Percepția de sine este punctul de ancorare pentru conștiința de sine și joacă un rol în special pentru psihologie. Distorsiunile percepției de sine, de exemplu, pot declanșa imagini clinice precum anorexie sau dismorfofobie. Alienările percepției de sine duc adesea la retragere socială și la un sentiment de inutilitate.
Ce este percepția de sine?
În psihologie, termenul de percepție de sine se referă la percepția de sine. Sub conceptul percepției de sine, psihologia înțelege percepția propriei persoane. Suma tuturor percepțiilor de sine formează imaginea de sine a unei persoane. Împreună cu auto-observarea, percepția de sine este o condiție prealabilă de bază pentru formarea conștiinței și a conștiinței de sine. A fi distins de percepția de sine este percepția externă. Percepția de sine de către ceilalți și percepția de sine nu coincid niciodată complet. Conceptul de percepție de sine poate fi orientat spre interior sau spre exterior. În medicină, auto-percepția direcționată spre interior se referă de obicei la percepțiile proprioceptorilor, adică percepțiile senzoriale ale simțului profund sau muscular, care sunt incluse și sub termenul percepție corporală. Pe de altă parte, percepția de sine direcționată spre exterior este formată din impresiile exteroreceptorilor. Cuprinde toate informațiile despre sine despre sistemul vizual, simțul auzului și simțul miros permite. Percepția de sine este foarte relevantă în psihologie în raport cu diferite imagini clinice. În acest context, diferențierea schemei corporale și a imaginii corpului joacă un rol sporit.
Funcția și sarcina
Percepția de sine este un element de bază important pentru cineva sănătate și, dacă este distorsionat, are un impact atât asupra vieții mentale, cât și a vieții sociale. Oamenii își percep propriile corpuri datorită structurilor lor senzoriale. Schema corpului neurofiziologic este o construcție teoretică care descrie acest act de auto-percepție obiectivă. Astfel, schema corpului este compusă din percepțiile asupra informațiilor tactile, vestibulare, proprioceptive, auditive și vizuale ale propriului aparat perceptiv. Astfel, schema corpului se bazează pe învăţare experiențe și constă din calități precum orientarea corpului, extinderea corpului și cunoașterea corpului. Aceasta înseamnă că datorită proprioceptorilor și învăţare experiență, oamenii își pot percepe propria dimensiune a corpului, dimensiunea și construcția sau funcția corpului lor. Așa-numita imagine corporală este opusă acestui construct neurofiziologic ca un construct pur psihologic. Imaginea corpului este relativ obiectivă și nu depinde de propria minte în sensul proceselor interne, ci este formată exclusiv din percepții senzoriale obiective ale propriilor sisteme senzoriale. Imaginea corpului psihologic, pe de altă parte, este subiectivă și depinde de minte și deci de procesele interioare ale individului. Aceste procese interioare sunt în principal gânduri și sentimente cu privire la percepțiile propriei persoane. Imaginea corpului este astfel atitudinea mentală față de propriul corp și este numită și odată cu termenul conștiinței corpului. De exemplu, evaluarea atractivității proprii este o calitate importantă a imaginii corpului. Această evaluare este rareori independentă de evaluarea altor persoane. Prin urmare, evaluarea de către alții joacă în cea mai mare parte imaginea mentală a corpului subiectiv. Dacă există discrepanțe puternice între schema corpului fiziologic și imaginea corpului psihologic, acest lucru poate perturba percepția de sine. A accepta imagini străine ca imagini proprii este unul dintre cele mai importante fenomene din acest context. Distorsiunile, negările și reprimarea pot apărea ca rezultat și pot declanșa auto-înșelăciuni, cum ar fi cele prezente în anorexie.
Boli și tulburări
Percepția de sine poate declanșa boli grave din cauza discrepanțelor dintre schema corporală obiectivă și imaginea corporală subiectivă, care, la fel anorexie, au atât consecințe psihologice, cât și fiziologice. În majoritatea cazurilor, imaginile doritoare cu privire la propria figură se află în centrul unor astfel de tulburări. În plus față de propriile imagini de dorință, pot fi adoptate și imagini de dorință ale altor persoane și astfel, în timp, se simt ca imagini ale dorinței proprii. , pe această bază, dezvoltă imagini doritoare despre propriul lor corp. Adesea le este frică să nu fie prinși urmărind imaginile dorinței. Această frică provine din sentimentul rușinii de a nu se conforma încă imaginilor ideale. Deoarece percepția de sine joacă un rol major în formarea propriei identități, distorsiunile și alte înstrăinări ale percepției de sine distorsionează și identitatea percepută a celor afectați. Percepția de sine tulburată nu joacă doar un rol în tulburări precum anorexia nervoasă, dar se poate manifesta și în tulburări precum fobie sociala. În contextul acestei boli, așa-numitul efect de reflector este adesea un factor agravant. Cei afectați se simt astfel expuși permanent observației de către alți oameni. Percepția de sine perturbată joacă, de asemenea, un rol în boli precum dismorfofobia. Pacienții se simt neatractivi și dezvoltă auto-respingerea până la ura de sine. Teama de panică de respingere și reacțiile altor oameni interacționează cu acest lucru. Sentimentele de invidie și singurătate, precum și teama de a-i dezamăgi pe ceilalți, sunt, de asemenea, simptome importante ale stimei de sine reduse în contextul dismorfofobiei. Urâțenia celor afectați există doar în ochii lor, dar le restrânge viața socială și deseori duce chiar la retragerea completă din viața socială. Se simte un sentiment de inutilitate.
