Fibra musculară ruptă

Sinonime

• Mușchi rupt
• Fascicul muscular rupt
• Tulpina musculara

A mușchi rupt fibra este o întrerupere în cea mai mare parte vizibilă a structurii musculare (uneori vizibilă și palpabilă ca o adâncitură). Cea mai frecventă cauză este stresul maxim la mușchii insuficient încălziți, precum și exagerarea disproporționată. Pentru a evita complicațiile și a accelera procesul de vindecare, o ruptură fibra musculara trebuie tratat cât mai curând posibil.

Deja la locul accidentului, comportamentul corect poate ajuta la scurtarea semnificativă a timpului până la recuperarea completă. Prima regulă în caz de suspect fibra musculara ruptura este incetarea imediata a oricarei activitati fizice (pauza). Imediat după debutul durere, o ruptură fibra musculara trebuie tratat în conformitate cu așa-numitul Regula PECH.

Literele inițiale indică cele mai importante patru măsuri inițiale care trebuie luate în prezența unui mușchi rupt fibră. Aceste măsuri includ: 1. pauză: a mușchi rupt fibrele trebuie să aibă suficient timp pentru a se vindeca complet. Riscul de boli secundare poate fi minimizat numai dacă extremitatea afectată este imobilizată imediat după accident.

În cazul unei fibre musculare rupte a umărului, se recomandă imobilizarea absolută a întregului braț. Deoarece o fibră musculară ruptă este o boală clasică a pacienților sportivi, este absolut necesar să faceți o pauză. 2 Gheață: în cursul ruperii fibrelor musculare, se produce nu numai o ruptură a fibrelor musculare.

De regulă, mic nave sunt, de asemenea, afectate. Dezvoltarea vânătăilor mari (hematoame) poate fi evitată prin răcirea activă imediat după prima durere apar simptome. Acest fapt poate fi explicat prin faptul că influența frigului asupra țesutului afectat induce o îngustare a nave, prevenind astfel sângerarea în mușchi.

În plus, răcirea ameliorează durere cauzată de ruperea fibrei musculare și contracarează posibila formare a edemului. Cu răcirea activă, totuși, trebuie remarcat faptul că agentul de răcire (de exemplu gheața) nu este niciodată în contact direct cu suprafața pielii. În caz contrar, pot apărea degerături și leziuni tisulare.

Din acest motiv, un tampon de covor (cârpă sau similar) trebuie poziționat între lichidul de răcire și suprafața pielii și ar trebui să se observe o pauză de câteva minute între unitățile individuale de răcire. A treia compresie (compresie): Pe lângă pauza de mișcare și răcirea activă a mușchiului afectat, compresia exercitată din exterior joacă, de asemenea, un rol decisiv în influențarea pozitivă a procesului de vindecare a fibrei musculare rupte. Aplicarea presiunii asupra membrului afectat în combinație cu imobilizarea (pauza) și răcirea activă este menită să prevină sângerarea în masa musculară și astfel să prevină posibile cicatrici.

Bandajele de compresie largi sunt deosebit de potrivite în acest scop, deoarece au și un efect stabilizator asupra mușchiului rănit. La aplicarea bandaj de compresiecu toate acestea, trebuie să se acorde atenție pentru a evita constricția nave or nervi. 4. elevație: ridicarea membrului afectat (braț sau picior) are ca rezultat o restricție a arterei sânge debit.

Aceasta înseamnă că mai puțin sânge ajunge la țesutul rănit prin vasele arteriale. În același timp, însă, poziția ridicată îmbunătățește fluxul de sânge prin sistemul venos. Poziția ridicată în timpul pauzei în mișcare reduce și mai mult dezvoltarea umflăturilor și vânătăilor, influențând astfel pozitiv procesul de vindecare.

Chiar și cu un tratament inițial optim al fibrei musculare rupte, mușchiul deteriorat are nevoie de o perioadă de regenerare de lungime variabilă, în funcție de amploarea leziunii. Cu cât daunele sunt mai mici, cu atât antrenamentul poate fi reluat mai repede. Cu cât ruptura este mai extinsă, cu atât ar trebui să fie mai lungă pauza de la orice tulpină.

Pacienții afectați trebuie să rețină că o fibră musculară ruptă are de obicei un prognostic foarte bun și, în majoritatea cazurilor, se vindecă fără boli secundare. Cu toate acestea, este esențial să faceți o pauză, dacă este necesar, timp de câteva săptămâni.

