Tulburare disociativă: descriere
Tulburarea disociativă este un fenomen psihologic complex. Ca reacție la o experiență insuportabilă, cei afectați șterg amintirile din ea până la punctul de a-și șterge propria identitate.
Oamenii sănătoși își percep „eu” ca pe o unitate de gânduri, acțiuni și sentimente. Într-o tulburare disociativă, această imagine stabilă a propriei identități se destramă. De aici și termenul de disociere (lat. pentru separare, dezintegrare).
O astfel de scindare a conștiinței este de obicei asociată cu o experiență traumatică sau cu conflicte grave. Tulburarea disociativă apare adesea concomitent cu alte tulburări mintale, cum ar fi depresia, schizofrenia sau tulburarea de personalitate limită.
În cele mai multe cazuri, tulburările disociative apar pentru prima dată înainte de vârsta de 30 de ani. Femeile sunt afectate de trei ori mai des decât bărbații. Se estimează că 1.4 până la 4.6 la sută din populație suferă de o tulburare disociativă.
Tulburările disociative includ următoarele tulburări:
Amnezie disociativă.
Aceasta se referă la o pierdere parțială sau completă a memoriei legată de evenimente traumatice.
În cazuri foarte rare, amnezia disociativă duce la pierderea memoriei întregii vieți până în prezent.
Se estimează că riscul de a experimenta amnezie disociativă pe parcursul vieții este de șapte procente.
Fuga disociativă
Declanșată de un eveniment stresant, persoana afectată își părăsește brusc locuința sau locul de muncă și își asumă o nouă identitate (fugă = evadare). Nu-și mai amintește viața anterioară (amnezie). Dacă mai târziu se întoarce la vechea sa viață, de obicei nu are amintiri despre plecarea sa și interludiul în altă identitate.
Riscul pentru această tulburare disociativă de-a lungul vieții este de doar 0.2 la sută, estimează experții.
Stupoare disociativă
Persoanele afectate se mișcă puțin sau deloc, nu mai vorbesc și nu răspund la lumină, sunet sau atingere. În această stare, nu este posibil să luați contact cu ei. Cu toate acestea, persoana nu este inconștientă pentru că mușchii nu sunt flacci și ochii se mișcă. Simptomele stuporii disociative nu se datorează problemelor organice, ci stresului psihologic.
Stupoarea disociativă apare rar. Experții sugerează că această tulburare disociativă apare la 0.05 până la 0.2% din populație de-a lungul vieții.
Tulburări de mișcare disociativă
De exemplu, persoanele afectate nu mai pot sta sau merge liber, au probleme de coordonare sau nu mai pot articula. Este posibilă și paralizia. Simptomele pot semăna foarte mult cu cele ale tulburărilor neurologice, ceea ce poate face diagnosticul dificil.
Sensibilitate disociativă și tulburări senzoriale.
În sensibilitatea disociativă și tulburările de senzație, fie senzația normală a pielii se pierde în anumite zone ale corpului, fie pe întregul corp. Alternativ, indivizii afectați sunt doar parțial capabili de percepție senzorială (cum ar fi văzul, mirosul, auzul) sau nu pot face acest lucru deloc.
Frecvența mișcării disociative, tulburărilor senzoriale și de senzație este estimată la aproximativ 0.3 la sută. Femeile, din păcate, suferă de ea mai des decât bărbații.
Crize disociative
Crizele disociative sunt crize psihogene care au adesea un declanșator situațional specific (de exemplu, o situație stresantă). Ele seamănă foarte mult cu crizele epileptice, dar diferă de ele în mai multe moduri. De exemplu, au un debut întârziat (prelungit) cu debut lent, în timp ce crizele epileptice se caracterizează printr-un debut brusc. În plus, crizele disociative nu sunt însoțite de pierderea memoriei pe durata crizei – crizele de epilepsie sunt.
Tulburare de identitate disociativă (tulburare de personalitate multiplă)
Tulburarea de identitate disociativă este cea mai gravă formă de tulburare disociativă. Este cunoscută și sub numele de „tulburare de personalitate multiplă”.
Personalitatea persoanei afectate este împărțită în diferite părți. Fiecare parte are propria memorie individuală, preferințe și modele de comportament. Adesea, diferitele părți ale personalității diferă foarte mult unele de altele. De asemenea, nu apar niciodată în același timp, ci se alternează – și nu știu nimic unul despre celălalt.
În multe cazuri, tulburarea disociativă de personalitate este rezultatul unor experiențe severe de abuz.
Citiți mai multe despre subiect în articolul Tulburare de personalitate multiplă.
Tulburare disociativă: simptome
Tulburările disociative se pot manifesta diferit în funcție de formă și adesea de la pacient la pacient.
