Prezentare scurta
- Descriere: Metodă psihologică de profunzime pentru tratarea problemelor mentale, bazată pe conceptul psihologic al lui Siegmund Freud
- Aplicație: Boli mintale, procesarea experiențelor stresante, rezolvarea conflictelor mentale, dezvoltarea ulterioară a personalității
- Procedură: Dialog între terapeut și pacient, reflecție analitică asupra călătoriei vieții
- Riscuri: Sunt procesate și experiențe lungi și intense, foarte dureroase, care trebuie absorbite de terapeut, necesită multă inițiativă personală
Ce este psihanaliza?
Psihanaliza este o metodă psihoterapeutică de tratare a problemelor și tulburărilor psihice. De asemenea, este folosit pentru a explora și dezvolta propria personalitate.
Psihanaliza este considerată forma originală de tratament psihoterapeutic. De la dezvoltarea sa la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost dezvoltat în continuare de multe ori. Astăzi aparține metodelor psihologice de profunzime împreună cu alte forme de terapie.
Conflicte persistente din copilărie
Psihanaliza poate fi urmărită până la neurologul vienez Sigmund Freud. Freud a presupus că problemele mentale apar din conflicte inconștiente care se întorc din copilărie. Potrivit lui Freud, simptomele bolii mintale erau expresia unor amintiri reprimate, dureroase.
Această înțelegere a bolii și a tratamentului este unul dintre elementele esențiale ale psihanalizei. Spre deosebire de terapia comportamentală, a cărei abordare se bazează pe experiența aici și acum, accentul psihanalizei este mai mult pe descoperirea conflictelor.
Principiile de bază ale psihanalizei
Baza tehnicilor psihanalitice este întotdeauna conversația dintre terapeut și pacient. Pacientul reflectă asupra drumului său de viață și poate identifica astfel conflictele inconștiente din trecut. Conflictele interioare de care persoana nu este conștientă pot provoca suferință psihologică.
Dacă nevoile unui copil – de exemplu, de securitate – nu sunt satisfăcute suficient de către părinți, copilul are de suferit. Reprimând nevoia și învățând să se descurce fără siguranța dorită, poate alina suferința.
Cu toate acestea, acest conflict inconștient poate cauza probleme mai târziu în viață, de exemplu, atunci când persoana nu poate accepta apropierea și securitatea chiar și într-un parteneriat. Nevoia este încă acolo, dar teama de respingere poate sta în cale. Ca urmare, pot apărea simptome psihologice care exprimă durerea emoțională.
O psihanaliză poate avea loc într-un cadru individual, dar și într-un grup ca analiză de grup.
Psihanaliza s-a dezvoltat continuu de la Freud. Nu numai că au fost adăugate concepte noi, dar au apărut concepte de tratament pentru tablouri clinice specifice, care depășesc ideile lui Freud.
Sigmund Freud și psihanaliza
Pentru a înțelege mai bine psihanaliza, o anumită cunoaștere a teoriilor lui Freud este esențială. Ele formează o bază importantă a psihanalizei. Iată o selecție de teorii semnificative.
Modelul structural al psihicului: id-ul, eul și supraeul.
Freud a structurat psihicul în trei părți.
Id
Freud s-a referit la partea inconștientă, care include nevoi și pulsiuni, ca „id”. Id-ul există de la naștere și cere gratificare imediată. Un sugar căruia îi este foame începe imediat să plângă dacă foamea nu este satisfăcută. O parte a personalității este determinată de „id”. Id-ul funcționează după principiul plăcerii și nu este interesat de normele sociale.
Supraeul
„Supraeul” reprezintă omologul idului. Ca autoritate morală, supraeul reprezintă valorile societății. Adesea este și o chestiune de porunci sau interdicții pe care o persoană le-a moștenit de la părinții săi. Normele supraeului sunt parțial conștiente și parțial inconștiente.
Între id și supraego se află „eu” ca mediator. Eul se formează în timpul copilăriei. Conține conștientizarea propriei persoane și a realității. Eul mediază între impulsurile libidinale ale idului și cerințele morale ale supraeului.
Freud a presupus că problemele mentale au rezultat din conflictele timpurii dintre aceste diferite părți ale psihicului. Scopul său a fost ca pacientul să se familiarizeze cu diferitele părți și apoi să își poată asuma responsabilitatea pentru propria viață.
Modelul topografic
Freud a făcut distincția între inconștient, preconștient și conștient.
- Inconștientul include adesea amintiri neplăcute sau chiar dorințe pe care persoana nu vrea să le permită.
- Preconștientul sunt amintiri de care persoana poate deveni conștientă dacă le acordă atenție.
- Conștientul sunt gândurile de care o persoană este conștientă și procesată în prezent.
În terapia psihanalitică, aceste diviziuni ale conștiinței joacă un rol semnificativ. În situații amenințătoare sau dureroase, poate fi vital pentru supraviețuire să nu simțiți sentimente sau gânduri în mod conștient. Un mecanism de apărare important este represiunea. Sentimentele sau îndemnurile neplăcute pot fi suprimate pentru a ne proteja.
Psihanaliza pentru dezvoltarea personalității
Conform ghidurilor de psihoterapie, psihanaliza clasică nu este considerată o formă de terapie, ci mai degrabă o formare ulterioară a personalității. Acest lucru se datorează faptului că psihanaliza nu are obiective clare ale tratamentului de atins. Analistul și pacientul explorează istoria de viață a pacientului. În sesiuni se lucrează temele care sunt dezvăluite.
Dezvoltarea ulterioară a psihanalizei
Diferite metode au evoluat ulterior din psihanaliza, inclusiv psihoterapia analitică și psihoterapia bazată pe psihologia profundă.
