Mișcarea unei persoane este influențată de diferite procese mentale, cum ar fi concentrare sau emoționalitate. Această interacțiune cauzală se numește activitate psihomotorie.
Ce este terapia psihomotorie?
Termenul „psihomotor” cuprinde unitatea proceselor motorii și mentale, iar termenul „psihomotorie” descrie promovarea dezvoltării cu ajutorul mișcării, care devine din ce în ce mai răspândită astăzi. Există diverse școli de psihomotricitate care subliniază interacțiunea experienței psihologice și dezvoltarea percepției și abilităților motorii. Școlile individuale reprezintă presupuneri diferite cu privire la modul în care se poate dezvolta mișcarea afectată. Aceste concepte urmăresc accente diferite și sunt, de asemenea, rezumate sub termenii mototerapie, motopedică, motopedagogie, mișcare terapie sau pedagogia mișcării. Ipoteza de bază a psihomotricității este că dezvoltarea personalității trebuie întotdeauna înțeleasă holistic. Aceasta înseamnă că zonele fizice și psihologice sunt interconectate și experiențele de mișcare trebuie întotdeauna înțelese ca experiențe de sine. De exemplu, postura unei persoane spune întotdeauna ceva despre starea sa mentală. Acest lucru se aplică și copiilor: mișcările nu numai că influențează abilitățile lor motrice, ci afectează și percepția lor asupra propriilor abilități. Mai ales la copii, procesele raționale, emoționale și mentale sunt foarte puternic interconectate. Astfel, emoțiile sunt exprimate și prin mișcare, ceea ce face jocurile de mișcare, de exemplu, mult mai ușor de contactat cu copiii. Prin urmare, termenul „psihomotor” cuprinde unitatea proceselor motorii și mentale, iar termenul „psihomotorie” descrie promovarea dezvoltării cu ajutorul mișcării, care devine din ce în ce mai răspândită astăzi. Ernst Kiphard este considerat a fi strămoșul psihomotricității, ale cărui programe sportive pentru copii agresivi și copii cu probleme de comportament au avut un efect pozitiv asupra dezvoltării lor emoționale. Potrivit lui Kiphard, anomaliile motorii la copiii care suferă de probleme de comportament se datorează unei disfuncții cerebrale minime. Acest lucru are ca rezultat deficite în zona de mișcare sau percepție și, ulterior, hiperactivitate, neliniște motorie, concentrare tulburări sau comportament inhibat. Cu toate acestea, potrivit lui Kiphard, este posibilă stabilizarea și armonizarea personalității copiilor și adolescenților prin activitatea motorie. De exemplu, Kiphard a folosit trambulina pentru a se antrena coordonare și mișcare.
Funcția, efectul și obiectivele
Cu toate acestea, conceptul lui Kiphard a fost considerat prea orientat spre deficit și în cele din urmă a evoluat, aducând punctul de vedere al copilului în prim plan. Au apărut noi abordări, cum ar fi abordarea centrată pe copil conform lui Meinhart Volkamer sau Renate Zimmer. Această abordare este similară cu piesa lui Virginia Axline terapie și este destinat să ofere copiilor o experiență socială, precum și un spațiu pentru mișcare, astfel încât aceștia să învețe să-și exprime și să-și depășească problemele prin mișcare. Experiențele de mișcare sunt doar puțin controlate și au ca scop consolidarea conceptului de sine al copiilor. Abordarea bazată pe competențe susține că copiii care suferă de tulburări de mișcare dezvoltă, de asemenea, probleme psihologice pentru a compensa lipsa comportamentului în mișcare. De exemplu, abordarea orientată spre competențe înțelege agresivitatea ca expresie a unei probleme în zona motorie. În acest context, psihomotricitatea poate contribui la dezvoltarea ulterioară a competențelor de mișcare. Jürgen Seewald, pe de altă parte, este un reprezentant al abordării de înțelegere a psihomotricității. El a dezvoltat așa-numitele teme de relație sau corp ale copiilor, cu ajutorul cărora se poate recunoaște cauza problemelor. Într-un cadru psihomotor, aceste dificultăți pot fi ulterior procesate și depășite. Marion Esser reprezintă o abordare orientată spre profunzime psihologic. Pentru ea, mișcarea este, de asemenea, mișcare interioară, cu psihologia Gestalt, psihologia dezvoltării și psihanaliza ca fundamente teoretice. Psihomotricitatea sistemică înțelege dezvoltarea psihomotorie ca o adaptare la mediul social respectiv. În consecință, relațiile interumane trebuie, de asemenea, examinate și tratate la copiii care suferă de anomalii motorii. Diferitele abordări ale psihomotricității sunt utilizate în principal în psihiatria copiilor sau adolescenților. Utilizarea școlii respective de psihomotricitate depinde de psihomotricianul care desfășoară munca. Scopul este de a realiza o abordare cât mai holistică posibilă pentru a putea oferi ajutor copiilor și adolescenților la un nivel relativ larg. Terapiile psihomotorii sunt adesea plătite de sănătate firme de asigurari. Ele se desfășoară în principal în practici psihomotorii, dar elemente ale acestora pot fi găsite și în activitatea logopedilor, terapeuților ocupaționali sau a kinetoterapeuților. Există și oferte în grădinițe și în zona sportului școlar, dar psihomotricitatea este folosită și în educația specială și de remediere, unde copiii și adolescenții cu dizabilități fizice, psihice sau emoționale sunt îngrijiți. Acestea au adesea probleme în domeniile cognitiv, comunicării, emoției, funcțiilor motorii și senzoriale, care pot fi influențate pozitiv de psihomotorie măsuri. Între timp, există și multe rezultate ale cercetării care arată cât de importante sunt percepția și mișcarea dezvoltarea copilăriei timpurii, în special în domeniile cogniției, comportamentului social, dezvoltării limbajului și emoționalității. În psihomotricitate, de exemplu, sunt folosite echipamente precum plăci de rulare, giroscopuri de echilibrare sau pedaluri. Acestea se adresează echilibra și sunt foarte potrivite pentru promovarea copiilor cu probleme de dezvoltare. Modul în care copiii descoperă echipamentul este foarte important. Prin urmare, conținutul important al psihomotricității este:
- Experiențe de sine și corp, cum ar fi expresia fizică sau experiențele senzoriale.
- Experiențe materiale și învățare despre mișcare
- Experiențe sociale precum comunicarea cu ajutorul mișcării
- Jocuri de regulă cu reguli de joc adaptate la o anumită situație.
Riscuri, efecte secundare și pericole
Psihomotor terapie nu prezintă pericole, dar își propune să promoveze copiii cât mai devreme posibil pentru a reduce riscul apariției oricăror tulburări sau tulburări. În acest proces, abilitățile copiilor ar trebui consolidate și factori de risc minimizat.
