Neuropsihologia este o știință care combină neuroștiința și psihologia. Fiind cel mai comun domeniu de aplicare, neuropsihologia clinică se ocupă de tulburări și anomalii ale centrului sistem nervos, în special creier.
Ce este neuropsihologia?
Fiind cel mai comun domeniu de aplicare, neuropsihologia clinică se ocupă de tulburări și anomalii ale centrului sistem nervos, în primul rând creier. Unul dintre subdomeniile neuropsihologiei este psihologia fiziologică. Aceasta tratează structura și funcția centralului sistem nervos și efectele sale asupra experienței și comportamentului. Un accent se pune atât pe procesele cognitive, cât și pe procesele perceptive. Neuropsihologia clinică, pe de altă parte, se ocupă în primul rând de bolile sistemului nervos și este astfel una dintre cele mai proeminente domenii de aplicare de neuropsihologie. Neuropsihologia clinică se concentrează în special pe boli ale creier, de exemplu diverse forme de demenţă. Ca o altă subdisciplină a neuropsihologiei, neurochopsihologia se ocupă de intersecția neuroștiințelor, (bio) chimiei și psihologiei. Neurochopsihologia studiază relațiile dintre procesele neurochimice și psihologice, cu un accent deosebit pe neurotransmițători (mesageri între celule). În mod similar, farmacopsihologia se concentrează asupra efectelor medicamente și alte substanțe chimice de pe psihic și sistemul nervos.
Tratamente și terapii
Neuropsihologia cercetează, diagnostică și tratează o varietate de tulburări care afectează sistemul nervos central. Demenţă-tulburările legate joacă un rol major în neuropsihologia clinică. În Demența Alzheimer, de exemplu, apar deficiențe specifice ale funcțiilor cognitive. Acestea afectează în principal pe termen scurt memorie precum și orientarea temporală și spațială: persoana afectată nu își amintește evenimentele recente sau le amintește doar cu dificultate, își pierde simțul timpului, printre altele, nu poate numi data corect sau nu știe unde este. În funcție de gravitatea Demența Alzheimer, aceste simptome pot varia în severitate. Deficiențele sunt cauzate de moartea celulelor nervoase dintr-o anumită parte a creierului, cortexul entorhinal. O altă tulburare care este studiată și tratată prin neuropsihologie este învăţare tulburare la copii. A învăţare tulburarea este atunci când copilul prezintă deficite semnificative în citire, scriere și / sau matematică care nu pot fi explicate prin inteligență sub medie sau inadecvate școală. În funcție de abilitatea care nu poate fi învățată sau este învățată mai puțin eficient, învăţare tulburarea este denumită dislexie (afectarea citirii), discalculie (afectarea aritmeticii), sau disgrafia (afectarea scrisului). În plus, neuropsihologia clinică se ocupă cu o varietate de tulburări diferite ale memorie și conștiința, limbajul, executarea acțiunii și orientarea. În multe cazuri, tratamentul este interdisciplinar. În cazul unor tulburări, de exemplu Demența Alzheimer, nu este posibilă restabilirea performanței cognitive originale. În aceste cazuri, tratamentul vizează obținerea unor îmbunătățiri minore, facilitând abordarea bolii în viața de zi cu zi și prevenind deteriorarea ulterioară sau cel puțin încetinind evoluția bolii. Alte boli, precum tulburările de vedere neurologice sau tulburările de învățare, au adesea un prognostic mai bun.
Metode de diagnostic și examinare
Una dintre cele mai importante sarcini ale neuropsihologiei clinice este diagnosticul precis. Folosind o varietate de teste psihologice, neuropsihologii pot determina dacă o persoană are o afectare cognitivă și ce tip de afectare este. Aceste teste sunt standardizate și permit astfel o evaluare obiectivă. În cazul tulburării de învățare menționate mai sus, sarcina neuropsihologilor nu este doar de a determina în mod independent și în mod fiabil deficiențele din domeniile academice de citire, scriere și aritmetică; trebuie să țină cont, de asemenea, de inteligența copilului în cauză, precum și de circumstanțele sociale și școlare. Problemele motivaționale și de altă natură sunt, de asemenea, verificate pentru a exclude o altă cauză decât tulburarea de învățare. Unul dintre cele mai utilizate teste neuropsihologice este „Mini-Mental Status Test”, care este, de asemenea, frecvent utilizat de medici. În acest test, persoana care este testată este mai întâi solicitată data exactă (anul, luna, ziua, ziua săptămânii) pentru a-și evalua orientarea în timp. Persoana de testare finalizează apoi sarcini mai mici, de exemplu, repetarea și amintirea cuvintelor, ortografia înainte și înapoi și denumirea a două obiecte. Aceste sarcini par adesea banale și simple pentru persoanele sănătoase; cu toate acestea, persoanele cu deficiențe cognitive prezintă dificultăți în utilizarea acestor abilități de bază. De asemenea, poate detecta deficiențe temporare datorate consumului de droguri și altele asemenea. Într-o altă procedură de testare neuropsihologică, „testul ceasului”, subiectului i se cere să deseneze mai întâi fața unui ceas analogic și apoi o oră specifică într-un cerc dat. Acest test este o procedură la care este deosebit de sensibil Alzheimer demenţă și poate fi capabil să detecteze deficite chiar și atunci când procedurile de imagistică, cum ar fi imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) nu au dezvăluit încă nicio modificare a creierului subiectului. Testele neuropsihologice reprezintă astfel nu numai un instrument de măsurare economic, ci și foarte sensibil, care poate detecta chiar și abateri minore. În practică, diferite teste sunt întotdeauna combinate pentru a acoperi diferite domenii de abilități și pentru a putea exclude explicații alternative, cum ar fi inteligența, deficiențele motorii, motivația și altele. În plus, neuropsihologia folosește diverse tehnici imagistice: De exemplu, imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), electroencefalografie (EEG), magnetoencefalografie (MEG) sau tomografie cu emisie de pozitroni (PET) sunt frecvent utilizate. Acestea sunt capabile să vizualizeze funcția creierului pentru a detecta nereguli.
