Terapie | Sindromul Supinator Lodge

Terapie

Sindromul Supinator Lodge poate fi tratat conservator, de exemplu cu analgezice sau fizioterapie, sau chirurgical. Deoarece tratamentul chirurgical al sindromului supinatorlogen nu are șanse mari comparabile de succes ca tratamentul chirurgical al unui blocaj în contextul sindromul de tunel carpian, terapia conservatoare non-chirurgicală trebuie încercată mai întâi. Cu abordarea non-chirurgicală, se încearcă reducerea durere în zona din antebrațul cu ajutorul analgezice.

Se folosesc în principal așa-numitele medicamente antiinflamatoare nesteroidiene. Diclofenac or ibuprofen, de exemplu, aparțin acestui grup. Nu numai că ameliorează durere, dar și combate eventualele inflamații din această zonă. De asemenea, pot fi utilizate medicamente care servesc la relaxarea mușchilor. Sindromul Supinator Lodge poate fi, de asemenea, tratat cu aplicații la rece și căldură sau fizioterapie pură.

Cum poate ajuta fizioterapia?

Fizioterapia, ca măsură terapeutică conservatoare, poate fi deosebit de favorabilă în tratamentul Sindromul Supinator Lodge. Aici, măsura afectării nervului este decisivă. Adaptată la aceasta, fizioterapia se poate concentra pe o acumulare de susținere a mușchilor din jur și / sau mușchii auto-afectați pot fi întăriți din nou prin exerciții active.

Proceduri speciale precum limfă drenajul sau stimularea directă a nervului afectat (electrostimulare) poate fi, de asemenea, utilă. Dacă tratamentele non-chirurgicale pentru sindromul supinatorlogen nu răspund sau nu răspund adecvat, se poate efectua un tratament chirurgical. Chirurgia trebuie efectuată rapid, mai ales dacă paralizia este evidentă. În timpul intervenției chirurgicale, se încearcă expunerea ramurii profunde, pur motorizate, a nervului radial.

Deoarece acest lucru este foarte bun, este necesară o îngrijire specială. În punctul în care nervul radial intră în mușchi, este acoperit de o țesut conjunctiv fibră. Acest lucru poate fi foarte tensionat și, prin urmare, ciupiți nervul. În timpul operației, se încearcă, prin urmare, să se lărgească punctul de intrare al nervului în mușchi. Extinderea se realizează prin tăierea structurilor de constrângere, cum ar fi liniile de fibre sau țesut conjunctiv.