Tratamentul sindromului cauda | Kaudasyndrom - Am paraplegie?

Tratamentul sindromului cauda

Sindromul cauda este o urgență neurochirurgicală care trebuie tratată imediat cu terapie chirurgicală. O terapie conservatoare nu trebuie încercată dacă sunt prezente simptome precum paralizia. Scopul este de a elimina compresia acestei secțiuni a măduva spinării cât mai repede posibil pentru a preveni daunele secundare ireversibile precum incontinenţă. Pentru a atinge acest obiectiv, există multe metode diferite disponibile astăzi, variind de la operații deschise majore până la tehnici minim invazive. Metoda chirurgicală utilizată depinde de cauza principală, dar și de tiparul de compresie și de experiența chirurgului.

Durata unui sindrom cauda

Durata de timp în care persistă simptomele sindromului de mestecare depinde în mare măsură de momentul începerii terapiei. Dacă sindromul cauda este diagnosticat, neurochirurgia trebuie efectuată în următoarele 24-48 de ore. Orice întârziere suplimentară crește riscul de afectare ireversibilă a coloanei vertebrale nervi, care poate fi însoțită de paralizie permanentă, incontinenţă și tulburări de sensibilitate. Doar în cazuri foarte rare coloana vertebrală poate nervi recuperați de la o constricție prelungită.

Prognostic pentru un sindrom cauda

Un factor decisiv în prognosticul sindromului cauda este timpul dintre prima apariție a simptomelor și o terapie adecvată. Cu toate acestea, modelul de compresie de bază și simptomele asociate au, de asemenea, o influență majoră asupra prognosticului pacientului individual. De exemplu, slăbiciunea sfincterului extern sau simptomele urologice sunt asociate cu un prognostic mai slab de recâștigare a funcției complete după operație.

Cum este diagnosticat sindromul cauda?

Diagnosticul unui sindrom cauda este o combinație între un examen clinic-neurologic bun și diferite măsuri imagistice. Examenul clinic începe de obicei cu diferite teste funcționale, care examinează posibila paralizie a picior și mușchii fesieri. Acestea includ, de exemplu, suportul cu un singur picior, suportul pentru deget, precum și ridicarea picior împotriva unui stand de vânt.

Urmează testarea diverselor reflex, cum ar fi reflexul de hamstring. Aceasta este urmată de testarea sensibilității în picior zonă. Dacă prezența unui sindrom cauda este deja suspectată aici, examenul clinic se extinde la regiunea perineală, unde sunt testate sensibilitatea, reflexul anal și puterea sfincterului.

Dacă suspiciunea unui sindrom cauda este suspectată după această examinare, o procedură imagistică, de obicei RMN, se efectuează cât mai repede posibil pentru a arăta îngustarea măduva spinării.În majoritatea cazurilor, acest lucru poate fi utilizat pentru a confirma diagnosticul suspectat. Un RMN al coloanei lombare este o parte indispensabilă a diagnosticului unui sindrom cauda. Cu această tehnică imagistică, chiar și mici îngustări ale măduva spinării pot fi arătate și întinderea lor determinată.

Mai mult, este adesea posibil să se determine cauza exactă a comprimării. Astfel, herniile de disc, fracturile corpurilor vertebrale, tumorile sau alte cauze ale sindromului cauda se pot distinge clar unele de altele. Reflexul anal descrie o contracție a mușchiului sfincterului extern, care este declanșată prin atingerea pielii pe anus.

Astfel, reflexul anal este considerat un reflex străin, deoarece organul sensibil și cel performant sunt diferite. Reflexul anal este declanșat de segmentul măduvei spinării S3-S5. Lipsa acestui reflex indică astfel o problemă a măduvei spinării, care este la S3 sau mai mare. Deoarece, prin definiție, sindromul cauda afectează segmentele măduvei spinării care sunt mai adânci decât al cincilea vertebra lombară, acest tablou clinic provoacă și un eșec al reflexului anal.