Diagnostic | Hepatita A

Diagnostic

În interviul pacientului (anamneză), simptomele și cauzele de rupere a căii pot fi identificate sau alte cauze pot fi excluse. De exemplu, se pot pune întrebări specifice despre anterioare hepatită A vaccinări sau călătorii recente în străinătate. In timpul examinare fizică, o acută hepatită O infecție dezvăluie adesea o presiune dureroasă în abdomenul superior drept și o mărire palpabilă a ficat.

În sânge, pot fi colectați parametri care indică un inflamația ficatului. ficat enzime (transaminaze sau „ficat valori ”) GOT (glutamat-oxalacetat transferază sau ASAT = aspartat aminotransferază) și GPT (glutamat-piruvat transferază sau ALAT = alanină aminotransferază) sunt localizate în diferite organite celulare dintr-o celulă hepatică. În cazul distrugerii celulelor hepatice, acestea și altele enzime sunt eliberate și pot fi detectate în sânge.

În funcție de constelația enzime, se poate determina gradul de afectare a celulelor hepatice. Prima posibilitate de a confirma diagnosticul printr-un sânge testul este de aproximativ 14 zile după infecție, pentru că apoi primul anticorpi împotriva hepatită virusul A este produs de organism. Acestea sunt anticorpi de imunoglobuline M (IgM).

IgM este o imunoglobulină care este produsă ca cel mai timpuriu anticorp în cursul unui răspuns imun (propria reacție de apărare a organismului). Un nivel crescut de anticorp IgM indică o infecție acută prin HAV. Câteva zile mai târziu, limfocitele B sau celulele plasmatice produc imunoglobulina permanentă G (IgG).

Acestea sunt cele mai importante anticorpi cu cel mai puternic efect de apărare. Ele sunt al doilea anticorpi cei mai importanți după IgM și cresc în sânge pentru a combate infecția. După ce o infecție a fost depășită, acestea sunt detectabile permanent în sânge și, în cazul hepatita A, garantează imunitatea pe tot parcursul vieții.

Detectarea ADN-ului viral în scaunul pacientului infecțios este, de asemenea, posibilă pentru diagnostic. Sonografie: Într-un ultrasunete examinarea, cavitatea abdominală (abdomenul) și organele abdominale sunt vizualizate cu ajutorul undelor cu ultrasunete. Transductorul emite ultrasunete unde care sunt absorbite sau reflectate de diferitele țesuturi pe care le întâlnește.

Traductorul primește undele reflectate, care sunt transformate în impulsuri electrice și afișate pe un ecran în diferite nuanțe de gri. În acută simptomatică hepatita A, ficatul poate fi mărit și poate apărea puțin mai ecologic (adică mai întunecat) datorită acumulării de lichid în ficat (edem). Sonografia nu este utilizată pentru a face un diagnostic, dar poate fi utilă în evaluarea amplorii bolii.

Dacă ficatul este atacat de o hepatita A infecție, apare o creștere a așa-numitelor transaminaze în sânge. Transaminazele sunt enzime care accelerează reacțiile importante în conversia aminoacizilor. Acestea sunt localizate în număr mare în celulele ficatului, printre alte locuri, unde își exercită efectul.

Dacă celulele hepatice sunt distruse, ca și în inflamația hepatică, aceste enzime sunt eliberate în sânge. Dacă anticorpii nou formați (clasa IgM) împotriva hepatitei A viruși pot fi detectate și în sânge, acestea în combinație cu modificările valorii de laborator sunt dovezi ale unei infecții cu hepatită A. În infecțiile acute, pe care le suferă un organism pentru prima dată, se formează anumiți anticorpi specifici împotriva virusului invadator.

IgM înseamnă imunoglobulină de tip M, care reprezintă un anticorp care este produs numai în timpul infecției inițiale. Acestea pot combate virusul, în timp ce organismul produce anticorpi de tip IgG, ceea ce va oferi o apărare mai direcționată și mai eficientă atunci când virusul reinfectează corpul. Dacă anticorpii de tip IgM sunt produși în timpul unei infecții cu hepatită A, persoana afectată știe că organismul său este afectat de o infecție acută.

Aproximativ 4 luni de la infecția inițială, imunoglobulinele M nu mai sunt detectabile. Imunoglobulinele de tip IgG sunt anticorpii specifici care oferă organismului protecție imunologică pe tot parcursul vieții împotriva unui antigen specific. Acestea se formează în timpul infecției inițiale cu virusul și circulă permanent în sânge din a 6-a săptămână după infecție.