Ochii reprezintă cel mai important organ senzorial al oamenilor. Ele servesc în special pentru orientare și percepție vizuală. Cu toate acestea, diferite plângeri și boli pot limita funcția procesului vizual.
Care este procesul vizual?
Ochii reprezintă cel mai important organ senzorial la om. În special, ele servesc orientării și percepției vizuale. Procesul vizual are loc prin mecanisme complexe în creier și ochii. Factorul decisiv pentru transmiterea imaginilor este lumina. Acest lucru provoacă o reacție asupra retinei, care duce la un stimul electric. Cu ajutorul anumitor nervi, ochii reușesc să transmită impulsul către creier. În acest proces, informațiile sunt deja modificate pe drumul de la retină la creier astfel încât alte structuri să poată procesa stimulii. Cu toate acestea, nu doar procesul mecanic care duce la imaginea mediului face parte din procesul vizual, ci și consecințele psihologice care rezultă din ceea ce este văzut. După ce stimulii au ajuns la creier, acesta trebuie să interpreteze și să analizeze impulsurile primite. Interpretarea este influențată de diverși factori. Acestea includ, de exemplu, experiențe, amintiri și evoluții individuale. Ca urmare, percepția variază de la persoană la persoană și nu poate fi descrisă ca fiind identică.
Funcția și sarcina
În procesul viziunii, lumina incidentă joacă un rol crucial, astfel încât obiectele situate în mediu să poată fi percepute. Lumina este o radiatie electromagnetica care apare în valuri. Diferitele lungimi de undă sunt responsabile pentru culorile diferențiate. Cele mai mici elemente de lumină sunt formate din fotoni. La rândul lor, aceștia reușesc să transmită un stimul ochiului. În timpul procesului vizual, lumina trece prin cornee, elev, lentilă și corp vitros. Doar când retina a fost încrucișată se poate forma imaginea. În acest proces, corneea și lentila refractează lumina într-un astfel de unghi încât este posibil ca ochiul să primească stimulii. Dacă lumina nu este refractată corect, rezultatul este o imagine neclară. Așa se face miopie precum și hipermetropia, de exemplu, se dezvoltă. Informația este apoi primită de neuroni prin mai multe căi. Deosebit de importante aici sunt celulele cu tije și con, care au o sensibilitate ridicată la lumină. Neuronii sunt celulele nervoase ale organismului uman. În funcție de tipul lor, pot converti stimuli și îi pot transmite într-o formă modificată. Odată ce stimulii au ajuns la neuroni, nervul optic le poate transporta la creier. Transmiterea continuă are loc prin calea vizuală. Aceasta este legătura dintre ochi și creier. Începutul său poate fi găsit în retina ochiului, iar cursul său ulterior este prin nervul optic. Corpul geniculatum laterale asigură o schimbare suplimentară a stimulilor în radiația vizuală. La rândul său, radiația vizuală se extinde în lobii posterioare ai creierului. În această regiune, centrele vizuale pot fi localizate. Acestea reușesc să proceseze informațiile din retină și să declanșeze reacții adecvate. Cortexul vizual, de exemplu, este deosebit de important pentru acest proces. Este responsabil pentru percepția conștientă a ceea ce este văzut și pentru atribuirea interpretărilor și emoțiilor. Procesul vizual servește oamenilor în special pentru orientare. În acest fel, ne putem evalua propria situație. Un total de 80 la sută din toate informațiile care ajung la creier prin mediu sunt furnizate de ochi. Ochiul uman este capabil să facă diferența între aproximativ 150 de tonuri de culoare. Importanța procesului vizual devine de obicei clară doar atunci când există limitări ale vederii. Ochii nu permit doar orientarea, în acest fel este posibilă și perceperea tuturor obiectelor. Obiectele pot fi ocolite și instrumentele pot fi preluate pentru procesare ulterioară. În plus, viziunea servește și scopului comunicării. Aceasta include, pe de o parte, observarea buzelor în timpul vorbirii și, pe de altă parte, expresiile și gesturile faciale, care oferă mintii subconștiente anumite stimuli și informații.
Boli și reclamații
Procesul vizual poate fi limitat în diferite moduri. Se consideră că cea mai severă manifestare este orbire, care împiedică complet percepția vizuală. Totuși, de multe ori, miopie sau se dezvoltă hipermetropie. Oamenii miopi percep o imagine estompată a mediului. Obiectele aflate la doar câțiva centimetri distanță pot fi percepute de obicei brusc. Cu toate acestea, cu cât distanța este mai mare, cu atât imaginea devine mai estompată. Miopie este cauzată de un fascicul de lumină care nu este refractat în mod optim. Lumina este legată în retină. Un glob ocular prea lung sau o putere de refracție crescută a lentilei sunt responsabile pentru faptul că elementele procesului vizual nu mai sunt aliniate în mod optim. Adesea factorii declanșatori ai miopiei sunt moșteniți și se manifestă în primele trei decenii de viață. Miopia, pe de altă parte, înseamnă că obiectele îndepărtate sunt percepute brusc, în timp ce elementele din apropiere par neclare. Dacă puterea de refracție a structurilor individuale ale ochiului este prea slabă, legătura de lumină apare prea târziu, rezultând o imagine neclară. Miopia este de obicei diagnosticată la naștere. Factorul decisiv este adesea un glob ocular prea scurt. În comparație cu miopia, totuși, miopia apare mai rar. Ambele defecte vizuale pot fi corectate prin ochelari or lentilele de contact. Însă deficiență vizuală se poate agrava pe parcursul vieții. Prin urmare, poate fi necesară ajustarea regulată a lentilelor. Dacă nu există modificări patologice la nivelul ochilor, nu este de așteptat pierderea vederii din cauza miopiei sau hipermetropiei.
