Domenii de aplicare
Terapia ocupațională este utilizată cu succes în diferite domenii ale medicinei atât pentru tratament, cât și pentru prevenire.
- Neurologie: Cursă pacienții, în special, beneficiază adesea de terapia ocupațională. A cursă este adesea însoțită de o pierdere a funcției motorii pe o parte a corpului.
Cu un bun ergoterapie a început devreme, multe funcții pot fi deseori restaurate. În cazul ideal, pacienții pot învăța măcar să mănânce și să bea, să se spele și să se îngrijească din nou. Pot fi antrenate abilități motorii grosiere și fine; dacă anumite funcții au eșuat definitiv, ne putem concentra asupra învăţare anumite funcții de înlocuire.
Limitările neuropsihologice (pierderea atenției, concentrării și performanței) pot fi, de asemenea, ameliorate prin terapia ocupațională. Alte imagini clinice neurologice pentru care terapia ocupațională poate fi utilă sunt scleroză multiplă (SM), boala Parkinson, paraplegie, leziuni cranio-cerebrale și scleroză laterală amitrofică (SLA).
- Ortopedie: În ortopedie (și, de asemenea, în reumatologie și traumatologie), terapia ocupațională este utilizată pentru corectarea sau îmbunătățirea tulburărilor sistemului musculo-scheletic. Aici, zonele se suprapun parțial cu neurologia (de exemplu, în cazul paraplegie).
În plus, amputările, fracturile osoase și afecțiunile reumatice pot fi, de asemenea, tratate cu terapie ocupațională. Tot în acest domeniu special, accentul se pune din nou pe caracterul adecvat pentru utilizarea de zi cu zi. În acest scop, anumite secvențe de mișcare sunt antrenate și, dacă este necesar, mecanismele de compensare sunt învățate sau certe SIDA sunt folosite.
În special în ortopedie, terapia ocupațională funcționează mână în mână cu fizioterapia, care vizează, de asemenea, să (re) creeze cel mai mare interval posibil de mișcare.
- Pediatrie: în principiu, terapia ocupațională poate fi utilizată la toți copiii și adolescenții a căror etapă de dezvoltare nu este adecvată vârstei din anumite motive. Cauza acestui lucru poate fi diversă creier-deteriorări organice, dar și boli psihologice, handicapuri (senzoriale) sau o dezvoltare senzomotorie întârziată. Toate pot fi motive pentru terapia ocupațională. În pediatrie, terapia ocupațională joacă, de asemenea, un rol major în prevenire.
La copii, de exemplu, atenția și performanța pot fi antrenate sau abilitățile motorii fine pot fi promovate. Acest lucru poate face viața școlară de zi cu zi mult mai ușoară pentru copiii cu ADHD, de exemplu, deoarece sunt capabili să se concentreze mult mai bine.
- Psihiatrie: În psihiatrie, terapia ocupațională, în termeni generali, urmărește de obicei să ajute pacienții „să-și găsească drumul înapoi către ei înșiși”. Aceasta include, pe de o parte, că abilitățile pierdute din cauza unui proces psihologic pot sau trebuie învățate din nou și, pe de altă parte, că anumite percepții și moduri de gândire pot fi instruite.
Astfel, de exemplu, terapia ocupațională poate ajuta persoanele cu unele dependențe, comportament, personalitate, anxietate și tulburări alimentare, depresiune sau chiar schizofrenie să-și perceapă din nou corect mediul și propriul corp. În plus față de funcțiile de bază, cum ar fi motivația și impulsul, stabilitatea emoțională și o mai bună capacitate de a face față stresului și o anumită încredere în sine pot fi adesea recâștigate, ceea ce le permite pacienților să își regăsească singuri din nou viața de zi cu zi.
- Geriatria: Geriatria acoperă de fapt mai multe specialități medicale, deoarece persoanele în vârstă suferă adesea de multe boli diferite (multimorbiditate) din toate domeniile. Prin urmare, terapia ocupațională în geriatrie vizează în primul rând stabilizarea abilităților mentale și fizice și menținerea acestora cât mai mult posibil. Mai ales conservarea proceselor cognitive prezintă un interes special, deoarece aceasta garantează o independență de lungă durată. Terapia ocupațională profilactică este utilă și în geriatrie, deoarece poate preveni sau cel puțin întârzia dependența timpurie de alte persoane și anumite „complicații ale persoanelor în vârstă”, cum ar fi un risc crescut de cădere.