Când se face psihanaliza?
Psihanaliza poate ajuta oamenii să-și recunoască și să-și înțeleagă motivele inconștiente și modelele de comportament. Când situațiile actuale de viață provoacă suferință și simptome psihologice, o privire în culise poate fi de ajutor.
Motivația și disponibilitatea pacientului sunt importante pentru succesul psihoterapiei. Psihoterapeutul nu dă sfaturi sau instrucțiuni concrete. Pacientul este provocat să reflecteze asupra lui însuși.
Ce face cineva în timpul psihanalizei?
În cadrul clasic al psihanalizei, pacientul stă întins pe o canapea, iar terapeutul stă în spatele canapelei, astfel încât pacientul să nu-l vadă. Această poziționare arată că terapeutul își asumă un rol destul de rezervat, care are scopul de a ajuta pacientul să vorbească fără inhibiție. Pacientul nu este influențat de expresiile faciale ale terapeutului și ar trebui să se concentreze asupra proceselor sale interioare fără distragerea atenției.
În psihanaliza modernă, terapeutul are un rol mai activ. Relația dintre pacient și terapeut este un instrument important al psihanalizei. În contact, terapeutul poate recunoaște tipare relaționale ale pacientului. În acest fel, se creează și în procedurile psihanalitice o relație cu aici și acum și cu problemele actuale.
Asociere libera
O tehnică centrală în psihanaliza este asocierea liberă. Terapeutul îi cere pacientului să spună tot ce îi trece prin minte. Terapeutul sugerează apoi ce conținut inconștient se află în spatele asociațiilor. Un test de psihanaliză binecunoscut menit să stimuleze asocierea este așa-numitul test Rorschach. Terapeutul arată pacientului modele de pete de cerneală. În funcție de ceea ce pacientul recunoaște în tipar, terapeutul face afirmații despre personalitatea pacientului.
Transfera
Daca aceasta dorinta nu a fost indeplinita, incearca sa obtina aceasta afectiune de la altii, in cazul de la terapeut. Terapeutul trebuie să recunoască acest transfer și să-l transmită pacientului. Aceasta este, de asemenea, o metodă de dezvăluire a conflictelor inconștiente.
Psihanaliza este puternic preocupată de persoana individuală. Analistul este implicat în proces și ca individ. Cu toate acestea, el nu trebuie să-și piardă viziunea obiectivă și trebuie să fie capabil să facă față sentimentelor adesea complexe ale pacientului care apar.
Căci terapeutul are și părți inconștiente în el. Prin urmare, se poate întâmpla ca terapeutul să dezvolte, de exemplu, o antipatie sau, de asemenea, afecțiune pentru pacient în timpul procesului de terapie. În psihanaliză, acest fenomen se numește contratransfer. O bună autoreflecție a terapeutului este necesară pentru a recunoaște astfel de procese. Din acest motiv, înainte de a i se permite să-și exercite profesia, terapeutul trebuie să se supună el însuși la psihanaliza.
Psihanaliza duratei
Care sunt riscurile psihanalizei?
Psihanaliza diferă de alte psihoterapii în primul rând prin faptul că durează mult timp. Persoanele cărora le este dificil să se implice într-un proces pe termen lung pot deveni frustrați și renunță devreme la psihoterapie. Această formă de terapie necesită, de asemenea, o anumită disponibilitate de a privi istoria vieții cuiva și de a reflecta. Soluțiile și sfaturile rapide nu fac parte din psihanaliză, dar permit o înțelegere mai profundă a sinelui.
Psihanaliza: critică
Psihanaliza clasică se bazează pe teoriile lui Freud. Aceste teorii sunt uneori puternic puse la îndoială în zilele noastre. Au existat critici la adresa teoriilor lui Freud în primul rând pentru că nu pot fi testate științific. De exemplu, afirmația că există id-ul, ego-ul și supraeul nu poate fi nici dovedită, nici infirmată.
În al doilea rând, ideile lui Freud au fost influențate de spiritul vremurilor. Pe vremea lui, subiectul sexualității era puternic tabuizat. Cu teoria sa de impuls, el a încălcat acest tabu și a apreciat sexualitatea ca un impuls decisiv în viață. Teoria lui Freud este criticată în special pentru accentul puternic pus pe nevoile sexuale, care după Freud influențează deja acțiunile din copilărie.
Cu toate acestea, psihanaliza clasică după Freud se realizează cu greu în zilele noastre. Psihanaliza a evoluat și și-a adaptat metodele și tehnicile. După ce psihanaliza a fost criticată multă vreme, studiile arată acum că această formă de terapie realizează efecte bune pe termen lung.
Ce trebuie să țin cont după o ședință de psihanaliza?
Sesiunile de psihanaliză sunt adesea foarte solicitante din punct de vedere emoțional pentru pacient. De exemplu, amintirile dureroase din trecut pot ieși la suprafață. Prin urmare, este indicat să nu vă aruncați în stresul vieții de zi cu zi imediat după aceea, ci să vă luați timp pentru procesare.
Dacă anxietățile apar spre sfârșitul psihanalizei, acestea ar trebui comunicate terapeutului. Deoarece terapiile analitice se desfășoară pentru o perioadă lungă de timp, mulți pacienți se simt lăsați singuri la sfârșitul psihanalizei și le lipsește terapeutul.
Foarte des există și o teamă de recidivă. Aceste griji și îndoieli de sine trebuie discutate în timp util. Poate fi recomandabil să se elimine treptat psihanaliza și să se țină sesiunile la intervale din ce în ce mai lungi.
