Amprentarea genetică se bazează pe faptul că anumite regiuni de pe ADN diferă în fiecare ființă umană (cu excepția gemenilor identici) și sunt astfel inconfundabile. Pentru a le determina, cele mai mici cantități de material genetic (în principiu deja o celulă), care pot fi găsite de exemplu în păr, salivă, spermă or sânge, sunt suficiente.
Pentru a identifica o persoană, materialul genetic obținut de la acesta este comparat automat cu materialul stocat într-o bază de date (în prezent aproximativ 400,000 de înregistrări de date în Germania). Cu toate acestea, există un risc foarte mic de potrivire fals pozitivă sau fals negativă (de exemplu, se spune că cineva are ADN care se potrivește cu un eșantion existent sau eșantionul este respins ca neidentic, chiar dacă modelul său se află în baza de date). Acest lucru se datorează faptului că doar 12-16 genă loci sunt comparate mai degrabă decât întregul ADN, rezultând doar o probabilitate statistică a unei potriviri.
Amprenta genetică permite determinarea identității, dar nu și alte afirmații, de exemplu, despre sex, piele culoare sau boli ereditare, deoarece acestea sunt stocate în alte așa-numite secțiuni ADN codificatoare (adică cele cu informații genetice). În Germania, este utilizat, pe de o parte, pentru soluționarea infracțiunilor (similar cu amprenta „clasică”) și, pe de altă parte, pentru clarificarea problemelor de paternitate.
Puncte de discuție
Informațiile obținute în analizele genetice sunt date sensibile care pot permite să se tragă concluzii despre boli sau defecte genetice. Astfel, există riscul ca aceste informații să poată fi utilizate fără autorizație sau utilizate împotriva purtătorului. De exemplu, angajatorii ar putea defini informațiile genetice drept criterii de angajare sau sănătate asigurătorii ar putea crește primele în detrimentul celor afectați.
Aspectele etice au fost, de asemenea, subiectul unei dezbateri intense de la apariția cercetării genetice. Dezbaterea despre diagnosticul genetic preimplantator ilustrează acest lucru, la fel ca, de exemplu, întrebarea cu privire la consecințele din ce în ce mai sofisticate diagnostic prenatal va avea pentru părinți, copii și în cele din urmă societatea. Vor fi părinții care dau naștere cu bună știință unui copil cu un defect genetic sub presiune pentru a-și justifica acțiunile în viitor (sau o fac deja?). Ce înseamnă acest lucru pentru imaginea noastră de sine și comportamentul nostru de acceptare față de dizabilități și boli? Sistemul nostru de îngrijire a sănătății va acoperi în viitor costurile de urmărire pentru dizabilități doar într-o măsură limitată sau deloc?
Aceste întrebări sunt doar câteva din gama imensă cu care atât indivizii, cât și societatea trebuie să se ocupe astăzi și care arată că ceea ce este posibil, necesar, dorit și justificat etic nu este întotdeauna identic.
