Testul Fowler este un test audiometric care verifică percepția sonorității în diferențiat lateral pierderea auzului. Cel mai adesea, procedura de testare are loc pentru a diagnostica recrutarea, adică pierderea auzului care implică urechea internă sau este utilizat pentru a face diferența dintre pierderea auzului senzorial și neural și conductiv. Deoarece testul Fowler implică o procedură subiectivă de compensare a volumului, metoda este potrivită numai pentru utilizarea persoanelor care sunt dispuse să coopereze și sunt sănătoase din punct de vedere mental.
Ce este testul Fowler?
Testul Fowler este un test audiometric care verifică percepția sonorității în diferențiat lateral pierderea auzului. Testul Fowler este o procedură de testare a otorinolaringologiei. Procedura este, de asemenea, cunoscută sub numele de test ABLB sau Alternate Binaural Loudness Sold Test. Este o metodă audiometrică care compară percepția sonoră a ambelor urechi utilizând sunete alternative de diferite niveluri. Pentru o lungă perioadă de timp, recrutarea detectabilă prin test a fost considerată un instrument de diagnostic diferențial pentru confirmarea neîndoielnică a pierderii auzului senzorial neural. Otorinolaringologia este familiarizată cu procedura de testare Fowler încă din 1937, când Edmund P. Fowler a publicat pentru prima dată principiile testului. Deoarece testul se bazează pe cooperarea pacientului, iar percepția subiectivă a pacientului asupra sonorității influențează puternic rezultatele, nu poate fi numită o procedură de evaluare obiectivă. În schimb, în ceea ce privește baza testului, se vorbește despre o compensare subiectivă a volumului pentru pierderea auzului diferențiată lateral.
Funcția, efectul și obiectivele
Cel mai frecvent, testul Fowler apare în pierderea auzului unilateral sau extrem de diferențiat lateral. De regulă, procedura este utilizată numai atunci când există o diferență de cel puțin 30 dB între cele două urechi în ceea ce privește pierderea auzului. În acest context, testul este utilizat în principal pentru diagnostic diferentiat de pierderea auzului senzorial neural și conductiv. Percepția subiectivă a pacientului asupra sunetului determină setările făcute de personalul de pe audiometru. Din acest motiv, testul Fowler poate fi efectuat numai pacienților care sunt dispuși să coopereze. În concluzie, procedura nu este potrivită pentru subiecții de testare nevoiți sau nebuni mintal. Testul Fowler poate fi utilizat pentru a determina locația unei pierderi de auz senzor-neuronale în tulburările urechii interne, cum ar fi recrutarea. Pentru a efectua testul, este nevoie de un audiometru sonor. De asemenea, acest dispozitiv trebuie să poată reda alternativ un ton de nivel diferit pentru ambele urechi. Din acest motiv, testul Fowler se efectuează de obicei numai în clinicile ORL special echipate în acest scop. La începutul testului, personalul reglează nivelul audiometrului astfel încât pacientul să aibă impresia unei intensități egale la ambele urechi. Personalul de testare repetă această procedură cu diferite niveluri, variind de la pragul de auz până la durere prag. Se consideră acum recomandat un nivel de intrare de 20 dB peste pragul auditiv, care este setat mai întâi la urechea mai proastă și apoi nivelat la urechea mai bună. Seria de teste continuă apoi în trepte de 20 dB la un moment dat, iar rezultatele sunt înregistrate pe o formă audio audiogramă care este evaluată de personal la finalizarea procedurii de testare. Dacă evaluarea relevă un raport consistent de percepție a intensității la pragul auzului, precum și pentru sunetele suprathreshold, atunci este de obicei prezentă o pierdere a auzului conductivă cu o ureche internă intactă. Acesta ar fi cazul, de exemplu, dacă diferența pragurilor de auz în ambele urechi este continuă de 20 dB și rămâne neschimbată deasupra pragului de auz. Dacă, pe de altă parte, există implicarea urechii interne, adică recrutarea, un nivel în creștere schimbă de obicei ceva în legătură cu diferența de intensitate dintre cele două urechi. Cu cât nivelul este mai mare, cu atât diferența de percepție a sonorității este mai mică în cazul recrutării. Peste un anumit nivel, diferența se uniformizează de obicei complet și ambele urechi au din nou aceeași impresie de sonoritate. Dacă, în loc de recrutare, un auditiv leziuni ale nervilor sau este prezentă o cauză retrococleară, diferența de percepție a sonorității rămâne sau se înmulțește cu creșterea nivelului.
Riscuri, efecte secundare și pericole
Testul Fowler este o procedură de testare neinvazivă care, în general, nu este asociată cu niciun risc sau efect secundar pentru pacient. În cazuri rare, nivelurile superioare la durere pragul poate provoca un zumzet temporar în urechi care este complet inofensiv. Pe parcursul zilei, această reacție se uniformizează din nou și bâzâitul se estompează. O reacție chiar mai rară, dar în anumite circumstanțe concepută la procedura de testare este ușoară durere de cap, care rămâne pentru restul zilei, dar, ca și zumzetul, a trecut cel târziu a doua zi. Procedura de testare Fowler durează mai puțin de o oră și nu necesită spitalizare sau medicamente. În afară de un preliminar explicativ vorbi, testul nu necesită nicio pregătire specială măsuri. După procedura de testare și evaluarea rezultatelor de către personal, pacientul poate pleca din nou acasă. Uneori, în următoarele săptămâni sunt comandate metode de testare suplimentare, de obicei pentru mai multe diagnostic diferentiat. În anumite circumstanțe, testul Fowler poate conduce la rezultate false. Acest lucru se datorează în principal bazei subiective a testului. Cât de fiabil este în cele din urmă rezultatul testului este determinat de pacientul însuși, ca să spunem așa. Din acest motiv, ureche, nas iar specialiștii în gât nu folosesc de obicei testul Fowler la pacienții confundați mental și la copii mici, deoarece nu pot fi așteptați rezultate semnificative pentru acești pacienți. Pentru ca testul Fowler să ofere rezultate semnificative și fiabile, pacientul trebuie să înțeleagă baza testului și să poată participa activ la efectuarea procedurii.