• Pauză
• Ice
• Compresie (compresie)
• Stocare mare

Oamenii care sunt predispuși la întărirea musculară tind să fie mai predispuși la leziuni musculare. Una dintre cele mai frecvente cauze ale leziunilor în zona musculară sunt încărcările bruște maxime, cum ar fi mușchii trase și fibrele musculare rupte, care sunt întotdeauna rezultatul scurtării denumesc sarcini extreme în zona forței musculare rapide, astfel încât mușchiul să nu mai poată absorbi forțele bruște de tragere mecanică.

Printre cauzele se numără și vremea rece și umedă sau încălzirea insuficientă înainte de activitățile sportive.

• Accelerații (sprint final, sprint rapid) sau
• Combinații de accelerație și decelerare, cum ar fi cele găsite în tenis sau fotbal.

După cum sa menționat mai sus, leziunile musculare diferă în ceea ce privește gravitatea și tipul durerii. Din acest motiv, descrierea durerii de către pacient este deosebit de utilă pentru diagnostic.

În general, leziunile musculare, cum ar fi fibrele musculare rupte, cauzează presiune, întindere și durere de tensiune. Pacientul adoptă o postură de ameliorare, care poate fi exprimată, de exemplu, prin șchiopătare sau similară în cazul leziunilor musculare ale picior. În cazul tulpinilor, dincolo de descrierea pacientului sub formă de durere asemănătoare crampelor, se poate palpa o zonă delimitată în formă de fus.

Durerea acută, înjunghiată, în cazul unei fibre musculare rupte sau a unei rupturi musculare poate fi caracterizată printr-un hematom vizibil extern (zdrobi). În cazul unui mușchi rupt, a adâncitură poate deveni vizibil datorită umflăturii părților musculare, care ulterior devine invizibilă din cauza umflării. O ruptură musculară este, de asemenea, indicată de o pierdere parțială sau completă a funcției musculare și dureri recurente înjunghiate la contracția musculară (tensiune musculară).

Medicul nu numai că determină leziunea fibrei musculare rupte prin palpare și evaluare, dar verifică și amploarea restricției prin intermediul unor teste de mișcare specifice. Mai ales testul de rezistență, în care pacientul tensionează mușchiul în timp ce medicul (ortoped) exercită contrapresiune, face vizibilă limitarea și întinderea durerii. Măsurile imediate conform Regula PECH poate oferi ameliorarea durerii inițiale după o ruptură a fibrei musculare.

Cel mai important tratament al unei fibre musculare rupte este protecția mușchiului și, dacă este necesar, terapia durerii (de ex. cu ibuprofenul, Diclofenac). Procesul de vindecare pozitiv în urma măsurilor imediate depinde de cât timp este investit în regenerare. Dacă mușchiul este stresat prea devreme, pot apărea leziuni grave în consecință, iar procesul de vindecare este mult mai lent.

Aproximativ 3 până la 12 săptămâni după o ruptură a fibrei musculare, trebuie observată o pauză sportivă. Această perioadă de timp arată clar cât de importante sunt măsurile de regenerare după o leziune musculară. Se recomandă efectuarea unui manual limfă drenaj, care ca măsură decongestionantă reduce presiunea și durerea din zona musculară afectată și contribuie la o regenerare mai rapidă.

Urmărești: drenaj limfatic, căldură ușoară (de exemplu, un rulou fierbinte) și ușoară întindere exercițiile în zona fără durere pot oferi o ușurare suplimentară. Când tratați o fibră musculară ruptă, bandajele cu bandă sunt utile pentru susținerea mușchilor. Sarcini libere și ușoare forme de mișcare (ex. mersul cu cârje), și mai târziu ciclism liber și de înot, sunt potrivite pentru stimularea ușoară a mușchiului fără a-l încărca complet cu propria greutate corporală.

Puteți găsi mai multe informații despre acest subiect aici: Tapetarea fibrelor musculare rupte În funcție de gravitatea leziunii, poate fi necesară intervenția chirurgicală. De regulă, atunci când se operează o fibră musculară ruptă, zdrobi format este îndepărtat și, dacă este necesar, fibrele musculare sunt suturate. O astfel de operație devine necesară în cazul în care mușchiul a fost deteriorat atât de grav încât nu se poate vindeca singur și daunele funcționale permanente sunt iminente. Dacă, de exemplu, mai mult de o treime din secțiunea musculară este afectată, sângerarea este prea severă sau mușchiul este complet incapabil să funcționeze, este necesară o intervenție chirurgicală. După operație, mușchiul afectat este imobilizat timp de aproximativ șase săptămâni pentru a preveni ruperea acestuia din nou.