Provoca
Cauzele sindromul borderline la copii sunt văzute ca o interacțiune între influențele de mediu aplicate și cele care provin din exterior. De exemplu, o anumită structură de personalitate sau apariția unor boli psihiatrice în familie pot favoriza dezvoltarea unei sindromul borderline. Cu toate acestea, influențele de mediu, cum ar fi creșterea, relația cu părinții și îngrijitori similari, experiențe traumatice și abuz în copilărie poate avea și un efect favorabil.
Răceala emoțională în relația părinte-copil, precum și neglijarea și abuzul, pot avea un efect negativ asupra dezvoltării copilului, în special în ceea ce privește abilitățile sociale și poate favoriza dezvoltarea unei limite tulburare de personalitate la copii. Abuzul sexual joacă în special un rol în sindromul borderline, dar pot apărea și alte experiențe traumatice, cum ar fi frica de moarte sau neajutorarea extremă, dacă nu sunt procesate corespunzător. Deși circumstanțele familiale joacă un rol important în copilărie, relațiile cu colegii sunt la fel de importante în timpul pubertății.
Dificultățile în relația cu colegii la copii pot fi, prin urmare, și factori de risc importanți pentru dezvoltarea sau evoluția unui sindrom limită. Unele caracteristici temperamentale în copilărie permite, de asemenea, să se tragă concluzii despre dezvoltarea ulterioară a unui sindrom borderline. De exemplu, copii timizi care prezintă și trăsături de personalitate nevrotică, adică o tendință de a avea o viziune negativă asupra lumii și de a supraestima factorii de stres, sunt mai susceptibile.
Cu toate acestea, acești factori joacă un rol doar la copii, în măsura în care acești factori nu sunt preveniți în manifestarea lor patologică prin contactul familial iubitor și prin abilitățile sociale învățate și strategiile de gestionare a stresului. Evenimentele traumatice din copilărie și stima de sine sau problemele de percepție de sine sunt adesea menționate ca fiind factorii cauzali sau cel puțin care influențează o tulburare limită. Astfel, o educație neglijentă poate promova o tulburare la limită, în timp ce o educație iubitoare și încurajatoare reduce probabilitatea apariției simptomelor. Datorită multor alți factori de influență, totuși, această legătură nu poate fi găsită în mod clar la fiecare pacient.
Terapia unui sindrom borderline la copii
Nu există medicamente care să influențeze cauzele de bază ale sindromului borderline. Medicamente adecvate pot fi utilizate pentru a trata simptomele limită, cum ar fi depresiune or starea de spirit leagăne. Acestea ar fi, de exemplu, antidepresive sau stabilizatorul stării de spirit litiu.
Deoarece experiențele traumatice sunt adesea cauza sindrom borderline la copii, este recomandabil să alegeți o metodă de terapie psihologică care să îi ajute pe cei afectați să-și proceseze problemele și experiențele interioare. O metodă frecvent utilizată este DBT (terapia dialectico-comportamentală), care are o influență favorabilă în special în ceea ce privește schimbarea comportamentului dăunător. În cazul sindromului borderline, acesta ar include, printre altele, comportamentul auto-vătămător și auto-vătămător, intențiile suicidare și comportamentul distructiv la nivel de parteneriat, familie sau social.
Un accent se pune pe încrederea și încurajarea interacțiunii în cadrul terapiei, al cărei scop este o alianță de lucru constructivă și clar definită, cu obiective clare în ceea ce privește schimbarea dorită de comportament. Pacientul nu este luat doar în responsabilitate, ci trebuie să fie și conștientizat de faptul că punctul său de vedere este auzit și înțeles. Intervențiile terapeutice se efectuează în special la nivelul atenției interioare și exterioare.
Trebuie învățate abilități de gestionare adecvată a stresului și de control și reglare mai bună a emoțiilor. Metodele terapeutice aplicate pot include pregătirea abilităților, terapia comportamentală de grup, grupul de atenție, testarea comportamentului, grupurile de practică orientate spre auto-ajutor și consilierea socială. Se pot utiliza și alte forme de terapie, cum ar fi arta sau terapia ocupațională sau terapia mișcării.
