Principiile biomecanice

Introducere

În general, termenul de principii biomecanice se referă la exploatarea legilor mecanice pentru optimizarea performanței sportive. Trebuie remarcat faptul că principiile biomecanice nu sunt destinate dezvoltării tehnologiei, ci doar îmbunătățirii tehnologiei. HOCHMUTH a dezvoltat șase principii biomecanice pentru exploatarea legilor mecanice pentru stresul sportiv.

Hochmuth a dezvoltat cinci principii biomecanice:

• Principiul forței inițiale înseamnă că o mișcare a corpului care urmează să fie efectuată la viteza maximă trebuie inițiată de o mișcare care se execută exact în direcția opusă. Raportul corect dintre mișcarea de inițiere și mișcarea țintă trebuie să fie proiectat individual și optim. - Principiul căii de accelerație optimă presupune că calea de accelerație trebuie să fie în mod optim lungă pentru ținta unei viteze finale mari.

În cazul mișcărilor în linie dreaptă, aceasta este denumită translație, iar în cazul mișcărilor uniform curbate, se numește rotație. - Pentru a urma principiul temporalului coordonare a impulsurilor individuale, mișcările individuale trebuie să fie interconectate optim și perfect temporizate. În funcție de obiectivul mișcării, o optimizare temporală a mișcărilor individuale poate fi mai importantă decât un început treptat al mișcărilor individuale.

• La fel de bine poate fi cazul invers. Principiul contracțiunii se referă la a treia axiomă newtoniană (Actio este egal cu Reactio) și afirmă că pentru fiecare mișcare se creează o mișcare contrară. Echilibrul unei ființe umane, de exemplu, este o interacțiune între mișcări și contramușcări.
• Principiul transferului de impulsuri presupune că este posibil să preluăm impulsurile prin deplasarea centrului de greutate al corpului într-o altă mișcare cu ajutorul principiului conservării impulsului unghiular. Principiul biomecanic al forței inițiale joacă un rol important mai ales în mișcările de aruncare și săritură, unde trebuie atinsă o viteză finală maximă a corpului sau a unei piese de echipament sportiv. Acest principiu afirmă că o mișcare inițială în direcția opusă direcției principale de mișcare produce un avantaj de performanță. Termenul „principiu al forței inițiale maxime”, care este frecvent utilizat în literatura de specialitate mai veche, nu mai este folosit în știința sportivă mai recentă, deoarece această forță inițială nu este un impact maxim, ci un impact optim al forței. Acest subiect poate fi, de asemenea, de interes pentru dvs.: Teoria mișcării

Cum este creată această forță inițială?

Dacă mișcarea principală este precedată de o mișcare opusă direcției reale, această mișcare trebuie încetinită. Această decelerare are ca rezultat un impact de forță (impact de forță de frânare). Aceasta poate fi utilizată pentru a accelera corpul sau echipamentul sportiv dacă mișcarea principală urmează imediat această mișcare de „backswing”.

Un atlet aruncă o minge medicamentoasă în sus, cu brațele întinse. Inițial, sportivul stă nemișcat pe platforma de măsurare. Cântarul arată greutatea corporală [G] (Greutatea mingii medicinale este neglijată.

La momentul [A] persoana testată îngenunchează. Platforma de măsurare prezintă o valoare mai mică. Zona [X] arată impactul forței negative, care corespunde impactului forței de frânare [y].

Creșterea forței de accelerație apare imediat după această creștere a forței de frânare. Forța [F] acționează asupra mediballului. O valoare măsurată mai mare poate fi văzută pe platforma de măsurare. Pentru o dezvoltare optimă a forței, raportul dintre creșterea forței de frânare și creșterea forței de accelerație ar trebui să fie de aproximativ unu până la trei.