Experiența somatică este o formă de terapie traumatică vizând reducerea reacțiilor fizice la un eveniment amenințător. Originea metodei constă în observațiile comportamentale ale animalelor sălbatice, al căror ciclu stimul-răspuns este comparabil cu cel al oamenilor. Experiența somatică este o procedură cu risc scăzut, dar poate declanșa retraumatizarea în anumite circumstanțe.
Ce este experiența somatică?
Experiența Somatică este un model bazat pe corp pentru tratarea și integrarea evenimentelor traumatice dezvoltat de psihologul și biofizicianul Dr. Peter Levine în Statele Unite. Conform modelului, traumele precum accidentele, violența, amenințările, dezastrele naturale, războiul sau pierderea unei persoane apropiate au efecte fizice și psihologice grave. Experiența somatică presupune un ciclu stimul-răspuns la oameni, deoarece apare și în regnul animal. Animalele care trăiesc în sălbăticie se găsesc adesea în situații extrem de periculoase pentru viață, dar, ca urmare, nu dezvoltă traume de durată. Acest lucru se datorează capacității lor de a ușura stres care apare în lupta pentru supraviețuire atacând, fugind sau jucând mort. Din moment ce umanul creier nu pot procesa traumele complet sau numai după o întârziere lungă, ele continuă să aibă un efect în creier și sistem nervos. Acolo provoacă simptome precum depresiune, anxietate, atacuri de panica, durere, epuizare, concentrare probleme sau deficiențe imune. Organismul încă se luptă cu amenințarea când a trecut de mult. Cel mai terapie metodele nu iau în considerare aceste procese în tratamentul traumei. Din perspectiva Experienței Somatice, totuși, acest lucru este necesar, deoarece indivizii altfel afectați continuă să reacționeze și să ia decizii din perspectiva traumei.
Funcția, efectul și obiectivele
În timpul unui eveniment traumatic, organismul uman este controlat în principal de creier tulpina. Această parte a creier este responsabil pentru funcțiile esențiale pentru supraviețuire, cum ar fi sânge presiune, reflex, și respiraţie. Modul de reacție umană într-o situație traumatică nu este, prin urmare, influențabil de intelect sau arbitrar, ci urmează un model fix. Dacă acest model nu este urmat complet, se dezvoltă o tulburare de sechele traumatice. Modelul constă din trei reacții diferite: luptă, zbor și joc mort. Aceste mecanisme rulează necontrolat. Dacă, de exemplu, apare o situație conflictuală în viața de zi cu zi de muncă, lupta este recunoscută ca o pregătire pentru agresiune verbală sau poate și agresivă fizică. Instinctul de zbor apare atunci când persoana afectată dorește să părăsească scena cât mai repede posibil, iar moartea se manifestă într-o stare de paralizie fizică și mentală, o incapacitate de a reacționa la situație. Acesta este un exemplu de traume de o magnitudine foarte mică. Cu toate acestea, aceleași reacții apar într-un război sau într-un accident rutier grav. Potrivit lui Peter Levine, dezvoltatorul Somatic Experiencing, trauma este legată în sistem nervos. El îl descrie ca răspunsul corpului la o situație care pune viața în pericol și care îi ia flexibilitatea sistem nervos. Experiența Somatică se bazează pe o reconstituire a modelului de luptă, fugă și joc mort terapie pentru a permite recuperarea creierului și a sistemului nervos. Pe parcursul terapie, aceste elemente pot reapărea individual sau împreună. Tratamentul se desfășoară într-o manieră puternic orientată spre resurse. Prin promovarea resurselor de susținere, trauma este stabilizată și energia patologică legată în sistemul nervos este redusă. În timpul terapiei, trebuie să aveți grijă să asigurați o doză exactă de stres. Cererile excesive sau insuficiente declanșează un rezultat prea puternic sau prea slab, ceea ce în cel mai rău caz poate conduce la re-traumatizare. Terapia constă în principal din conversații. Limbajul servește ca mediu de percepere și exprimare a proceselor perceptive ale creierului și ale sistemului nervos. Lucrul prin traume are un efect pozitiv asupra sistemului nervos autonom, care este responsabil pentru funcțiile vitale, cum ar fi bătăile inimii, respiraţie sau controlul glandelor. Echilibrarea sistemului nervos reglează simultan tonusul muscular, sânge circulaţie și funcția glandulară. Scopul tratamentului este dizolvarea completă a energiilor traumatice din sistemul nervos. Persoana afectată nu ar trebui să mai perceapă anumiți stimuli ca declanșatori ai modelelor de comportament patologic, ci ar trebui să-și poată concentra reacțiile și conștiința asupra prezentului. Cu o terapie reușită, apare un sentiment pozitiv, eliberat, care afectează întregul organism.
Riscuri, efecte secundare și pericole
Marele avantaj al experienței somatice este durata scurtată a tratamentului. In timp ce psihoterapie uneori durează ani, Experiența Somatică este adesea finalizată după doar câteva sesiuni. Pur terapie traumatică nu poate fi comparat cu psihoterapie, deoarece se concentrează pe corp în loc de psihic. În majoritatea cazurilor, Experiența Somatică are, de asemenea, un efect mai puțin stresant asupra celor afectați, deoarece nivelul emoțional este în mare parte ocolit. Din moment ce Experiența Somatică funcționează cu trunchiul creierului, unde trauma memorie este localizat, nu este necesar să aveți o memorie completă a traumei pentru a putea rezolva consecințele fizice. Este foarte des o chestiune de procese inconștiente care au loc la nivel energetic. Cu toate acestea, metoda nu oferă un substitut complet pentru tratamentul psihoterapeutic. Experiența somatică implică riscul re-traumatizării dacă terapeutul sau persoana afectată fac procesul de tratament prea intens. În timpul terapiei, performanța profesională redusă sau dificultățile în relațiile sociale nu pot fi excluse. Odată ce a început un tratament, este imperativ ca acesta să fie întrerupt, deoarece dacă este întrerupt, consecințele vor fi mult mai grave decât cele inițiale. Experiența somatică a fost cu greu cercetată științific. Domeniile medicale ale psihologiei, fiziologiei și neurologiei încep doar să abordeze subiectul.
