Ce ar trebui să facem atunci când efectul unui antidepresiv dispare?
În cursul terapiei cu antidepresive, mulți pacienți raportează o scădere continuă a efectului preparatului respectiv. Acest lucru se datorează adesea faptului că multe substanțe active nu numai că au un efect direct și rapid (de exemplu, creșterea concentrației emițătorilor în fisura sinaptică), dar conduc și la diverse procese de adaptare în creier pe termen lung. Pacienții raportează de obicei o diminuare antidepresiv efect după câteva săptămâni sau câteva luni, deoarece efectul direct și rapid dispare din ce în ce mai mult.
Există diferite opțiuni pentru a contracara această dezvoltare. Cu toate acestea, acestea ar trebui întotdeauna discutate și convenite cu medicul curant. Întreruperea prematură și bruscă a unui preparat poate duce la efecte secundare considerabile.
În principiu, există trei opțiuni disponibile dacă efectul scade. Cu multe medicamente (inclusiv SSRI), terapia începe cu doze mici și poate fi crescută continuu în timp. În plus, există multe grupuri diferite de antidepresiv medicamente care au și diferite moduri de acțiune.
În funcție de pacient, un medicament poate avea efecte diferite. Din acest motiv o schimbare a antidepresiv poate fi indicat. În cele din urmă, în anumite forme de depresiune, acompaniind psihoterapie poate duce, de asemenea, la un succes terapeutic considerabil îmbunătățit.
Efect la sinapsă
Pentru a transmite semnale, a celula nervoasa eliberează diferiți neurotransmițători în fisura sinaptică, care se leagă de receptorii unei alte celule nervoase și transmit semnalul. Neurotransmițătorii rămași sunt apoi degradați și reabsorbiți în celulele nervoase prin intermediul transportoarelor. O deficiență a emițătorilor serotonina iar noradrenalina este suspectată pentru dezvoltarea depresiune.
Prin creșterea acestor concentrații ale emițătorului în centrală sistem nervos, antidepresivele au un efect stimulator și de reducere a anxietății. Diferitele antidepresive utilizează abordări diferite și pot fi clasificate în consecință. În principiu, se pot distinge trei abordări diferite: inhibarea recaptării transmițătorilor, inhibarea degradării unui transmițător și influențarea eliberării transmițătorului prin inhibarea receptorilor de pe celulele nervoase.
- Inhibarea recaptării emițătorului: Printre medicamentele care inhibă recaptarea emițătorului se numără antidepresivele triciclice (amitryptilină, clomipramină, nortriptilină), serotonina inhibitori ai recaptării (citalopramului, fluoxetina), venlafaxină, reboxetină, bupropion și Sunătoare. Aceste ingrediente active duc la creșterea concentrațiilor emițătorului în fisura sinaptică prin retransportul inhibat și o transmisie de semnal crescută asociată. - Inhibarea degradării emițătorului: Inhibitori ai MAO (în special moclobemida și tranilcipromina) inhibă diverse enzime în celulele nervoase, ceea ce înseamnă că emițătoarele nu sunt degradate.
Ca urmare, acestea sunt eliberate în concentrații mai mari. - Influențarea eliberării emițătorului: Mirtazapină duce la eliberarea crescută a transmițătorilor în fanta sinaptică prin blocarea diferiților receptori ai celulelor nervoase responsabili de eliberarea transmițătorului. Pe lângă efectul său antidepresiv, mirtazapină are, de asemenea, un efect puternic de inducere a somnului.
Toate articolele din această serie:
