În secreția autocrină, glandele eliberează substanțe mesager în mediul înconjurător și le resorbesc singure prin receptori. Acest proces joacă un rol în răspunsurile imune, precum și în creșterea, diferențierea și regenerarea celulelor. Între timp, cancer este asociat cu dereglarea în secreția autocrină.
Ce este secreția autocrină?
În secreția autocrină, glandele eliberează alți mesageri în mediul înconjurător și îi resorbesc ei înșiși prin intermediul receptorilor. Figura prezintă eliberarea pancreasului insulină. Secreția autocrină este unul dintre numeroasele mecanisme de secreție din corpul uman. O secreție este produsul unei glande sau a unei celule asemănătoare unei glande și poate îndeplini diverse sarcini. În secreția autocrină, glandele sau celulele asemănătoare glandelor se eliberează hormoni sau substanțe asemănătoare hormonilor în mediu, pe care ei înșiși le reabsorb. Acest proces joacă un rol, de exemplu, în secreția factorilor de creștere. Acești factori de creștere sunt proteine care influențează dezvoltarea celulelor și, în organismul uman, acționează deosebit de des asupra celulelor glandulare secretoare în sine. Fiecare secreție este fie endocrină, fie exocrină. Secrețiile endocrine sunt transportate către celulele țintă prin intermediul sânge. Spre deosebire de secreția endocrină, în secreția autocrină sânge nu servește ca mediu de transport pentru substanțele produse. Mai degrabă, acțiunea secrețiilor autocrine rămâne limitată la mediul imediat, așa cum este cazul secreției paracrine. Astfel, secreția autocrină ar trebui interpretată ca un caz special al secreției paracrine și, în acest context, este relevantă în principal pentru factorii de creștere.
Funcția și sarcina
În modul secretor al secreției autocrine, celulele sau glandele asemănătoare glandelor își eliberează secrețiile în spațiile interstițiale dintre organe sau țesuturi din mediul imediat. Glandele autocrine sunt echipate cu receptori specifici de care se leagă propriile lor secreții. În acest fel, substanțele eliberate acționează asupra celulelor glandei. Ca mecanism de reglementare, așa-numitul mecanism de feedback ultracurt este legat de acest lucru. Legându-se de receptorii glandelor, hormonul eliberat poate, de exemplu, să-și inhibe propria secreție. Acest mecanism corespunde unei bucle de control. Acțiunea autocrină este prezentată de numeroase citokine și țesuturi hormoni în oameni. În medicină, citokinele sunt reglatoare proteine care joacă un rol în controlul răspunsurilor imune, de exemplu. În general, toate hormoni iar citokinele sunt mesageri extracelulari și astfel proiectate să acționeze în afara celulei de eliberare. Un răspuns intracelular, ca și în secreția autocrină, poate fi declanșat numai dacă este celular proteine sunt așezate ca receptori în membrana celulelor producătoare. Aceste proteine receptoare interacționează cu mesagerul. Se mai numesc proteine integrale de membrană, proteine citoplasmatice sau proteine nucleare. Complexul de interacțiune hormon-receptor stimulează producerea unei molecule de semnalizare intracelulară prin transducția semnalului. Deoarece transducția semnalului are loc în procese în mai mulți pași, aceasta este denumită și cascadă de semnal. Încetarea răspunsului celular respectiv la un stimul hormonal se realizează prin inactivarea semnalului produs intracelular molecule. Acest proces este denumit și ștergerea semnalului. Hormoni precum insulină, de exemplu, acționează în acest fel ca secreții autocrine, prezentând modele de reglare a feedback-ului ultracurt. Mecanismul secreției autocrine reglează astfel hormonul echilibra în sensul cel mai larg. Hormonii sunt substanțe de semnalizare care declanșează un răspuns biologic specific în celule. Acestea servesc astfel pentru a transmite informații și a îndeplini sarcini de neînlocuit de importante în transmiterea informațiilor imunologice, de exemplu. Celulele glandei autocrine organizează transmisia informației, ca să spunem așa. În plus față de receptori, aceștia posedă propriul sistem de transmisie a semnalului în aval, care declanșează un răspuns specific semnalului și celulei interne. Fie acest răspuns corespunde unui răspuns pozitiv sau negativ. În cazuri individuale, de exemplu, acest lucru crește receptivitatea celulelor implicate la alte semnale. Secreția autocrină controlează, de asemenea, procesele de diferențiere a multor țesuturi și tipuri de celule, controlează procesele de creștere și joacă un rol atât în embriogeneză, cât și în regenerarea țesuturilor.
Boli și tulburări
Bolile, cum ar fi leziunile benigne și maligne de prostată, pot fi legate de dereglarea secreției autocrine. Creșterea celulelor epiteliale este controlată de secrețiile autocrine ca mecanisme de reglare. De exemplu, de prostată celulele sunt autostimulate de factorul de creștere a fibroblastelor precum și de factorul de creștere transformator. Ambii factori de creștere sunt produși direct în celulele de prostată și influențează creșterea bazată pe nivelurile de androgeni în diferite moduri. De exemplu, secreția autocrină declanșează oprirea creșterii sau moartea celulară. În cazul proceselor de creștere excesive ale de prostată, acest proces de reglementare este deranjat sau direcționat greșit. Datorită acestor relații, secreția autocrină ocupă un loc special în cancer cercetare. Datorită controlului creșterii secrețiilor autocrine, creșterea unei tumori este în mare măsură independentă de factorii externi. Prin urmare, pentru a conține cu succes creșterea tumorii, ar fi recomandată abordarea din interior. Această abordare din interior corespunde unei inhibiții a factorilor de creștere autocrină, care stimulează în primul rând creșterea tumorii. Inhibarea factorilor de creștere autocrină poate fi realizată prin administrare de monoclonal anticorpi. Această cale terapeutică este discutată în cercetările moderne ca o opțiune de tratament promițătoare pentru cancer. Defecte în cascada de semnalizare a secrețiilor autocrine sunt acum considerate a fi un factor cauzal important în toate tipurile de cancer. Ceea ce cauzează astfel de defecte nu a fost încă clarificat în mod concludent. Atât predispozițiile genetice, cât și toxinele din mediu pot juca un rol sporit în reglementările greșite.
