Clasificarea percepției corespunde categorizării, care ajută la interpretarea a ceea ce este perceput. Toate categoriile cognitive umane formează împreună reprezentarea mentală a lumii. Clasificările greșite ale percepției apar în contextul iluziilor.
Ce este clasificarea?
Clasificarea este o parte a procesării perceptive cognitive și este adesea asociată cu expresia percepției categorice. Clasificarea este unul dintre ultimele procese din lanțul perceptiv. Apare bine după impresia senzorială primară și este uneori înțeleasă ca parte a interpretării percepțiilor. În clasificarea unei percepții, creier aranjează conceptual stimulii percepuți în reprezentarea sa asupra lumii. Stimulii sunt primiți de organele senzoriale și se creează o impresie senzorială primară care este încă lipsită de procesare și modificare cognitivă și afectivă. Acest stadiu corespunde stadiului perceptiv I, care se numește senzație. În stadiul II, impresia senzorială primară este organizată de creier. Doar în etapa a III-a urmează identificarea perceputului, care este însoțită de o clasificare a percepției în sensul a ceva recunoscut. Clasificarea este o parte a procesării perceptive cognitive și este adesea asociată cu expresia percepției categorice. În acest context, continuumul tuturor stimulilor externi este împărțit în categorii individuale de performanța aparatului perceptiv. Categorizarea este o capacitate cognitivă prin care oamenii pot sorta și atribui termeni colectivi diferitelor entități prin intermediul intuiției. Categoriile cognitive au ca bază asemănări. Astfel, categorizarea percepției are ca bază o comparație cu cunoștințele anterioare. Formarea categoriilor nu este doar un proces esențial în evaluarea și interpretarea conținutului perceptiv, ci joacă și un rol esențial în procesele decizionale.
Funcția și sarcina
Înainte ca o clasificare a percepției să devină posibilă, creier încearcă să structureze senzația percepută cât mai ordonată posibil. În acest scop, creierul reunește informațiile percepute individual într-un întreg. În acest fel, ceea ce este perceput are ca rezultat o imagine coerentă și relativ uniformă. Din punct de vedere al biologiei evoluționiste, percepția servește oamenilor ca sursă pentru orice reacție la lumea exterioară. Percepția este astfel un parametru important pentru supraviețuire. Din acest punct de vedere, doar percepțiile coerente și inteligibile îi ajută pe oameni. Din acest motiv, creierul uman rezumă faptele percepute, de exemplu, în așa fel încât să devină o imagine înțelegătoare. Abia după această structurare are loc o categorizare a percepției. Această clasificare corespunde clasificării. Creierul clasifică astfel informațiile prin intermediul proceselor cognitive în măsura în care le aranjează în anumite categorii. Aceste categorii există deja înainte de percepție și sunt individuale, deși multe se suprapun de la persoană la persoană. Clasificarea poate fi astfel înțeleasă ca a memorie proces sau cel puțin are loc cu ajutorul conținutului de memorie. În memorie toți stimulii percepuți mai devreme sunt depozitați ca categorii și pot servi fiecare nouă percepție ca punct de plecare al clasificării. Atribuirea lucrurilor percepute anumitor categorii ajută la identificarea impresiei senzoriale. Categoriile sunt un sistem intern de clasare și sortare care corespunde unei reprezentări mentale a lumii externe. Sistemele de categorii pentru clasificarea percepțiilor sunt în continuă schimbare și întotdeauna extensibile sau modificabile. Pe baza percepțiilor mereu noi, omul generalizează, de exemplu. Adică dezvoltă reguli prin anumite experiențe pentru a aplica aceste reguli noilor percepții.
Boli și afecțiuni
Ca o consecință a clasificărilor care apar în mod necesar ale tuturor percepțiilor, are loc neapărat categorizarea. Această clasificare necesară indică faptul că oamenii sunt predispuși în mod natural la prejudecăți. Cu toate acestea, întrucât categoriile de clasificare a percepțiilor sunt flexibile, categorizările umane nu trebuie neapărat să fie categorizări prin prejudecăți înrădăcinate. Discriminarea asociată cu prejudecățile sociale și culturale este deci legată doar periferic de procesul percepției. Categorizarea defectuoasă a percepțiilor stă la baza multor boli mintale. Una dintre acestea este schizofrenie. Ideile delirante sunt caracteristice pentru oamenii schizofrenici, de exemplu sub formă de persecuție manie sau megalomania. În iluzii, pacienții dezvoltă idei de realitate patologic false. Iluziile lor li se par atât de reale încât se agață de ele neclintit. Aproape toate circumstanțele vieții persoanei afectate pot deveni subiectul iluziei. Multe dintre persoanele afectate se simt uneori persecutate, impută o conspirație împotriva persoanei lor în mediul lor sau se simt grav bolnavi, ceea ce corespunde unei iluzii hipocondriace. Iluziile de natură politică sau religioasă sunt grupate ca deliruri de măreție și sunt adesea însoțite de ideea de a fi chemate la ceva mai mare. Persoanele afectate nu sunt capabile să-și recunoască iluziile ca fiind în afara legăturii cu realitatea. În amăgirile de măreție, iluzia este adesea asociată cu o mare nevoie de comunicare, în special în schizofrenii paranoici cu iluzii de măreție din alte lumi. Ca o cauză a iluziilor, oamenii de știință își asumă acum o atribuire falsă a sensului și, astfel, o clasificare greșită a proceselor percepute extern în mediu. Pacienții plasează adesea evenimentele obișnuite de zi cu zi în categoria unui test pe ei. O clasificare defectuoasă este prezentă și în contextul altor amăgiri, de exemplu, în amăgirea geloziei sau în amăgirea neantului. Experiențele traumatice din istoria pacientului sunt implicate probabil în procesele defectuoase de categorizare a percepției.
