Sinonime în sens mai larg
iluzii optice, iluzie vizuală
Definiție
Iluziile optice sau iluziile optice sunt iluzii perceptive ale simțului vederii, adică al văzutului. Acestea pot apărea în aproape toate zonele vizuale, de exemplu, există:
- Iluzii de adâncime
- Iluzii de culoare
- Iluzii geometrice
- Si multe altele.
Iluziile optice sunt cauzate de sistemul vizual care interpretează greșit un stimul vizual. O imagine de care devenim în cele din urmă conștienți nu este creată numai de informații obiective din ochi și celule nervoase, ci este creată numai în interacțiune cu creier.
Deci ceea ce percepem în cele din urmă este subiectiv și rezultă din procesarea unui stimul vizual cu experiențe și amintiri existente. Cu ajutorul informațiilor suplimentare din celelalte simțuri sau prin eliminarea factorilor declanșatori, iluziile optice pot fi adesea arătate și dovedite. În psihologia percepției, sunt investigate iluziile optice, deoarece permit concluzii despre prelucrarea ulterioară a stimulilor optici în creier.
Psihologia Gestalt folosește iluzii optice prin producerea și analizarea lor sistematică. Există practic un număr infinit de iluzii optice diferite, dar ele pot fi împărțite în diferite grupuri în funcție de originea lor. Mai ales percepția diferențelor de luminozitate este foarte subiectivă.
În amurg, același ton de culoare pare mult mai strălucitor decât în lumina puternică a soarelui. Din acest motiv, un gri bar, care are aceeași valoare gri peste tot, apare mai strălucitor chiar și într-un mediu întunecat decât într-un mediu luminos. creier poate interpreta și relația dintre lumină și umbră.
Creierul a făcut experiența că un obiect pare mai întunecat în umbră. Prin urmare, atribuie o culoare mai deschisă aceleiași nuanțe atunci când suspectează că este un efect de umbră, deoarece culoarea „a devenit mai întunecată doar prin umbră”. Dacă vă fixați ochii pe un pătrat verde timp de aproximativ jumătate de minut și apoi vă uitați direct la o zonă albă adiacentă, apare un pătrat roșiatic.
Acest lucru se datorează faptului că vedem o așa-numită imagine posterioară pe retină în culoarea complementară a obiectului vizualizat anterior (culori complementare: roșu-verde; albastru-portocaliu; violet-galben). Imaginea posterioară negativă este cauzată de faptul că receptorii de culoare din retină practic „obosesc”. După o excitație permanentă care durează cel puțin 30 de secunde, acești receptori „orbesc” temporar, ceea ce înseamnă că nu mai trimit semnale către creier.
În timpul necesar regenerării lor, semnalele culorilor complementare predomină apoi relativ, astfel încât zona albă de fapt apare roșu. Și în optică, totul este relativ. Creierul nostru nu evaluează o figură de la sine, ci întotdeauna în context.
Un cerc înconjurat de multe cercuri mici apare deci mai mare decât un cerc de aceeași dimensiune înconjurat de multe cercuri mari. Impresia „relativ” mai mare sau mai mică este astfel transferată. Mai mult, o imagine este întotdeauna evaluată ca parte a lumii tridimensionale.
Aceasta înseamnă că, atunci când procesează imagini, creierul presupune din experiență că obiectele devin mai mici odată cu creșterea distanței față de ochi. În imaginile care ne dau impresia de adâncime spațială, obiectele sau persoanele de aceeași dimensiune apar mai mici în partea de jos a imaginii decât în partea din spate. Acest tip de iluzie optică poate fi folosit în arhitectură, fotografie și film pentru a face anumite obiecte să pară mai mari sau mai mici sau mai aproape sau mai departe de ochiul observatorului.
Există multe iluzii optice în care privitorul crede că părți dintr-o imagine s-ar mișca. Pentru a crea această iluzie, în unele cazuri cap în sine trebuie să fie mișcat, dar uneori nu. Mișcarea este de obicei vizibilă în acele locuri care nu sunt focalizate de ochi în acel moment.
