Integrare senzorială: funcție, sarcini, rol și boli

Integrarea senzorială se referă la interacțiunea diferitelor sisteme senzoriale sau calități senzoriale.

Ce este integrarea senzorială?

Integrarea senzorială este un proces care are loc peste tot în creier. Include, de exemplu, vederea, auzul, gust, miros, mișcarea și percepția corpului. Integrarea senzorială (SI) este termenul folosit pentru a descrie atât ordonarea impresiilor senzoriale, cât și un concept terapeutic dezvoltat de psihologul și terapeutul ocupațional Dr. A. Jean Ayres în anii 1960 și 1970. Ea a observat că există copii care suferă de un tip de tulburare, dar unde nu se poate dovedi nici un prejudiciu. Integrarea senzorială este un proces care are loc peste tot în creier. Include, de exemplu, vederea, auzul, gust, miros, mișcarea și percepția corpului. Modul în care corpul procesează acești stimuli variază de la individ la individ și depinde de calitatea sistemelor senzoriale. Integrarea senzorială este astfel baza pentru învăţare, vorbind și acționând. Informația pe care o primim prin intermediul sistemelor senzoriale este procesată în creier și apoi traduse în acțiuni adecvate. Integrarea senzorială începe în timpul sarcină și se dezvoltă foarte rapid, mai ales la început copilărie. Acest lucru este extrem de important, deoarece în primii ani, sistemele senzoriale sunt interconectate și se formează fundamentul pentru limbaj, agenție, comportament social, mișcare coordonată și imaginație.

Funcția și sarcina

Informațiile senzoriale din simțurile apropiate joacă un rol foarte esențial, mai ales în primii ani de viață. Simțurile apropiate oferă creierului informații despre corp și ce poziție ocupă în mediu. Se face distincția între:

  • Atingere sau simț tactil (simț tactil).
  • Sentiment de echilibra (sens vestibular).
  • Simțul mișcării și rezistenţă (sens proprioceptiv).

Dacă un copil din primii ani de viață este capabil să proceseze foarte bine diferitele experiențe senzorimotorii, poate dezvolta o imagine diferențiată cu privire la limitele sau posibilitățile corpului. Această imagine se mai numește și schemă corporală. Dacă informațiile senzoriale pot fi ordonate și puse împreună în creier, acest proces se numește „integrare senzorială”. Este necesară o bună integrare senzorială pentru a ne putea orienta în mediu. În acest scop, toate informațiile din mediu sau din corp trebuie procesate. Aceste informații sunt apoi recepționate de receptorii situați în organele senzoriale. Acestea includ:

  • Corpusculii tactili ai piele, care sunt importante pentru atingere.
  • Receptorii din articulații și fusuri musculare pentru informații despre domeniul mișcării.

Ulterior, căile nervoase transmit informațiile către diferiți centri cerebrali, dintre care majoritatea sunt procesate inconștient și automat. Procese importante au loc deja în trunchiul cerebral, cea mai joasă secțiune a creierului. Aici, de exemplu, stimulii de echilibru sunt prelucrați, astfel încât adaptarea la schimbările de poziție este posibilă automat. Procesarea inconștientă este importantă deoarece avem nevoie de atenția noastră pentru performanțe mai ridicate.

Boli și tulburări

Dacă interacțiunea modalităților senzoriale este perturbată, apar tulburări de integrare senzorială. Tulburarea de integrare senzorială se referă la o disfuncție neurologică ușoară în care informațiile senzoriale nu pot fi procesate în mod adecvat. Ca urmare, persoana nu își poate adapta comportamentul la cerințe și reacționează mai puțin intenționat și sensibil. Manifestările sunt foarte diferite. De exemplu, tensiunea de bază a mușchilor poate fi hipotonă, adică prea mică, astfel încât cei afectați trebuie să facă un efort conștient pentru a menține stabilitatea posturală. Cu toate acestea, atenția necesară nu mai este disponibilă pentru alte activități. Copiii care suferă de acest lucru par foarte slabi și sunt neliniștiți. Pe de altă parte, alți copii nu își pot planifica mișcările în mod intenționat și, prin urmare, sunt extrem de stângaci. O altă tulburare se manifestă prin hipersensibilitate vestibulară, cunoscută și sub denumirea de tulburare de modulație. În acest caz, copilul este incapabil să inhibe sau să filtreze stimulii. Dacă copilul este tactil defensiv, el sau ea evită atingerile neașteptate de oameni sau materiale care au o calitate de stimul difuză. Copiii reacționează defensiv și agresiv la astfel de atingeri. Prin urmare, sunt evitate situații precum plimbările cu metroul sau liniile de așteptare, care pot provoca și anxietate socială. Apărarea vestibulară este o formă extremă de frică de înălțimi declanșată de activități precum călătoria cu bicicleta sau leagănul. Copiii care suferă de tulburări de integrare senzorială prezintă adesea următoarele simptome:

În copilărie:

  • Apărare sau comportament iritat la atingere.
  • Apărare sau comportament iritat la schimbări de situație
  • Neliniște și episoade de plâns și niveluri de activitate foarte scăzute
  • Probleme de înghițire și supt
  • Perturbări ale ritmului somn-veghe

La vârsta copilăriei sau la școală:

  • Sensibilitatea sunetului
  • Lipsa corpului sau încrederea în sine
  • Copii „stângaci”
  • Dezvoltarea motorie întârziată
  • Dezvoltarea lingvistică întârziată
  • Stresul și problemele comportamentale
  • Hipo- sau hiperactivitate
  • Tulburări de învățare sau de performanță parțiale

Tulburările de integrare senzorială sunt rezultatul unei largi varietăți de procese. De exemplu, pot apărea din cauza lipsei stimulilor de dezvoltare. Prin urmare, mișcarea și jocul activ sunt extrem de importante pentru dezvoltare. Copiii, altfel, au puține oportunități de experiențe senzoriale și au un contact fizic redus. Dar supraestimularea prin stimuli poate provoca, de asemenea, o tulburare. Ca urmare, procesarea se descompune, iar stimulii sunt transmisi doar incomplet. Adulții pot suferi, de asemenea, de o tulburare de integrare senzorială, de obicei atunci au avut și probleme ca copii în zona percepției sau nu a fost suficient provocată și încurajată.