus, poate exista și o lipsă de orientare la nivel spațial și personal și o tulburare a vorbirii. Dacă demența progresează în stadiul sever, există de obicei o pierdere completă a recunoașterii și a memoriei, precum și o decădere completă a vorbirii și, de obicei, incontinenţă.
Cei afectați devin alături de pat și au nevoie tot mai mare de ajutor și îngrijire. În general, însă, nu orice formă de demență este aceeași și nu fiecare pacient trebuie să aibă aceleași simptome. In plus forme de demență pot diferi considerabil de-a lungul timpului, astfel încât unele progresează mai repede (de exemplu, demență vasculară) și altele mai lent (de exemplu Demența Alzheimer).
