Ce stiluri de educație există?
Există diferite stiluri de educație care au evoluat de-a lungul istoriei și au fost considerate cea mai bună educație în momente diferite. Se distinge între patru tipuri de bază diferite.
- Aceasta include stilul autoritar de creștere, care are un grad ridicat de control și puțină dragoste și căldură părintească ca caracteristici de bază.
Această formă de educație este complet demodată în Germania astăzi și este considerată critică.
- Mai mult, există educație autoritară (denumit și stil de educație democratică), care are și un grad ridicat de control parental, dar are și un grad ridicat de dragoste și căldură, părinții având grijă bună și grijulie de copii. Acesta este stilul care predomină în prezent și este considerat cea mai bună educație.
- Există, de asemenea, stilul de educație permisiv sau chiar răsfățat. Aceasta se caracterizează printr-un grad ridicat de dragoste și căldură părintească.
Părinții nu controlează deloc copilul, ceea ce îi conferă un grad foarte mare de libertate.
- Acest grad ridicat de libertate și control scăzut se regăsește și în educația neglijată (respingând) și astfel în ultimul stil de educație. Cu toate acestea, în acest stil, părinții cu greu transmit copilului dragoste și căldură, ci adoptă mai degrabă o atitudine negativă față de copil.
educație autoritară combină stilul educativ autoritar și laissez-faire și reprezintă astfel un stil foarte răspândit și de succes. Există un grad ridicat de control și în același timp există un grad ridicat de acceptare a copilului.
Copilului i se va oferi multă libertate și totuși, în același timp, sunt stabilite limite și reguli. Copilul trebuie să respecte regulile, dar ar trebui să fie capabil să le înțeleagă, părinții fac un efort pentru a le explica copilului în un mod adecvat vârstei sale. Dacă copilul nu respectă regulile, acest lucru poate duce la o pedeapsă adecvate situației, dar pedepsele corporale sunt interzise în acest stil de creștere. Pe lângă regulile clar definite, există și sfera liberă de acțiune în care copiii se pot dezvolta liber și își pot trăi creativitatea și inițiativa.
Opinia copilului este la fel de importantă ca cea a părinților și este ascultată, astfel încât părinții și copiii să dialogheze între ei. Dacă copiii rezistă părinților, părinții rămân la punctul lor de vedere, dar într-o conversație încearcă asculta partea copilului și să găsească o soluție comună. Copilul crește cu mult sprijin parental, căldură emoțională și dragoste.
Acest lucru duce la o relație strânsă între părinți și copii. Educație antiautoritară este un concept educațional care își are originea în anii 1960. Urmărește ideea renunțării la puterea părintească și astfel promovează o dezvoltare liberă a personalității copilului.
În plus, își propune să consolideze încrederea în sine, creativitatea și simțul comunității. Această formă de educație este văzută ca un antipol față de educația autoritară. Această formă de educație nu urmează îndrumări rigide, ci mai degrabă întruchipează un mod de viață care a apărut din mișcările studențești din anii 1960.
Generația care a trăit acest concept a fost educată în mare parte într-un mod autoritar, cu multe constrângeri și ascultare. În educație antiautoritară, opusul este adevărat. Copiii sunt crescuți în mod liber și, în consecință, li se permite să decidă aproape totul ei înșiși, deoarece aproape niciodată nu există un „nu” din partea părinților, așa cum nu există reguli de respectat.
Părinții lasă copiilor luarea deciziilor în caz de întrebări sau probleme, astfel încât copiii să poată trăi liber conform principiului plăcerii. Aceste libertăți sunt acordate fiecărui copil, indiferent de vârstă. Educație antiautoritară în forma sa extremă există cu greu în societatea actuală, întrucât acum este considerată critică.
La grădinițe sau școli private selectate, această formă de educație poate fi încă găsită într-o formă slăbită. Într-un educație interculturală ideea principală este că copiii ar trebui să fie pregătiți pentru o viață într-o societate eterogenă, adică o societate cu oameni de națiuni și culturi diferite. În această educație se presupune că toate culturile diferite, cu toate diferențele și asemănările lor, sunt la fel de valoroase și coexistă cot la cot. Ideea de bază este că, prin educație, copilul este învățat să trăiască pașnic cu culturi diferite și să se trateze reciproc cu respect. Mai mult, se urmărește ideea că toată lumea poate învăța de la cealaltă cultură și este încurajată să își regândească propriul punct de vedere.