Simptomele unei tulburări disociative se pot schimba și de la un moment la altul la una și aceeași persoană. De asemenea, adesea variază ca severitate în funcție de momentul zilei. În plus, situațiile stresante pot agrava o tulburare disociativă.
Tulburarea disociativă se poate manifesta și prin comportamente auto-vătămatoare. De exemplu, unii pacienți își fac tăieturi sau arsuri pentru a se readuce la realitate din starea disociativă.
Elemente comune ale tulburărilor disociative
Deși simptomele diferitelor tulburări disociative variază foarte mult, de la pierderea memoriei la simptome fizice, ele au două caracteristici:
Conform Clasificării Internaționale a Tulburărilor Mintale (ICD-10), nu există nicio boală fizică prezentă în tulburările disociative care ar putea explica simptomele. Și există o relație temporală convingătoare între simptome și evenimente sau probleme stresante.
Tulburarea disociativă: cauze și factori de risc.
Tulburarea disociativă apare de obicei în contextul experiențelor traumatice de viață. Situațiile stresante severe, cum ar fi accidentele, dezastrele naturale sau abuzul copleșesc psihicul. Simptomele tulburării disociative sunt un răspuns de stres la această supraîncărcare.
Experiențele negative pot avea și efecte biologice: stresul sever poate modifica structurile creierului. Prea mult din hormonul stresului cortizol, de exemplu, dăunează hipocampului, care este esențial pentru amintirile noastre.
Cercetătorii presupun, de asemenea, o tendință înnăscută la tulburări disociative. Cu toate acestea, rolul genelor nu a fost încă clar elucidat.
Tulburările disociative sunt uneori denumite tulburări de conversie deoarece conținutul mental este transpus în fizic. Acest mecanism se numește „conversie”.
Tulburarea disociativă: cauzele diferitelor forme
Exact modul în care se dezvoltă diferitele tulburări disociative este subiectul cercetării. De exemplu, scindarea conștiinței (disocierea) este considerată a fi cauza amneziei și a fugă. Experiențele stresante sau traumatice pot fi stocate în acest fel în așa fel încât să nu mai fie accesibile persoanei afectate. Experții presupun că acesta este un mecanism de protecție. Dacă psihicul nu poate procesa o situație pentru că este prea amenințătoare, se uşurează prin disociere.
Cauza tulburării de personalitate multiplă (tulburarea de identitate disociativă) este considerată a fi, înainte de toate, experiențele severe de abuz în copilărie. Împărțirea în personalități diferite este o protecție împotriva unor astfel de experiențe insuportabile.
Tulburare disociativă: factori de risc
Susceptibilitatea la o tulburare disociativă crește dacă organismul nu este suficient aprovizionat cu tot ce are nevoie. Prin urmare, tulburarea disociativă poate fi declanșată de lipsa somnului, de consumul insuficient de alcool sau de lipsa exercițiilor fizice.
Tulburarea disociativă: examinări și diagnostic
Importante pentru diagnosticul unei tulburări disociative sunt simptomele pe care persoana afectată le raportează medicului/terapeutului în timpul consultației inițiale (anamneză). De asemenea, medicul/terapeutul poate pune întrebări specifice, cum ar fi:
- Îți sunt dor de amintirile din anumite perioade din viața ta?
- Te afli uneori în locuri fără să știi cum ai ajuns acolo?
- Ai uneori impresia că ai făcut ceva ce nu îți amintești? De exemplu, găsești lucruri în casa ta despre care nu știi cum au ajuns acolo?
- Uneori simți că ești o persoană complet diferită?
Medicul/terapeutul poate folosi, de asemenea, chestionare speciale sau ghiduri de discuție predefinite („interviuri diagnostice”) în timpul discuției de anamneză.
În timpul interviului, medicul/terapeutul acordă atenție posibilelor semne ale unei tulburări disociative la pacient. De exemplu, lipsurile frecvente de memorie manifestate de un pacient în timpul vizitelor la terapeut/medic pot indica o tulburare disociativă.
Excluderea cauzelor organice
Tulburarea disociativă poate fi diagnosticată numai dacă cauzele organice ale simptomelor pot fi excluse. Acest lucru se datorează faptului că semne precum convulsii, tulburări de mișcare sau tulburări senzoriale pot fi declanșate și de epilepsie, migrenă sau tumori cerebrale, de exemplu.
Din acest motiv, medicul verifică, de exemplu, nervii vizuali, olfactivi și gustativi ai pacientului, precum și mișcările și reflexele acestuia. În unele cazuri, imaginile în secțiune transversală detaliate ale creierului sunt realizate și cu ajutorul unei tomografii computerizate (CT).
La minori, medicul caută și eventuale semne de maltratare sau abuz, printre altele.
