Analogi nucleozidici: Eficacitate, utilizări și riscuri

Un analog nucleozidic este o substanță care seamănă cu un nucleozid natural. În special, acestea sunt medicamente utilizat pentru tratamentul antiviral (cunoscut sub numele de inhibitori ai nucleozidelor revers transcriptazei, NRTI). Prin urmare, analogii nucleozidici joacă un rol semnificativ în tratamentul boli infecțioase precum HIV, hepatită B (VHB) și hepatita C (HBC).

Ce sunt analogii nucleozidici?

Termenul analog nucleozidic este un termen colectiv utilizat în medicina umană și farmacologie. Se referă la diverse substanțe care au similitudini cu nucleozidele naturale. O nucleozidă este un compus format dintr-o bază nucleică și pentoză, care este o componentă importantă a acidului nucleic (un element esențial al ADN-ului). Prin urmare, analogii nucleozidici seamănă cu elementele de bază ale materialului genetic. Datorită acestor proprietăți, reușesc să suprime replicarea virală. Acestea reduc astfel încărcătura virală din organism, ducând la îmbunătățiri vizibile ale simptomelor specifice bolii. Cei mai importanți analogi nucleozidici includ medicamente ribavirină, zidovudină, abacavir, tenofovir, didanozină, stavudină și lamivudină. Sunt folosite pentru tratarea HIV, hepatită B (HBV) sau hepatita C (HBC).

Efecte farmacologice asupra corpului și organelor

Eficacitatea analogilor nucleozidici se bazează în mod substanțial pe asemănarea lor structurală cu componentele materialului genetic. Substanțele corespunzătoare sunt preluate de celulă și dezvoltă un efect relevant numai printr-o fosforilare care are loc în interiorul celulei. În timpul acestui proces, celula convertește treptat analogul nucleozidic în fosfat reziduuri. Analogii devin parte a ADN-ului generat ca componente „false”. Acest lucru duce la întreruperea unui lanț de ADN altfel construit corespunzător și astfel determină încetarea polimerizării. Transcrierea inversă a celulei este oprită și virusul nu se poate reproduce în continuare. După ceva timp, acest lucru are ca rezultat o reducere semnificativă a încărcăturii virale din organism.

Aplicare medicală și utilizare pentru tratament și prevenire.

Domeniul de aplicare al analogilor nucleozidici formează terapie a infecțiilor virale. Cel mai important domeniu aici este tratamentul HIV și hepatită B (VHB). Au fost administrați mai întâi ca parte a HIV terapie în 1987. Dezvoltarea analogilor nucleozidici a marcat începutul tratamentului combinat modern, care a dus la un succes terapeutic considerabil. Preparatele moderne ale generației tinere sunt administrate o dată pe zi sub formă de film comprimate pentru oral administrare. Analogii nucleozidici sunt astfel ușor pentru pacienți să se ia singuri. Analogii nucleozidici staduvin, citidină, zidovudină, lamivudină, abacavir, și inozina sunt disponibile în prezent pentru tratamentul infecției cu HIV. Analogii nucleozidici au fost disponibili numai pentru tratamentul hepatita B (VHB) de la începutul anilor 2000. Înainte de aceasta, ingredientul activ lamivudină, dezvoltat pentru tratamentul infecției cu HIV și a celor mai tineri adefovir au fost administrate. Abordările moderne de tratament, pe de altă parte, se bazează pe analogi nucleozidici. medicamente tenofovir și entecavir sunt administrate. Medicii speră că acest lucru va reduce dezvoltarea rezistenței și conduce la un succes mai mare pe termen lung terapie. Analogii nucleozidici sunt combinați cu alte substanțe pentru combaterea VHB. În Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, există o cerință strictă de prescripție medicală și farmacie, astfel încât acestea să poată fi obținute numai după prescripția prealabilă a medicului.

Riscuri și efecte secundare

Deși analogii nucleozidici sunt considerați bine tolerați, utilizarea lor nu este lipsită de riscuri și efecte secundare. Disconfortul gastro-intestinal este frecvent după utilizare. Pacienții raportează un sentiment neplăcut de plenitudine, greaţă, vărsături, și diaree. În plus, stare generală de rău și durere de cap poate apărea, de asemenea. În plus, sunt de asemenea concepute efecte secundare pe termen lung, care devin evidente doar după câțiva ani de utilizare. Este frecventă apariția pancreatită, mielotoxicitate, polineuropatie, lactic acidoză și lipoatrofie. Acest lucru se datorează probabil faptului că analogii nucleozidici sunt toxici pentru mitocondriile. Cu toate acestea, intensitatea efectelor toxice depinde de preparatul particular utilizat. Pacienții care sunt alergici la analogul nucleozidic utilizat trebuie să se abțină de la administrarea acestuia, deoarece există o contraindicație medicală.