Osteomielita în copilărie
Hematogen acut osteomielită este o boală tipică la copii, în special între 3 și 15 ani. Osteomielita în copilărie sau copilărie apare de obicei în zona lungului os a coapsă (metafiza femurală). Boala se răspândește sub periostul (subperiosteum) și se poate răspândi în măduvă osoasă sau prin conexiuni vasculare în articulația adiacentă.
Conduce la simptome acute cu febră, frisoane, local sever durere, umflături, roșeață, supraîncălzire și ameliorarea posturilor. Ca agenți patogeni ai osteomielită in copilărie, așa-numiții agenți patogeni gram-pozitivi (de ex Staphylococcus aureus, Grupa A streptococi) sunt în prim-plan. Terapia antibiotică țintă sensibilă la agenții patogeni a bolii se bazează și pe acești agenți patogeni.
În principiu, osteomielita hematogenă trebuie luată în considerare la sugarii cu durere la extremități, roșeață și umflături și, în general, săraci condiție. Dacă se suspectează osteomielita la sugari sau copii, boala osteomielitei trebuie diagnosticată sau exclusă prin imagistică (Radiografie, ultrasunete, imagistica prin rezonanță magnetică) după un examen clinic. În general, trebuie făcută precauție în cazul infecțiilor generale, deoarece osteomielita endogenă hematogenă apare după infecții generale.
Un exemplu tipic de dezvoltare a osteomielitei hematogene endogene la copil este infecția cordon ombilical.Dacă, de exemplu, simptomele menționate mai sus apar în timpul examinărilor de osteomielită, se poate presupune că osul este inflamat acut. Boala poate fi detectată și în sânge. Tipic pentru inflamațiile din organism este creșterea concentrației de alb sânge celule (= leucocite; leucocitoză), precum și o rată semnificativă de sedimentare a sângelui crescută (= BSG).
Acest diagnostic de osteomielită este important doar în cazul unei forme acute, deoarece în cazul osteomielitei cronice ambele valori prezintă doar o creștere moderată. În cazul osteomielitei acute, agentul patogen poate fi detectat și în timpul procedurii de diagnostic prin intermediul unui sânge cultura sau străpungere a osului inflamat. Apoi, aceasta oferă, de asemenea, informații importante despre măsurile terapeutice care trebuie luate în cursul unui tratament cu antibiotice.
Antibioza trebuie să fie specifică agenților patogeni pentru a fi eficientă. Osteomielita devine de obicei vizibilă doar într-un stadiu avansat al bolii. Modificările osoase sunt de obicei vizibile doar la două până la trei săptămâni de la debutul bolii.
Apoi, însă, schimbări vizibile (cf. Radiografie) sub formă de calcificări (= osificări), devin evidente pete mai deschise și / sau detașarea periostului de os. Dacă osteomielita este cronică, vas de sânge ocluzie poate duce la scăderea fluxului sanguin către os, ceea ce poate duce chiar la un infarct osos.
Rezultatul unui infarct osos este moartea anumitor părți osoase, care rămân apoi ca corpuri reziduale (= sechestre) în zona infectată. Aceasta poate fi recunoscută ca o margine de culoare deschisă în Radiografie diagnostic, deoarece țesutul osos mort este de obicei răspuns prin formarea de țesut osos nou. Prin urmare, marginea deschisă la culoare este țesut conjunctiv.
Mai mult, osteomielita poate fi diagnosticată prin intermediul sonografiei (= ultrasunete examinare). Pe latura pozitivă, trebuie menționat faptul că, de exemplu, desprinderea periostului de os, care este cauzată de formarea abceselor, poate fi văzută mai devreme decât în imaginea cu raze X. Ca o măsură de diagnostic suplimentară a osteomielitei, așa-numitul schelet scintigrafie poate fi folosit. Această metodă de diagnostic folosește preparate radioactive foarte slabe (= radiofarmaceutice) pentru a detecta procesele inflamatorii. -> Continuați la subiect terapia osteomielitei
Toate articolele din această serie:
