Sinteza tiroxinei
Sinteza de tiroxina are loc în glanda tiroida. glanda tiroida absoarbe iod de la sânge și o transferă la așa-numita „tiroglobulină”. Tireroglobulina este o proteină asemănătoare lanțului care se găsește în glanda tiroida, care sta la baza sintezei tiroidei hormoni. Când iod este transferat, se formează molecule cu trei sau patru atomi de iod. În ultima etapă, părți ale lanțului proteic sunt separate și, în funcție de numărul de iod atomi, finalul hormoni T3 (triiodotironină) și T4 (tetraiodotironină / tiroxina) sunt formate.
Mecanism de reglare
hormoni, ca substanțe mesager ale corpului, sunt responsabile de reglarea diferitelor procese. Cu toate acestea, pentru a le controla efectul, ele însele sunt supuse unui mecanism de reglementare foarte complex și sensibil. Originea este situată într - o regiune centrală a regiunii creier, „hipotalamus".
Aici se produce în mod regulat hormonul „TRH” (hormonul care eliberează tirotropina). TRH este eliberat în sânge și migrează la următoarea stație a circuitului de reglementare, glanda pituitară, sau „hipofiză”. Acolo provoacă eliberarea unui alt hormon, „TSH”(Hormonul stimulator al tiroidei), care este acum eliberat înapoi în sânge și ajunge la destinația finală, glanda tiroidă.
TSH semnalează glanda tiroidă să se elibereze tiroxina (T4) și triiodotironina (T3), care sunt distribuite în organism cu sângele și care își pot produce acum efectul real. Cu toate acestea, mecanismul de reglementare nu este posibil doar într-o direcție, ci și în cealaltă. T3 și T4 au un efect inhibitor atât asupra TRH cât și asupra TSH. Acest mecanism se numește „inhibare a feedback-ului” în medicină. hormoni tiroidieni astfel, oferiți feedback cu privire la câți hormoni au fost deja secretați și astfel preveniți supraproducția.
Clasa de hormoni
Hormonii tiroidieni la fel ca tiroxina (T4) și triiodotironina (T3) aparțin așa-numiților hormoni „lipofili”, ceea ce înseamnă că sunt solubili în grăsimi. Acestea diferă de hormonii solubili în apă (hidrofili) prin faptul că sunt slab solubili în sânge și, prin urmare, trebuie să fie legați de așa-numitul transport proteine. Avantajul lor este, totuși, că au o durată de viață mai lungă, pe de o parte, și, pe de altă parte, pot traversa lipofilele la fel membrana celulara foarte ușor și își pot transmite semnalele direct la ADN-ul conținut în nucleul celular.
