Screeningul auditivului nou-născut: tratament, efecte și riscuri

Pentru fiecare 1,000 de nașteri, în medie doi copii se nasc cu o tulburare de auz. Problemele cu auzul pot afecta foarte mult dezvoltarea unui copil. Screeningul auditiv nou-născut a fost introdus în Germania pentru a evalua abilitățile auditive într-un stadiu incipient.

Ce este screeningul auditiv al nou-născutului?

Screeningul auditiv al nou-născuților este un examen de detectare timpurie pentru a diagnostica tulburările de auz la nou-născuți cât mai curând posibil. Screeningul auditiv la nou-născuți este un test de detectare timpurie pentru a diagnostica tulburările de auz la nou-născuți cât mai curând posibil. Tulburările de auz pot împiedica în mod masiv dezvoltarea copiilor. Numai un copil care aude în mod normal are șansa de a învăța să vorbească normal. Dezvoltarea emoțională, capacitatea de a comunica, disponibilitatea de a învăța și învăţare succesul depinde de capacitatea de a auzi perfect. Deficite de auz în copilărie și timpuriu copilărie poate provoca consecințe invalidante asupra dezvoltării în dezvoltarea personală și profesională pentru viață. Auzul îi permite copilului să își diferențieze mediul înconjurător de prima zi de viață. Auzul este baza pentru orice dezvoltare a limbajului și, astfel, pentru abilitățile ulterioare de a citi și a scrie. Tulburările auditive sunt în cazuri rare congenitale. Cu toate acestea, ele pot fi declanșate și de boli. Dacă o tulburare de auz este detectată prin screening-ul auzului nou-născutului, aceasta poate fi corectată chiar și la copiii mici folosind tehnologia modernă a aparatului auditiv. Screeningul asigură faptul că copiii afectați de deficiențe auditive au un început mai ușor în viață.

Funcția, efectul și obiectivele

Screeningul auzului nou-născutului se efectuează în primele zile din viața copilului la clinica de naștere. Screeningul nu este asociat cu nicio afectare sau durere pentru copil. Testul poate fi efectuat chiar și pe un copil care doarme. Nou-născutul nu trebuie să răspundă activ la niciun stimul. Astăzi, există două metode de măsurare care pot fi utilizate pentru a determina deficitele auditive. O metodă se bazează pe măsurarea emisii otoacustice (OAE). Această metodă de măsurare profită de capacitatea urechii umane de a primi nu numai sunet, ci și de a emite sunet. Pentru screeningul auzului nou-născutului, o mică sondă este plasată în canalele auditive externe ale urechilor și emite sunete de clic. Vibrațiile sunetelor de clic sunt transmise structurilor urechii interne. Sunetul irită celulele senzoriale din urechea internă. Testul neonatal profită de faptul că celulele senzoriale trimit înapoi un ecou al undelor sonore pe care le primesc. Aceste vibrații sunt înregistrate de sondă în canalul auditiv extern, care are și un mic microfon instalat pentru a prelua undele sonore din urechea internă. rezistenţă a vibrațiilor este măsurată. Dacă undele sonore din urechea internă sunt absente sau sunt înregistrate doar semnale foarte slabe, acest lucru poate indica o deficiență auditivă existentă. Dacă rezultatele măsurătorilor indică perturbări în transmiterea sunetului către celulele senzoriale, acest lucru nu înseamnă neapărat că este patologic condiție este prezent. Măsurarea trebuie repetată ceva timp mai târziu. Zgomot de fond, fluid în urechea medie din cauza inflamaţie, sau dacă copilul este foarte neliniștit în timpul măsurării poate falsifica rezultatele testului. O altă metodă aprobată de screening al auzului nou-născutului, în care nu se așteaptă nicio activitate de la copil, este numită trunchiul cerebral audiometrie. Aceasta este o formă specială de EEG. Această procedură testează activitatea nervului auditiv în timpul transmiterii stimulilor acustici. Fiecare funcție a nervi în organismul nostru provoacă o activitate electrică măsurabilă. În timpul testului, electrozii de măsurare mici sunt atașați la nou-născut cap. De asemenea, în această procedură, sunetele clic sunt emise prin extern canalul auditiv cu o sondă. Electrozii pot fi utilizați pentru a măsura activitatea electrică în transmisia undelor sonore ale nervului auditiv de la urechea internă la centrul auditiv din creier. Dacă valorile măsurate sunt în afara intervalului normal, aceasta poate fi luată ca o indicație a unui posibil pierderea auzului. De asemenea, copilul ar trebui să doarmă cât mai mult posibil în timpul acestei metode de măsurare a capacității auditive. Cu cât o persoană este mai neliniștită și activă, cu atât mai mult creier, sistemele nervoase centrale și periferice produc semnale electrice. În starea de somn, este mai ușor să atribuiți semnalele activității căii auditive de la ureche la creier.

Riscuri, efecte secundare și pericole

Dacă un deficit auditiv este detectat prin screeningul auditiv nou-născut, efectuarea ambelor metode de măsurare poate ajuta la atribuirea zonei sistemului auditiv care este cauza deficitului. În timp ce OAE indică deteriorarea celulelor senzoriale din urechea internă, trunchiul cerebral audiometria relevă probleme în calea auditivă și astfel nervul auditiv. Această distincție este importantă pentru prescrierea aparatului auditiv adecvat. Cu toate acestea, rezultatele negative ale testelor, dacă sunt detectate în primele zile după naștere, nu trebuie supraestimate. Nu este necesar să se încheie o deficiență de auz din aceste lecturi în afara normei. Pe de altă parte, chiar și rezultatele neobservate ale măsurătorilor nu sunt o garanție pentru capacitatea auditivă nerestricționată a copilului. Experiența cu screening-ul auzului nou-născutului a arătat că un număr destul de mare de copii se remarcă datorită rezultatelor anormale ale măsurătorilor. Doar un procent foarte mic dintre copiii testați cu citiri negative suferă de fapt de o tulburare de auz. Cu toate acestea, examinarea ar trebui să fie o indicație pentru a acorda o atenție sporită capacității auditive a noului cetățean. Când primele constatări vizibile sunt relevate de test, ambele proceduri de măsurare, OAE și trunchiul cerebral audiometrie, ar trebui efectuată cu siguranță. Măsurătorile trebuie revizuite după o perioadă de timp, cu o nouă testare, înainte de administrarea unui tratament suplimentar.