Repaus ECG | Diagnosticul bolilor coronariene

Odihna ECG

ECG în repaus (ECG = ecocardiogramă), în care pacientul se află pe spate și nu se încordează, poate avea o funcție indicativă în diagnosticul de CHD. Un ECG arată procesele electrice ale inimă sub forma unei curbe caracteristice ECG. Variat inimă bolile duc la modificări ale curbei ECG normale. Dacă pacientul nu a suferit o inimă atac cu ischemie miocardică (lipsă de oxigen în celulele musculare ale inimii), ECG de repaus este vizibil la mulți pacienți cu CHD sau oferă doar modificări necaracteristice care nu sunt dovezi ale CHD.

Exercitarea ECG

Un ECG de stres (ergometrie) poate fi efectuat ca parte a diagnosticului CHD pentru a detecta modificările ECG la efort fizic. În condiții controlate și supraveghere medicală, o creștere a debitului cardiac și a consumului de oxigen este indusă la pacient. Aceasta poate fi utilizată pentru a detecta ischemia miocardică (lipsa de oxigen a celulelor musculare ale inimii), care apare ca urmare a bolilor coronariene (CHD). Modificări caracteristice în ECG, cum ar fi segmentul ST depresiune indică prezența bolilor coronariene. Un ECG de stres nu trebuie efectuat niciodată dacă, printre altele, pacientul suferă de instabilitate anghină pectoris, a suferit recent o atac de cord, suferă de acută miocardita, are o defect cardiac asociat cu simptome clinice sau se știe că are boli generale grave.

ECG pe termen lung

A ECG pe termen lung peste 24 de ore poate dezvălui modificări ale ECG legate de ischemie și mai ales ischemie silențioasă (lipsa de oxigen în celulele musculare ale inimii fără plângeri ale pacientului). Tehnicile imagistice utilizate pentru a evalua prezența CHD sunt stresul ecocardiografie, miocardic scintigrafie și coronarian angiografia. În plus față de funcția sa de diagnostic, coronarian angiografia are, de asemenea, o importanță terapeutică în tratamentul CHD.

Ecocardiografia

Ecocardiografia, o examinare sonografică (ultrasunete) al inimii, este un instrument cheie de diagnostic pentru vizualizarea anatomiei inimii și a funcției sale de pompare. Cu această examinare este posibil să se detecteze constatări precum ventriculele mărite sau disfuncția valvulară și să se vizualizeze zonele cicatriciale din mușchiul cardiac după atac de cord.