Secvențierea ADN-ului
În secvențierea ADN-ului, metodele biochimice sunt utilizate pentru a determina secvența nucleotidelor (molecula de bază ADN cu zahăr și fosfat) într-o moleculă de ADN. Cea mai utilizată metodă este metoda de terminare a lanțului Sanger. Deoarece ADN-ul este compus din patru baze diferite, se fac patru abordări diferite.
Fiecare abordare conține ADN-ul care trebuie secvențiat, un primer (moleculă de pornire pentru secvențiere), ADN polimerază (enzimă care extinde ADN-ul) și un amestec din toate cele patru nucleotide necesare. Cu toate acestea, în fiecare dintre aceste patru abordări, o bază diferită este modificată chimic în așa fel încât să poată fi încorporată, dar nu oferă un punct de acțiune pentru ADN polimeraza. Acest lucru duce apoi la încetarea lanțului. Această metodă produce fragmente de ADN de lungimi diferite, care sunt apoi separate chimic prin așa-numita electroforeză pe gel în funcție de lungimea lor. Sortarea rezultată poate fi tradusă în secvența de nucleotide din secțiunea ADN secvențiată prin etichetarea fiecărei baze cu o culoare fluorescentă diferită.
Hibridizarea ADN-ului
Hibridizarea ADN-ului este o metodă genetică moleculară utilizată pentru a dovedi similitudinea dintre două fire simple de ADN de origine diferită. Această metodă folosește faptul că o catenă dublă de ADN este întotdeauna compusă din două catenă simplă complementare. Cu cât ambele fire sunt mai asemănătoare între ele, cu atât mai multe baze formează o conexiune solidă (legături de hidrogen) cu baza opusă sau se formează mai multe perechi de baze.
Nici o pereche de baze nu va avea loc între secțiuni pe cele două fire ADN care au o secvență de bază diferită. Numărul relativ de compuși poate fi acum determinat prin determinarea punctului de topire la care este separată noua catenă ADN. Cu cât este mai mare punctul de topire, cu atât mai multe baze complementare au format legături de hidrogen între ele și cu atât sunt mai asemănătoare cele două fire simple. Această metodă poate fi, de asemenea, utilizată pentru a detecta o secvență de bază specifică într-un amestec de ADN. În acest scop, fragmentele de ADN formate artificial pot fi etichetate cu colorant (fluorescent). Acestea servesc apoi pentru a marca secvența de bază corespunzătoare și o pot face astfel vizibilă.
Toate articolele din această serie:
