Tratamentul fizioterapeutic pe bază neurofiziologică conform PNF
Facilitarea neuromusculară proprioceptivă (traiectoria mișcării prin unitatea funcțională a nervului și mușchiului) a fost dezvoltată la mijlocul secolului al XX-lea de neurofiziologul Hermann Kabat și de kinetoterapeutul Maggie Knott din America. Punctul de plecare al cercetării lor a fost apariția frecventă de atunci a poliomielită (poliomielită), care a fost însoțită de paralizie în aproximativ 2% din cazuri. Diferența față de metodele de tratament din acea perioadă, care se limitau în principal la mișcarea izolată, unidimensională a mușchilor, a fost tridimensionalitatea modelelor de mișcare dezvoltate, care se bazau pe spirala structura lanțurilor musculare și funcția multiplă a mușchilor individuali.
Aceste tipare de mișcare, testate empiric la acea vreme, pot fi găsite în secvențele noastre de mișcare de zi cu zi (discret pentru ochiul neinstruit). De exemplu, în picior modele de poziție și faza liberă a piciorului, suntem instruiți pentru mersul normal al mersului. Metoda PNF folosește faptul că creier își amintește secvențe de mișcare complexe, chiar dacă pacientul nu este în prezent capabil să le execute în mod activ și independent.
Implementarea terapiei (PNF)
Inițierea diferitelor tipare de mișcare se face prin însumarea stimulilor externi (exteroceptivi) și interni (proprioceptivi). Stimulii exteroceptivi sunt aplicați prin piele prin atingere, prin ochi prin contactul vizual și prin sistemul auditiv prin comenzi. Activitatea musculară este inițiată din ce în ce mai mult prin stimuli proprioceptivi asupra propriului sistem de percepție al corpului (activarea fusurilor musculare, tensiune și presiune pe articulații).
De la diferite poziții de plecare de la culcat la picioare, grupurile musculare sinergice (care cooperează) sunt pre-întinse (= StretchRestretch) de către terapeut și apoi activate împotriva rezistenței dinamice. Alegerea tiparelor de mișcare și utilizarea diferitelor tehnici depinde de tabloul clinic, de rezultatele individuale ale mișcării și de obiectivele pentru pacientul respectiv. Prin repetarea modelelor (modelelor) de mișcare tridimensională, care sunt compuse din îndoire /întindere, mișcări de răspândire și rotire, secvența de mișcări dorită este automatizată în creier; reglarea tensiunii musculare, a forței musculare, rezistenţă, coordonare iar stabilitatea este promovată.
Transferul modelelor de mișcare învățate în viața de zi cu zi este, de asemenea, important pentru motivația și independența pacientului în această terapie. Pentru a efectua fizioterapie conform metodei PNF, este necesară o calificare suplimentară a kinetoterapeutului.
