Periostul (periostul) acoperă fiecare os al corpului, cu excepția suprafețelor articulare. În craniu, periostul este numit pericraniu. Suprafețele interioare ale os, de exemplu oasele lungi, sunt acoperite de un diluant piele numit endost sau endoste. Periostul este foarte inervat și impregnat cu sânge nave. Funcția sa principală este de a furniza osul și de a susține metabolismul în și în jurul osului.
Ce este periostul?
Periostul înconjoară fiecare os din corp și asigură schimbul necesar de substanțe în timpul procesului constant de construire și descompunere care au loc pe și în os. În plus, periostul formează legătura dintre os pe de o parte și tendoane iar ligamentele pe de altă parte. Periostul este capabil să absoarbă forțele care apar la punctele de atașament ale tendoane și ligamente deoarece piele cu firma sa exterioară colagen stratul este legat de oase printr-o multitudine de fibre elastice (fibre Sharpey). Pe lângă îndeplinirea funcției sale mecanice importante, periostul trebuie să poată alimenta osul cu substanțe nutritive și să absoarbă produsele de degradare din procesele de conversie din os, precum și să genereze durere senzații și alte percepții senzoriale și le transmit prin căi nervoase adecvate. Aceste funcții sunt îndeplinite de stratul inferior direct adiacent osului, cambium sau strat osteogenicum. Pentru a îndeplini aceste sarcini, cambiumul este extrem de inervat și impregnat cu sânge nave și îmbogățit cu durere senzori (nociceptori).
Anatomie și structură
Periostul este format dintr-un strat solid, exterior (stratum fibrosum) compus din colagen proteine și cambium sau strat osteogenicum, care se află direct pe os. Fibrele elastice (fibrele Sharpey) apar din stratul exterior fibros și capătul lor „liber” este solid fuzionat cu osul, astfel încât tendoane iar ligamentele găsesc sprijinul necesar pentru a-și îndeplini funcția crescând împotriva periostului. Cambiumul este foarte inervat și intercalat cu sânge nave să se ocupe de procesele metabolice pe și în os. Pentru că oasele în sine sunt insensibile la durere, cambiumul este intercalat cu, printre altele, trei grupuri diferite de senzori de durere (nociceptori) care pot răspunde la stimuli mecanici puternici (A-mecanonociceptori), la căldură și stimuli chimici puternici (nociceptori A-polimodali), sau care pot răspunde tuturor celor trei stimuli (nociceptori C-polimodali) cu mesaje de durere. Celulele cambiumului sunt compuse în mare parte din osteoblaste încă nediferențiate, celule formatoare de os care sunt responsabile pentru creșterea grosimii și pentru vindecarea oaselor după o fractură.
Funcția și sarcinile
Periostul îndeplinește trei funcții principale: 1. Furnizarea osului subiacent cu substanțe nutritive și alte substanțe necesare pentru a susține procesele metabolice care au loc în și pe os și pentru a absorbi produsele de degradare. Accentul se pune aici pe procesele de acumulare și descompunere care apar în mod constant în os prin osteoblaste (formarea osoasă) și osteoclaste (descompunerea oaselor), creșterea grosimii oaselor și repararea fracturilor. 2. stabilirea legăturii mecanice dintre oase și tendoane și ligamente pentru a absorbi și disipa forțele mecanice necesare mișcării membrelor în grade diferite. Lungimea pârghiilor utilizate pentru mișcarea membrelor este de obicei relativ scurtă pentru a permite tendoanelor să treacă în zona acoperită de piele chiar și atunci când brațul sau picior sau alt membru este îndoit. Dacă s-ar folosi pârghii mai mari, de exemplu, tendoanele ar trebui să iasă din spatele genunchiului ca niște șnururi strânse, ceea ce ar provoca mari riscuri de rănire. 3. protecția senzorială a oaselor. Deoarece oasele nu sunt inervate senzoriale, această funcție este îndeplinită de cambiumul periostului. Este în esență preocupat de transformarea impacturilor periculoase asupra osului din stresuri mecanice, chimice, termice sau de altă natură în senzații de durere. Principalul motiv pentru generarea senzațiilor de durere gradate este funcția de avertizare. Mesajul este de a oferi încetarea imediată a curentului condiție, evitând astfel deteriorarea iminentă a zonei dureroase.
Boli și afecțiuni
Cea mai frecventă boală asociată cu periostul este periostita sau periostităBoala afectează întotdeauna doar o parte a periostului și poate fi neplăcut de dureroasă. În cele mai multe cazuri, periostită este declanșat de supraîncărcare, încărcare incorectă sau repetarea prea frecventă a unei sarcini. Adesea afectate sunt regiunile periostale în care tendoanele sau ligamentele au crescut pe o zonă largă, cum ar fi tibia sau antebrațul. De exemplu, joggerii pot fi afectați de periostită a tibiei deoarece funcţionare aplică impact și întindere stimuli către periost în zona inserțiilor tendinoase din partea inferioară a tibiei interioare. Simptomele sunt cunoscute și sub denumirea de tendinită tibială. Cel mai probabil, forțele repetitive de tragere și forfecare ale periostului determină formarea de microleziuni pe fibrele Sharpey, care provoacă apoi reacții inflamatorii. Periostita poate fi cauzată și de infecții bacteriene, de exemplu, streptococ, Staphylococcus aureus, sau Mycobacterium tuberculoză. Periosteita declanșată bacterian se distinge de obicei de alte periostite prin simptome însoțitoare, cum ar fi durerea localizată severă, umflarea țesuturilor și senzația generală afectată. Indiferent de faptul că simptomele periostitei trebuie clarificate din punct de vedere medical, opțiunile de tratament includ imobilizarea, rece comprese și administrare de medicamente antiinflamatoare. În caz de infecție bacteriană, medicul va lua în considerare tratamentul cu antibiotice.