O iluzie a mișcării este întotdeauna creată atunci când privești un obiect (adesea mic) care se află în fața unui mediu care nu oferă nicio indicație a poziției sale spațiale. Liniile care sunt de fapt drepte pot părea strâmbate privitorului dacă impresia generală a imaginii este iritată de diferite jocuri de culoare sau de alte elemente deranjante, de exemplu. Drept urmare, liniile drepte apar adesea curbate. Chiar și două paralele pot apărea înclinate între ele, dacă alte linii din zona înconjurătoare interferează cu imaginea de ansamblu.
Acest fenomen al iluziei optice a fost descris pentru prima dată de Hugo Münsterberg în 1874 și este din acest motiv cunoscut și sub numele de „iluzia Münsterberg”. Atunci când procesează informații vizuale, creierul amplifică contrastele deja existente ale imaginilor. Cu o grilă albă pe un fundal negru, un observator crede că vede pete gri de culoare aprinzându-se la intersecțiile liniilor albe, deoarece contrastele sunt prea accentuate.
Cu toate acestea, petele gri pot fi văzute numai atât timp cât nu se concentrează asupra lor. Deoarece această observație a fost făcută pentru prima dată de Ludimar Hermann, grila se numește în consecință și grila Hermann. Când procesează impresiile vizuale, creierul se concentrează foarte mult pe linii și margini, deoarece acestea oferă orientare pentru acesta.
De asemenea, tinde să încerce să redescopere modele familiare atunci când le recunoaște. În consecință, liniile și marginile sunt adăugate în timpul percepției, care servesc apoi la crearea unui obiect cunoscut. Ca rezultat, atunci când privim o imagine cu cercuri care au nișe în anumite locuri, de exemplu, ne imaginăm că este vizibil un triunghi alb.
Unele obiecte pot fi percepute în mai multe moduri din perspective diferite. Acestea includ așa-numitele figuri înclinabile precum cubul Necker. Aici, experiența noastră individuală determină poziția în care figura (cubul) este de preferință percepută, deși cineva este încă capabil să înțeleagă ambele puncte de vedere.
Termenul „figură de înclinare” provine din faptul că cubul pare să se încline atunci când cineva se concentrează pe o poziție a cubului în timpul unei observații mai lungi. În diverse domenii ale vieții de zi cu zi, iluziile optice pot fi folosite pentru a obține anumite efecte. În film, de exemplu, este exploatată iluzia mișcării, prin care succesiunea rapidă a imaginilor individuale creează iluzia mișcării.
Și în pictură, unele iluzii optice sunt folosite ca dispozitive stilistice, de exemplu pentru a realiza măriri optice. Pe de altă parte, desigur, iluziile optice nedorite apar și în viața de zi cu zi, care ne păcălește percepția, ceea ce poate duce la confuzie. În anumite circumstanțe, de exemplu, drumurile par să meargă în jos, care în realitate aleargă în sus și invers.
Fenomenul iluziei de mișcare poate fi observat, de exemplu, ori de câte ori o singură stea se află pe un cer întunecat, care apoi pare să se miște. Iluziile optice sunt o parte integrantă a vieții noastre de zi cu zi. Acestea se bazează pe faptul că percepția noastră este subiectivă, iar stimulii externi obiectivi sunt puternic influențați de creier și deja au făcut cunoștințe și experiențe.
Adesea percepem iluzii optice doar în mod inconștient sau nu ne dăm seama că cedăm unei iluzii până când oprirea factorilor declanșatori sau extragerea informațiilor din celelalte organe senzoriale demonstrează contrariul. Acest lucru este exploatat în diverse domenii, cum ar fi filmul, pictura sau arhitectura. Alte informații interesante din acest domeniu al oftalmologiei: O prezentare generală a tuturor subiectelor publicate anterior din domeniul oftalmologiei o puteți găsi la Oftalmologie AZ
- Explicația unei iluzii optice
- Roșu- Verde- Slăbiciune
- Orbire de culoare
- Examinarea vederii culorilor
