Modelul SORKC reprezintă o extensie a ceea ce este cunoscut sub numele de condiționare operantă. Acesta este un model comportamental care poate fi folosit pentru a explica atât achiziția comportamentului, cât și comportamentul în sine.
Ce este modelul SORKC?
Modelul SORKC este un model utilizat în principal în domeniul cognitiv terapia comportamentală pentru a diagnostica, explica sau modifica comportamentul. Modelele comportamentale presupun că un anumit comportament problematic nu trebuie examinat izolat, ci mai degrabă în raport cu situația în cauză sau cu consecințele rezultate. Modelul SORKC este un model utilizat în principal în domeniul cognitiv terapia comportamentală pentru a diagnostica, explica sau schimba comportamentul. Uneori se numește „analiză orizontală a comportamentului”. Aceasta implică colectarea de informații despre o anumită problemă și apoi identificarea corelațiilor și condițiilor. Acest lucru permite organizarea informațiilor despre diferite probleme de comportament și stabilirea unui plan de tratament. Modelul SORKC este un învăţare model teoretic care a fost extins de Kanfer și Saslow, prin care au inclus și variabila organismului (O), care a fost inițial utilizată pentru a desemna doar cauzele biologice ale comportamentului. Ulterior, însă, această variabilă a fost completată și de caracteristici, experiențe, credințe sau scheme ale persoanei în cauză, care ar putea fi importante în explicarea comportamentului. S înseamnă „stimul”, care este tot stimuli interni sau externi. R reprezintă reacția, C reprezintă consecințele care rezultă, iar K reprezintă contingența. Astfel, modelul SORKC se poate distinge de așa-numita analiză a comportamentului vertical, care analizează obiective și planuri de nivel superior care influențează comportamentul individului în multe situații.
Funcția, efectul și obiectivele
Sub forma unei ecuații comportamentale, modelul SORKC descrie baza învăţare procesează și explică apariția acestui comportament precum și comportamentul în sine. Modelul SORKC a fost dezvoltat de Frederick H. Kanfer, care a extins și mai mult comportamentul învăţare model. Se bazează pe presupunerea că oamenii se pot independiza de influențele mediului într-o oarecare măsură, deoarece sunt capabili să se consolideze sau să se controleze, ceea ce poate fi denumit și autoreglare. Autoreglarea înseamnă întreruperea comportamentului automat sau atunci când acest lucru nu mai este potrivit pentru a atinge anumite obiective. Un proces de reglementare este apoi declanșat de un anumit obiectiv. În prima fază, propriul comportament este observat și adus în relație cu comportamentul țintă. În a doua fază, informațiile obținute în acest mod sunt comparate cu anumite standarde sau criterii de comparație. Dacă standardul nu este atins de comportamentul în cauză, începe un proces de învățare în care ar trebui să se producă o schimbare de comportament, care este apoi comparată din nou cu un standard până când noul comportament corespunde standardului. Ca urmare, apare auto-întărirea și un sentiment de satisfacție. Dacă cineva este de părere că standardul nu poate fi atins, atunci urmează o încetare a secvenței de autoreglare. În procesul de autoreglare, se disting următoarele variabile:
- Influențe din exterior
- Procesele cognitive care provin de la persoana respectivă însuși și pot avea, de asemenea, o influență asupra mediului
- Condiții biologice și fiziologice de bază care au un efect asupra învățării, gândirii sau comportamentului.
Modelul SORKC este foarte utilizat, mai ales în terapia comportamentală:
- Aici, S (stimul) se referă la stimulul intern sau extern și surprinde condițiile care declanșează un anumit comportament. (În ce circumstanțe apare comportamentul?).
- O (organism) reprezintă condițiile inițiale individuale. (Ce experimentează persoana respectivă?)
- R (reacție) denotă comportamentul care urmează situației de stimul. (Care este comportamentul persoanei respective?).
- K (contingență) reprezintă secvența temporală a reacțiilor. (Care este relația dintre comportament și consecințe?
- C (consecințe) denotă consecințele comportamentului respectiv. (Care sunt consecințele negative sau pozitive ale comportamentului)?
Conform acestei scheme, un stimul declanșează o anumită reacție, ceea ce duce la o consecință în consecințe ulterioare. Dacă procesul se repetă, reacția este întărită și, de exemplu, pot apărea sau pot fi tratate și boli mintale, cum ar fi schimbarea stimulilor sau practicarea unui comportament diferit. Dacă un terapeut dorește să colecteze sau să structureze informații de diagnosticare, comportamentul problemei este mai întâi definit. Apoi, comportamentul problemei este descris în termeni de diferite componente și sunt identificați stimulii interni sau externi. Apoi sunt descrise consecințele sau factorii care controlează comportamentul. În practică, se face adesea o distincție între consecințele pe termen lung și cele pe termen scurt.
Riscuri, efecte secundare și pericole
În primele zile de comportament terapie, analiza funcțională a comportamentului a constituit nucleul diagnosticului, pe baza căruia terapia a fost ulterior planificată. Între timp, este foarte des pus sub semnul întrebării dacă un comportament individual și o analiză a problemei merită cu adevărat. Un argument, de exemplu, este că, datorită unei proceduri standardizate, tipice tulburărilor, o analiză comportamentală individuală nu pare necesară pentru anumite boli mintale. Cu toate acestea, procedurile evaluate nu există încă pentru toate tulburările mentale, astfel încât metodele individuale trebuie selectate sau justificate în aceste cazuri. Cu toate acestea, multe sisteme comportamentale - inclusiv modelul SORKC - au limitări atunci când vine vorba de cartografierea proceselor interpersonale (de exemplu, conflictul familial), de exemplu. În plus, modelul nu poate fi folosit și în cazurile de abuz, severe depresiune, violență, episoade psihotice sau crize acute.
