Definiție
Tulburările de auz pot apărea imediat după naștere și, de asemenea, pe tot parcursul copilărie. După naștere, un screening auditiv pentru nou-născut servește la excluderea tulburărilor auditive pronunțate imediat după naștere. Cu toate acestea, chiar dacă screening-ul nu este pozitiv, tulburările de auz se pot dezvolta mai târziu în viață. Deoarece auzul este esențial pentru dezvoltarea mentală, socială și lingvistică a copilului, este important să detectați și să tratați orice tulburări de auz cât mai devreme posibil.
Cauze
Aproape jumătate dintre copiii cu deficiențe de auz sunt afectați de o tulburare care a fost deja prezentă la naștere sau apare în primele 6 luni după naștere. Cauzele acestor tipuri de tulburări de auz nu sunt adesea identificabile. Factorii ereditari joacă adesea un rol.
Anumite boli infecțioase ale mamei în timpul sarcină sau medicamentele luate de mamă în timpul sarcinii pot fi, de asemenea, cauza. Desigur, complicații în timpul nașterii poate duce, de asemenea, la tulburări de auz, cum ar fi lipsa de oxigen sau traume la naștere. Tulburările de auz care apar mai târziu pot fi cauzate de boli infecțioase precum rubeola or pojar. Meningita poate fi, de asemenea, un factor declanșator al tulburărilor de auz. Traumatisme, de exemplu leziuni la craniu în timpul căderilor, poate fi și cauza.
Simptomatologie însoțitoare
Simptomele care pot fi un semn de deficiență de auz pentru părinți sunt lipsa fricii de zgomote puternice, lipsa de distragere a atenției de la joc prin sunete sau vorbire, nicio reacție adecvată la vorbire, nicio reacție la numele cuiva, contact slab, neatenție și agresivitate, volum mare control la jucăriile de radio și televiziune, dezvoltarea lentă a vorbirii, atingerea frecventă a urechilor, deoarece se poate întâmpla cu o presiune crescută în ureche și performanțe slabe la școală. Dacă apare unul sau mai multe dintre aceste simptome, medicul pediatru trebuie consultat.
Diagnostic
Pediatrul sau urechea, nas iar specialistul în gât va lua mai întâi o anamneză cu întrebări despre posibile cauze, plângeri ale copilului și complicații, infecții și medicamente în timpul sarcinii. Acesta este urmat de un examinare fizică concentrându-se pe ureche și cavitatea nazofaringiană. Există și teste audiologice, adică teste auditive.
Pentru copiii mici, se utilizează teste pentru care nu este necesară o cooperare activă, pentru copiii mai mari și teste care necesită cooperarea lor. Printre testele auditive obiective (copilul nu trebuie să coopereze) se numără audiometria de impedanță, precum și determinarea emisiilor otoacustice și a potențialelor evocate auditive. Procedurile audiometriei subiective (copilul trebuie să coopereze activ) includ audiometria de reacție, audiograma pragului tonului și diagnosticul auditiv central.
